Politizarea culturii – un pericol național!

În cei aproape 20 de ani de după schimbarea regimului comunist, un pericol major a pândit permanent cultura din România și pe cei activi în acest domeniu: politizarea. Continuând un model de colaborare defectuos datând din timpul comunismului, unii dintre operatorii culturali și organizatorii de evenimente (mai ales cei provenind din fosta elită comunistă) au întreținut o relație de subordonare permanentă cu clasa politică, indiferent de culoarea ei, plecând de la premisa complet eronată moralmente că se asigură astfel de sprijinul politicienilor sau al partidelor aflate la putere. Pe cale de consecință, politicienii în cauză – din nou, indiferent de culoarea politică - și-au arogat merite inexistente, întrucât de fapt, într-o lume normală, e datoria lor firească să investească în cultură, mai ales că o fac din banul public, nu din buzunarul propriu!
Cultura și instituțiile culturale sunt esențiale pentru dezvoltarea oricărui oraș, mai ales a Capitalei unei țări. Integrarea europeană ne-a demonstrat - din păcate numai teoretic, deocamdată - că instituțiile culturale trebuie să fie parte integrantă din comunitate și să ofere, împreună cu școlile și organizațiile non-guvernamentale accesul la cultură. Modelul european de relație între operatorii culturali și stat arată beneficiile imense ale investiției pe termen lung în cultură, rezultatul fiind o societate de calitate, cu cetățeni responsabili, în stare să lupte pentru drepturile lor și să-și apere standardul de viață, uneori chiar prin presiuni concrete asupra politicienilor iresponsabili care gestionează defectuos banul public. Pe termen lung, instituțiile culturale funcționale, de tradiție, educă și inspiră mii de oameni și de copii și le ridică nivelul general de viață, ceea ce ar trebui să fie una dintre grijile principale ale unei administrații responsabile! În plus, cultura și instituțiile culturale ajută turismul, creează slujbe și generează, la rândul lor, taxe care se întorc la bugetul administrației. Toate acestea sunt argumente pentru buna finanțare a culturii, și nu pentru ”pedepsirea” ei prin reducere de buget, de către guvernanți în căutare disperată de surse pentru acoperirea golurilor financiare provocate de incompetența aparatului de stat.
În aceste condiții, este cu atât mai revoltător faptul că decidenții politici au hotărât în acest an de criză să reducă drastic fondurile destinate tuturor proiectelor culturale din toată țara, alegând în schimb să protejeze de orice dificultate financiară DOAR Festivalul Enescu.
Fără să contestăm calitatea acestei manifestări sau să criticăm felul în care este ea organizată, trebuie protestat în mod deschis față de o asemenea decizie arbitrară, luată fără nici un fel de evaluare a impactului real al tuturor manifestărilor culturale – cele grav afectate în 2009 prin scăderea bugetului lor - și cea protejată prin decizie guvernamentală. Bugetul de 7 milioane de euro al Festivalului Enescu este o sfidare pentru toate evenimentele culturale, mari sau mici, de tradiție sau noi, dar cu impact în comunitățile lor – evenimente care au fost periclitate sau anulate din cauza lipsei de fonduri!
Mai mult decât atât, declarația din caietul-program al Festivalului Enescu, sub care ministrul Culturii Theodor Paleologu își pune senin semnătura - anume că ”era de neconceput ca în numele crizei să amputăm bugetul unui festival care funcționează perfect” – demonstrează nu numai necunoașterea modului de funcționare a unui eveniment cultural (toate sunt departe de a fi ”perfecte” într-un sistem absolut imperfect, ce pune obstacole incredibile bunei desfășurări a unui eveniment și ucide inițiativele), ci și disprețul față de toate celelalte evenimente culturale. Care, se poate înțelege de aici, nu funcționează ”perfect”, prin urmare pot fi ”amputate” fără grijă. Este expresia perfectă a unei lipse totale de strategie culturală pe termen lung și de viziune de care dă dovadă și acest Guvern, cum au mai dat și altele.
Protejarea unui singur eveniment cultural, nu întâmplător cel mai costisitor dintr-un an întreg – dar și cel care oferă cea mai strălucitoare vitrină pentru clasa politică într-un an electoral – este o decizie ce trebuie denunțată public, ca fiind un efect al periculoasei politizări a culturii, care se manifestă agresiv în această toamnă electorală în România. Și căreia ar trebui să-i punem punct, măcar acum, după 20 de ani de la Revoluție.
Cristina Modreanu,
director artistic al Festivalului Național de Teatru