Unul dintre comentariile recurente pe care le-am auzit după spectacolul cu Hamlet al Wooster Group la București a fost acela că producția ar fi ”lipsită de emoție”. Acesta a fost, probabil, și motivul pentru care destul de mulți spectatori au plecat la pauză, cel puțin la penultima din cele patru reprezentații, cea la care am asistat eu. Veniseră să caute emoție și nu o găsiseră. Sau nu în felul în care se așteptaseră ei să o găsească. Problema nu este că acești spectatori nu au găsit la teatru ceea ce căutau, ci că n-au avut resurse suficiente pentru a primi o ofertă cu totul diferită de tipul de teatru cunoscut de ei, ceea ce arată până la urmă blocajul intelectual al spectatorului de la noi, produs nu din vina lui, ci din lipsa de varietate a producțiilor care i se oferă.
Cel puțin două dintre spectacolele ”Hamlet” strânse de Emil Boroghină anul acesta în Festivalul Shakespeare – cel semnat de Thomas Ostermeier și cel construit/deconstruit de Elizabeth LeCompte ne dau o veste la care ar trebui să fim mai atenți: ceea ce nouă ni se pare science-fiction văzut pe scena de la București este în teatrul lumii doar normalitate. Normalitatea aceea venită dintr-o firească înclinație spre descoperirea de noi drumuri în artă, normalitatea venind dintr-o curiozitate necontrafăcută pentru tot ceea ce este nou, pentru felul în care tiparele umane se modifică odată cu evoluția unei societăți, sau pentru topirea în materia teatrului a tuturor acelor elemente care ar putea să-i dea noi dimensiuni și noi profunzimi.
Tocmai pentru a ne conecta cu teatrul lumii de azi, în variile lui forme, pentru a experimenta emoția în felurite moduri, pentru a ne lăsa surprinși, uimiți, ba poate chiar zguduiți, și prin aceasta mai conștienți de lumea în care trăim, festivalurile teatrale sunt întâlniri esențiale.
Trecând în aceste zile, grație Festivalului Shakespeare, prin mai mulți ”Hamlet” decât într-o viață de spectator obișnuit, pot să spun la finalul acestei panorame complexe că teatrul continuă admirabil, și în zilele noastre precum în timpul lui Shakespeare, să fie oglinda vieții, chiar dacă aceasta din urmă a devenit în contemporaneitate înspăimântător de complexă.
foto din Hamlet, regia Thomas Ostermeier
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu