Faceți căutări pe acest blog

duminică, 27 mai 2007

De ce am făcut acest blog



Pentru că vreau să pun teatrul românesc într-o lumină nouă.
Şi nu e vorba să reciclăm clişeele cu scena şi reflectoarele, fiindcă vremea „sfintei scânduri a scenei” a trecut de mult, iar respectul pentru arta teatrului nu se mai cuantifică azi în concentraţia de cuvinte sforăitoare din fiecare frază.
E timpul unei priviri deschise şi tonice asupra teatrului, e timpul reafirmării unui spirit critic tăios, dar lipsit de ranchiuni personale, e timpul alegerii pe criterii cât mai puţin contestabile şi al argumentelor solide.
Mai presus de toate, e timpul să ne recunoaştem adevăratele (puţinele) valori demne să intre în teatrul lumii, să vorbim despre acest teatru al lumii şi să ne întrebăm de ce suntem atât de puţin prezenţi acolo, ca să ne dăm seama unde ne aflăm cu adevărat pe iluzoriul drum al „integrării culturale” de care se vorbeşte atât.