1700 de kilometri – între două Gale

De la St. Petersburg la București sunt 1700 de kilometri. Cam tot atât de mare este și distanța dintre teatrul ”lor” și teatrul ”nostru”. Observația devine și mai limpede când treci de la o Gală de premiere la alta în numai 24 de ore: duminică seara, la St. Petersburgh, în sala Teatrului Alexandrinsky, s-au acordat Premiile Europa pentru Teatru, cele mai prestigioase distincții teatrale europene, găzduite în fiecare an de alt oraș european. Luni seara, la București, într-un studio al Televiziunii Române s-au acordat Premiile Uniunii Teatrale din România. 1700 de kilometri distanță între ele.
La St. Petersburg, spectacolul Galei a fost regizat de Andrey Moguchy, unul dintre artiștii distinși anul acesta cu Premiul Noi Realități Teatrale. A rezultat un spectacol grandios, a cărui grandoare era însă permanent subminată intenționat chiar de către regizor, prin introducerea unor elemente informale, ironice, parodice, care creau o atmosferă contemporană, în ciuda ”firului narativ” al spectacolului, legat în mod evident de marea tradiție teatrală rusească. Introducerea cântată, cu cor, cu soprană răsărită pe o trapă dinăuntrul scenei și balerine micuțe, avea la bază un poem trist despre Rusia, prezentatorii erau un bătrân actor îmbrăcat regulamentar în costum și o tânără actriță în blugi semisfâșiați – care s-au și prezentat ca fiind reprezentanți ai trecutului, respectiv ai prezentului european. Regizorul a folosit în mod inteligent locul de desfășurare, un spațiu esențial în patrimoniul cultural rusesc, cel mai vechi teatru din Rusia (înființat în 1756 de Împărăteasa Elisabeta) prin care au trecut de-a lungul vremii toți marii scriitori ruși – de la Turgheniev și Dostoievski la Cehov, Gogol, Pușkin, Meyerhold și mulți alții. Moguchy a plasat fiecare premiant pe locurile cunoscute ca fiind preferate de câte una dintre personalitățile culturale menționate mai sus și a pus reflectoarele să-i descopere pe rând, în timp ce dramaturgul teatrului făcea pe scenă o mică introducere menită să lege trecutul de prezent.

cititi tot articolul pe www.artactmagazine.ro
foto Rossetti@Phocus

Lecture on Contemporary Romanian Theater

Theater has always been an essential part of the Romanian culture, but its role changed completely after the 1989 Revolution and the fall of the communist regime.
Before that moment, theater and culture in general, were one of the ways people could experience freedom, in spite the oppressive political context. Legends were born those days, actors and directors who used the opportunity of being on stage for expressing what everyone was thinking and never dare to say upfront became iconic figures of Romanian society.
In the same time, famous artists left the country and started their career in other cultures. Some of them were to come back after 1989 and actively contribute to completely restart the theater movement in their home country – Vlad Mugur, Radu Penciulescu, David Esrig, Alexander Hausvater, Andrei Serban.
After the confusion of this “zero point”, Romanian theater opened up towards the world, touring a lot in the early 90’s and trying to reconnect with Western cultures. But it’s only after 2000 that a new generation of theater creators was really born. Their voices – Radu Afrim, Gianina Carbunariu, Vlad Massaci, Alexandra Badea and others - are now the most interesting to hear on Romanian stages and not only there. In a new globalized context, they all travel to present their work in other countries or even create in different cultural contexts, where they bring their Romanian heritage.
Together with other new tendencies that can be detected in the past years, like the use of different performing spaces, the new voices in drama, the social oriented work of independent companies and the interdisciplinary projects – they define what it is to be the present of Romanian theater, also giving a clue about how its future can look alike.

The lecture will be given by theater critic Cristina Modreanu on 8th of April at Tel-Aviv University (with support from Romanian Cultural Institute).

Cristina Modreanu is the author of five books on Romanian Theatre and she wrote the afterword for roMania after 2000 - Five New Plays, the first anthology of new Romanian Drama published in the United States, edited by Martin E.Segal Theater Centre, CUNY (2007). She also wrote a chapter on Romanian theater in the book Theater in Times of Change edited by the prestigious German Publishing House, Theater der Zeit (2008) and contributed to special issues of Theater magazine (edited by Yale University, USA, 2009) and Alternative theatrales (2010) dedicated to Romanian theater.
Modreanu curated New Drama Festival in Timisoara and Romanian National Theater Festival. She gave lectures about Romanian Theatre in Valladolid, 2004 (A Panorama of Street Theater in Romania), Berlin, 2006 (Romanian New Drama – New Eyes, Same Reality) and Stockholm, 2007 (DramAcum – Changes in Romanian Theater after 1990). She is currently the editor of the Performing Arts Magazine Scena.ro (www.revistascena.ro)

Scena.ro nr 12: Lansarea programului „Dezbaterile Scena.ro”

La intrarea în cel de al treilea an de existență, revista de artele spectacolului Scena.ro își propune inițierea unei serii de dezbateri care să atingă puncte sensibile ale evoluției scenei performative românești în context național și internațional.
Prima temă a Dezbaterilor Scena.ro este
Categoriile de nominalizări și premii
– o expresie a inerției sau a dinamicii scenei românești?

Pe fondul unei cronice lipse de dialog cu privire la evoluția artelor spectacolului pe scena românească, echipa Scena.ro crede în necesitatea dezbaterii deschise a unor teme ce preocupă de multă vreme lumea artistică de la noi, fără să-și fi găsit încă un cadru de exprimare constructivă.
Prima tema de discuție vine în continuarea unei alte noi inițiative a revistei Scena.ro. Începînd cu 2011, colaboratorii permanenţi ai revistei vor realiza un top anual. Această iniţiativă debutează în numărul 12, care va fi lansat odată cu dezbaterea propusă.
Topul revistei Scena.ro nu se va referi la categoriile consacrate în acest moment la noi, ci intenționează să deschidă porțile și pentru producții/proiecte atipice, experimentale, alternative, reprezentând noi estetici sau încercări de investigare a unor noi limbaje teatrale.
Nu întâmplător, nr. 12 al Scena.ro include un amplu dosar dedicat grupului britanic Forced Entertainment, una dintre cele mai apreciate companii teatrale de avangardă care va prezenta în curând în România cel mai nou spectacol al său.
Primul eveniment din seria Dezbaterilor Scena.ro, organizat cu ocazia lansării numărului 12 (februarie/martie) al revistei și cu ocazia lansării site-ului resursă www.revistascena.ro, va avea loc la clubul Green Hours, sâmbătă, 12 februarie, ora 16.00.
Discutia va fi moderata de Mihaela Michailov și Cristina Modreanu (critici de teatru).

Numărul 12 al revistei de artele spectacolului apare cu sprijinul British Council, căruia îi mulțumim pe această cale.
Eveniment organizat de Scena.ro, cu sprijinul Green Hours.
Vizitați www.revistascena.ro!

La cald despre Centrul Dansului

Vineri, 7 ianuarie 2011, sala rondă a CNDB. Mulți invitați, mulți spectatori. Vava Ștefănescu, Mihai Mihalcea, Florin Fieroriu, Gina Șerbănescu, Manuel Pelmuș, Miki Braniște, Dan Perjovschi, Ion Caramitru, plus moderatorii Iulia Popovici și Vlad Mixich - în prezidiu. Ministerul Culturii – Carmen Croitoru și Radu Enache – în sală, alături de mulți alții, dansatori, coregrafi, actori, critici etc.se discută despre viitorul CNDB prin prisma recentelor evenimente – Centrul trebuie să elibereze actualul sediu fiindcă la finele lui ianuarie încep lucrările de renovare a clădirii TNB.

Faza 1. Ion Caramitru reia istoricul demersurilor pentru renovarea clădirii TNB. A fost un drum lung, spinos și necesar. ”Cutremurele vin la ora de spectacol. Eu le-am prins pe toate în scenă”, subliniază Ion Caramitru. Nimeni nu e contra renovării clădirii. Dar de ce numai Centrul Dansului rămâne fără sediu și fără garanția reîntoarcerii în această clădire, unde publicul s-a obișnuit să-l găsească? Se citește printre rânduri că venirea dlui Caramitru la discuție are legătură directă cu faptul că Dan Perjovschi l-a anunțat în scris că retrage sigla TNB, al cărui design îi aparține. Nu există nici un contract care să-l împiedice, sigla a fost un dar pentru teatrul aflat sub conducerea lui Andrei Șerban. ”Împacă-mă cu Perjovschi”, îi spune Ion Caramitru lui Mihai Mihalcea.

Faza 2. Mihai Mihalcea și Vava Ștefănescu prezintă pe scurt demersurile pe care le-au făcut în ultimii doi ani, în perspectiva începerii lucrărilor la clădirea TNB. Le este arătat celor din sală un plan al unei clădiri separate care ar fi fost, la un moment dat o soluție discutată. Costurile – 27 milioane de lei (sau euro?) - nici nu mai contează cât, fiindcă oricum nu sunt bani în bugetul MCPN. Mihalcea anunță printre altele că a fost confirmat drept director interimar cu acte al CNDB până la organizarea concursului. Florin Fieroiu întreabă dacă bugetul CNDB se poate tripla în 2011 ca să se găsească o soluție prin închiriere de săli. ”Finanțările trebuie justificate prin proiecte”, se aude un comentariu profesionist dn sală. Alte voci din sală – Cosmin Manolescu, Andreea Căpitănescu – susțin că soluția cea mai realistă rămâne cedarea uneia dintre viitoarele săli ale „multiplexului cultural” care va fi actualul TNB către Centrul Dansului. Publicul a învățat drumul, Centrul are sediul desemnat prin HG la această adresă, iar dansul n-are de ce să lipsească din centrul Capitalei și dintr-un complex cultural. Alte voci susțin că asta l-ar lipsi de independență (?) sau că n-ar fi de bun simț să i se impună așa ceva directorului TNB, care are alte planuri cu cele 6 (șase!) viitoare săli. Totuși, reprezentanții ministerului Culturii, care finanțează atât TNB cât și CNDB și viitoarele construcții nu resping ideea, deși subliniază că nici nu pot promite nimic. Promit, totuși, că vor duce propunerea ”mai sus”.

Faza III. Concluzie. Dincolo de problema acută a sediului (care a intrat pe calea rezolvării, chiar în dimineața de 7 ianuarie directorii interimari au vizitat o viitoare sală de repetiții de la Sala Palatului), a reieșit din discuție că Centrul Dansului – dansul în general, are o problemă de legitimare. De ce e încă nevoie de legitimarea importanței acestui centru, a dansului contemporan în general, de justificarea importanței existenței unui sediu? Nimănui nu i-ar fi dat prin cap să scoată definitiv din spațiu Muzeul de Artă Contemporană, fiindcă s-ar fi supărat dl. Mihai Oroveanu. Dar ”ăștia mici” nu se supără, că sunt băieți buni. Și tineri – subliniază Perjovschi. Ei bine, ”ăștia mici” s-au supărat încă o dată, exact ca acum 5 ani, când au obligat statul să înființeze Centrul. Deși sunt exasperați că trebuie să o ia din nou de la început, sunt semne că nu se vor lăsa nici de data asta.
Cutremurele – atenție! – vin uneori și înaintea orei de spectacol.

desen de Dan Perjovschi pt CNDB