Glamour pe fundal underground la Gala UNITER, ediţi a XVI-a

Gala premiilor UNITER a devenit de mult expresia deplină a mainstream-ului teatral românesc, varianta glamour. De obicei, când o tradiţie se instalează atât de solid apar tot felul de iniţiative paralele care să mai îndulcească puţin linia de forţă marcată de evenimentul cu pricina – vezi Zmeura de aur, ca replică la Oscaruri – sau chiar organizatorii încearcă o atenuare a efectului prin elemente de surpriză provenind din zonele artistice underground. La noi nu există încă nici spirit de contestare a modelului unic, nici destulă bunădispoziţie cât să nu le luăm prea în serios riscând să devenim dramatici, nici o dorinţă de continuă reinventare. A existat, în schimb, la această ediţie, cea de a XVI-a a Premiilor UNITER, o contribuţie artistică de natură să împrospăteze imaginea Galei, care riscă să obosească. Această contribuţie i-a aparţinut scenografului Andu Dumitrescu, autorul unui decor minimalist, dar care „vorbea” prin fotografiile alese spre a fi proiectate pe ecranele din fundal. Valoarea de comentariu, uneori ironic, a acestor fotografii, se transforma într-un discurs paralel, consistent, şi care dădea de gândit cui avea un pic mai multă atenţie. Pereţi de clădiri vechi, scorojite, când pe scenă se afla primarul Bucureştiului, Adriean Videanu, imaginea amfitrionului Ion Caramitru, în ţinută de gală, semănând cu un aristocrat, proiectată deasupra fotografiilor cu blocuri de cartier, Maia Morgenstern pe fond de cărămizi roşii, o ţesătură de ţevi metalice, ruginite, înainte de anunţarea nominalizaţilor la Premiul pentru regie etc. O privire proaspătă, neaşteptată, a pus într-o altă perspectivă acest eveniment anual – atât de iubit, atât de urât, atât de comentat în fiecare an.
Şi de data asta, cel mai premiat creator al serii, regizorul Andrei Şerban, a trimis o scrisoare care a inflamat spiritele, cu aerul ei vindicativ neavând nimic de-a face cu sărbătoarea în care aterizase. Păcat. Dar, dacă priveşti lucrurile ceva mai de sus, în ansamblu, nici măcar o asemenea întâmplare nu-ţi poate strica bucuria, fiindcă nu face decât să marcheze un moment de ţinut minte pentru viitor.

Premii paralele:
Şi pentru că premianţii îi ştiţi deja (ca membru al juriului final am fost tristă că le-am ştiut numele aseară, înainte celor din sală, fiindcă astfel am pierdut suspansul, care e cea mai autentică marcă a Galei), transcriu mai jos câteva premii paralele, pe care le-aş fi dat, dacă aş fi putut, câtorva dintre cei prezenţi în sală.
1. Premiul pentru cel mai frumos cuplu: tinerii actori sibieni Ofelia Popii şi Ciprian Scurtea, alias Ofelia şi Hamlet din recentul spectacol al lui Radu Alexandru Nica, montat la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu. Spectacolul în care cei doi joacă împreună e prea nou ca să fi fost nominalizat, dar Ofelia Popii a primit aseară premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul excepţional pe care îl face în Faust, regia Silviu Purcărete, tot la Sibiu (unde teatrul a avut un an fast).
2. Premiul pentru cea mai colorată prezenţă: actriţa Florentina Ţilea (nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar) şi scenografa Alina Herescu. Foarte vesele şi teatral costumate, cele două frumoase tinere au cântat şi au dansat în scaun (când era cazul), generând un interesant material video pentru transmisia în direct a TVR (adesea îngreunată de figurile prea sobre şi înţepate ale participanţilor la Gală)
3. Premiul pentru cel mai emoţionant moment al serii: prezenţa pe scenă a Nadiei Comănici, secondată în sală de tânăra Andra, unul dintre copiii care beneficiază de suportul fundaţiei de binefacere a celebrei gimnaste pentru a participa la Special Olimpics, Olimpiada pentru persoane cu nevoi speciale. Bucuria tinerei, care făcea cu mâna asistenţei şi binefăcătoarei ei aflate pe scenă, a mişcat pe toată lumea din sală.
4. Premiul pentru cea mai simpatică prezenţă: prinţul Georg Friederich al Prusiei, în vârstă de 32 de ani, care a povestit în engleză tot ce ştia despre Casa Regală a României, trecut, prezent şi viitor. La sfârşit, a vorbit în limba română, ca să anunţe premiul.
5. Premiul pentru cel mai scurt discurs: Ada Milea (când toată lumea care urcă pe scenă luptă în secret pentru o secundă în plus de discurs, Ada Milea, care a primit Premiul pentru muzică de teatru, şi-a „risipit” cu detaşare timpul alocat spunând numai „mulţumesc”).

pentru galerie foto mergi la http://www.gandul.info/arta/premiile-uniter-galerie-foto.html?3940;2553685

foto Andrei Spirache/Gandul
in fotografie, Ofelia Popii, Premiul pentru cea mai buna actrita a anului 2007

Faust, ghid cultural pentru Sibiu

În jumătate de oră după ce se pun în vânzare, biletele pentru spectacolul ”Faust” în regia lui Silviu Purcărete sunt deja rezervate. La ultima reprezentație, în parcarea fabricii Simerom, unde se joacă această montare, se puteau vedea mașini din toată țara. Se poate vorbi despre unul dintre acele fenomene care se înscriu în ceea ce noi am tot sperat să avem, respectiv turism cultural. Atunci când niște cetățeni se decid să cumpere bilete, să rezerve o cameră de hotel, să se urce în mașină, tren sau avion și să plece în alt oraș, ba poate chiar în altă țară ca să vadă un spectacol, se cheamă că avem dovada concretă a forței de schimbare a culturii. Asta se petrece și la noi de când se joacă ”Faust”, o producție a Teatrului ”Radu Stanca”, adică de anul trecut, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Nu există încă statistici precise cu privire la efectele produse de Capitală asupra zonei turistice sibiene, dar succesul acestui spectacol e o garanție că investiția în cultură – inclusiv Primăria orașului a investit în producția Faust – aduce cu ea și alte beneficii decât cele simbolice.
Sunt oameni care au venit să vadă Faust de mai multe ori, fiindcă spectacolul lui Purcărete este mai mult decât un eveniment teatral, este un eveniment de viață, de genul celor pe care le povestești familiei și prietenilor și după câțiva ani -”Când am fost eu la Sibiu să văd Faust...”
Ei bine, când am fost eu la Sibiu să văd Faust era duminica Paștelui catolic. Orașul era și mai liniștit decât de obicei, deși străzile erau pline. Localnicii se amestecau cu turiștii care admirau pe bună dreptate frumusețea caselor vechi, acum renovate, iar în biserica din Piața Huet se ținea slujba în cântec de orgă. Oamenii își zâmbeau unii altora pe străzi, fără să se cunoască. Toate acestea, combinate cu vestea că lumea vine din toate părțile țării ca să vadă un spectacol de teatru – fie el și o construcție amplă, splendidă, incitantă, vibrând de viață, semnată de Silviu Purcărete – m-au făcut să mă gândesc că normalitatea nu e chiar atât de departe de noi cum ni se pare câteodată.

foto Scott Eastman