Faust, ghid cultural pentru Sibiu

În jumătate de oră după ce se pun în vânzare, biletele pentru spectacolul ”Faust” în regia lui Silviu Purcărete sunt deja rezervate. La ultima reprezentație, în parcarea fabricii Simerom, unde se joacă această montare, se puteau vedea mașini din toată țara. Se poate vorbi despre unul dintre acele fenomene care se înscriu în ceea ce noi am tot sperat să avem, respectiv turism cultural. Atunci când niște cetățeni se decid să cumpere bilete, să rezerve o cameră de hotel, să se urce în mașină, tren sau avion și să plece în alt oraș, ba poate chiar în altă țară ca să vadă un spectacol, se cheamă că avem dovada concretă a forței de schimbare a culturii. Asta se petrece și la noi de când se joacă ”Faust”, o producție a Teatrului ”Radu Stanca”, adică de anul trecut, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Nu există încă statistici precise cu privire la efectele produse de Capitală asupra zonei turistice sibiene, dar succesul acestui spectacol e o garanție că investiția în cultură – inclusiv Primăria orașului a investit în producția Faust – aduce cu ea și alte beneficii decât cele simbolice.
Sunt oameni care au venit să vadă Faust de mai multe ori, fiindcă spectacolul lui Purcărete este mai mult decât un eveniment teatral, este un eveniment de viață, de genul celor pe care le povestești familiei și prietenilor și după câțiva ani -”Când am fost eu la Sibiu să văd Faust...”
Ei bine, când am fost eu la Sibiu să văd Faust era duminica Paștelui catolic. Orașul era și mai liniștit decât de obicei, deși străzile erau pline. Localnicii se amestecau cu turiștii care admirau pe bună dreptate frumusețea caselor vechi, acum renovate, iar în biserica din Piața Huet se ținea slujba în cântec de orgă. Oamenii își zâmbeau unii altora pe străzi, fără să se cunoască. Toate acestea, combinate cu vestea că lumea vine din toate părțile țării ca să vadă un spectacol de teatru – fie el și o construcție amplă, splendidă, incitantă, vibrând de viață, semnată de Silviu Purcărete – m-au făcut să mă gândesc că normalitatea nu e chiar atât de departe de noi cum ni se pare câteodată.

foto Scott Eastman