Woyzeck-ul lui Zholdak sau gustul anarhiei în teatru

Jucat într-un dintre halele industriale reconvertite de organizatori pentru teatru la Sibiu, ”Woyzeck”-ul lui Zholdak e un amestec de teatru, concert, expoziție, instalație, film și cercetare științifică. Mostră de teatru postdramatic, în care scenariul obișnuit de spectacol e pur și simplu aruncat în aer, spectacolul lui Zholdak sfidează locurile comune, uneori confortabile, ale teatrului și transformă întreg spațiul de joc într-un câmp de luptă. Nu dă nici o pauză nici celor ce joacă, nici celor ce privesc, implicați cu toții într-un antrenament dur al nervilor și simțurilor provocate la maximum. În fiecare dintre încăperile din plexiglas aflate în ”scenă”, se întâmplă permanent câte ceva, când nu au loc acțiuni simultane, muzica se aude la maximum tot timpul, iar sunetele complexe ce însoțesc unele dintre mișcările actorilor se adaugă și ele în această mixtură sonoră acidă. Care e concurată de amestecul de imagini ce curge pe cele trei ecrane aflate unul lângă altul. La fel ca în ”Viața cu un idiot”, montat în 2007 la Sibiu, fiecare spectator își poate alcătui propriul montaj, în funcție de ce alege să privească. ”Woyzeck” nu e numai un bombardament al simțurilor, ci și un curajos spectacol politic, regizorul găsind vinovate pentru alienarea individului sistemele totalitare care îl sufocă și îi distrug structura interioară altfel bună, în mod autentic. ”Omul sub vremuri” e teza regizorului, care însă oferă o răzbunare individului proiectându-l în eternitate – la final, cuplul pleacă cu ”nava cosmică Buchner” și se pierde printre galaxii.

citeste un dosar despre Festivalul de la Sibiu in numarul 3 al revistei Scena.ro aflat in pregatire

Philippe Decouflé la București: Coregrafia iluziilor optice

Coregraful francez Philippe Decouflé mărturisește că, tehnic vorbind, e cel mai influențat de legenda americană a dansului Merce Cunnigham, de la care a luat și lecții de video. Întâlnirea dintre cei doi a dat roade spectaculoase: amprenta lui Decouflé a devenit ușor de recunoscut – el nu face simplă coregrafie, sau mai bine zis nu folosește în desenul scenic pe care îl creează numai trupurile dansatorilor, ci le combină pe acestea cu reflexiile lor, cu imaginea lor filmată, le pune într-un dialog la limita realului, sfidând adesea capacitatea de înțelegere a spectatorului. Folosind camere video ce filmează în direct sau modifică imaginea filmată – mărind-o, micșorând-o, punând-o în perspectivă, etc – Decouflé înșală ochiul, dar numai pentru a bucura și a uimi și mai mult atât mintea cât și sufletul.

E o coregrafie a iluziilor optice, care și-a dat măsura mai întâi în creația sa ”Unghi infidel” (cu o dansatoare însoțită la fiecare mișcare de două replici ale imaginii ei, una mărită, cealaltă micșorată) și e reluată cu completări și adăugiri în ”Sombreros”, spectacol prezentat de Compania DCA-Philippe Decouflé, la invitația Institutului Cultural Francez, în turneu la București.

citeste tot articolul pe www.zf.ro/ziarul de duminica