De ziua lui Purcărete

Încă de la primele mele ieșiri din țară din motive teatrale, am auzit numele lui Silviu Purcărete rostit imediat ce spuneam că vin din România. Aproape la fel de des cum auzeam numele Nadiei sau al lui Hagi. Nu la fel de des ca Dracula, dar el nu mai e de mult ”al nostru”.

În mod bizar și neașteptat, cu toată faima internațională căpătată în timp, Purcărete a rămas, totuși, ”al nostru”. Grație, probabil, unei variante a relației tip ”dragoste și ură” cu țara natală – relație care îl făcea pe Cioran să se gândească mereu la România fiind la Paris, sau care l-a determinat pe Caragiale să părăsească în cele din urmă această țară pe care o caracterizase atât de bine, pentru a muri la Berlin, după ce trecuse prin mai multe orașe românești, parcă încercând să găsească un loc suportabil (mărturie stau zecile de plăcuțe pe care le găsești pe casele unde s-a oprit, fie și numai să bea o bere).
Spun asta pentru că o imagine descrisă de Purcărete într-un interviu, în care îl întrebam ce-l face să revină în România, mi-a rămas ca săpată în minte. Mi-a povestit cum recent întors în țară mergea într-o zi pe un bulevard din București plin de blocuri comuniste, cu balcoane ”îmbunătățite” de locatari, fiecare arătând în alt fel, cârpite și colorate, și a văzut într-unul din ele un țigan întins la soare căruia țiganca lui îi tăia supusă unghiile. O asemenea imagine nu găsești în altă parte, spunea atunci Purcărete, dezvăluind, într-un fel sursa locală de teatralitate din care se hrănește: multiplele niveluri de istorie, transformări sociale și experiențe umane tipice Estului, precum și traumele care au generat realități și personaje specifice, unice în textura lor. Ca un alchimist de pe vremuri, regizorul strânge în eprubeta lui esențe de viață și le reproduce, trecându-le prin laboratorul propriu, pe scenele occidentale. E un transplant de carne și sânge care dă producțiilor sale acea consistență ce le face memorabile.
Când petreci multă vreme în teatru, poți să surprinzi orice creator în mici ipostaze care te ajută să-i faci, în timp, un portret interior. În momente aniversare – când nu vrei să ridici osanale penibile și nici să înalți statui, deși poate că în unele cazuri ar fi meritate – cel mai nimerit e să încerci să împarți acest portret interior cu alții. Cu aceia care, cunoscându-l pe cel aniversat prin spectacole sau personal, îl admiră cu sinceritate.
L-am văzut pe Silviu Purcărete la repetiții – încurajându-și bonom actorii care sufereau de frig să intre în bazinul cu apă în care se juca afară, în aer liber, la Luxemburg, premiera spectacolului ”Metamorfoze” -, l-am văzut căzând pe gânduri și minimalizând importanța creativității sale când i-am luat un interviu despre spectacolul său Beckett de la Sibiu, l-am văzut în conferințe de presă răspunzând monosilabic la întrebări care i-ar fi lansat pe alții în interminabile discursuri despre ei înșiși, l-am văzut (de curând) asistând-o, cu o bucurie de copil, pe Dorina Chiriac la probele de costum pentru viitorul spectacol de la Teatrul de Comedie.
Silviu Purcărete, regizorul român cel mai cunoscut în lume, este – sau cel puțin așa mi se pare mie - un om modest, uneori taciturn, cu un umor irezistibil, un camarad pe care cei cu care lucrează se pot baza (de-asta actorii se aruncă în gol dacă el le-o cere). Este o forță bună și caldă, un om cu o imaginație enormă și un instinct teatral de o uimitoare precizie, din care nu e de mirare că se hrănesc spectacole grandioase.
Pe 5 aprilie Silviu Purcărete împlinește 60 de ani. La mulți ani!

foto: Teatrul national "Radi Stanca", Sibiu

Protestul artistilor independenti. Arde!!!!

Protestul Coaliţiei Sectorului Cultural Independent

Având în vedere că până la data de 19 martie a.c. Administraţia Fondului Cultural Naţional nu a lansat sesiunea de finanţare pentru proiecte culturale şi editoriale pentru 2010, determinând o situaţie de criză în rândul sectorului independent din cultură (asociaţii, fundaţii, artişti independenţi, persoane fizice autorizate), ale căror activităţi culturale necesită şi au dreptul legal de a primi sprijinul financiar oferit de Statul român, solicităm luarea de urgenţă a următoarelor măsuri:

1. lansarea de urgenţă a sesiunii de finanţare, nu mai târziu de 2 aprilie 2010. O întârziere suplimentară ar decala semnarea contractelor şi începerea activităţilor eligibile până după începutul lunii iunie, situaţie inacceptabilă pentru oricine cunoaşte ciclul de viaţă anual al proiectelor şi al consumului cultural din România.

2. după lansarea sesiunii de finanţare, considerăm esenţială evaluarea situaţiei care a determinat întârzierea şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru ca aceasta să nu se mai repete, iar cei responsabili să fie sancţionaţi. În acelaşi timp, subliniem nevoia ca întreaga activitate a AFCN şi a personalului acestei instituţii să se desfăşoare în mod legal şi transparent.

3. considerăm necesar ca, odată restabilită starea de normalitate şi bună operare a AFCN, să se continue procesul de modificare a Normelor metodologice (regulamentului de concurs). Printre altele, considerăm prioritar ca:
- fondurile pentru proiecte culturale şi editoriale să fie destinate exclusiv sectorului cultural privat;
- este esenţial ca proiectele finanţate cu ajutorul AFCN să fie sprijinite şi multianual, cu o durată de 2, respectiv 3 ani;
- lansarea concursului de proiecte trebuie să se facă la o dată care să permită demararea proiectelor culturale la 1 februarie a anului calendaristic, urmând ca perioada de eligibilitate a cheltuielilor să fie 1 februarie – 31 decembrie;
- acordarea finanţărilor din fondul de urgenţă al AFCN să fie transparentizată iar criteriile şi procedura pe baza cărora se ia decizia de atribuire a acestora, proiectele astfel sprijinite şi organizaţiile beneficiare să fie făcute publice şi supuse consultării cu operatorii culturali independenţi.

Considerăm fundamentală consultarea sectorului cultural independent încă din faza de programare a finanţărilor destinate acestuia, cât şi în ceea ce priveşte orice strategie sau măsură legislativă ce afectează direct activitatea sa. În acest sens, cerem Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi Ministerului Culturii şi Patrimoniul Naţional iniţierea dialogului privind reforma sectorului cultural şi propunem demararea unui program de consultări publice pornind de la problemele semnalate în petiţia de mai sus.

Solicităm Ministerului Culturii si Patrimoniului Naţional scoaterea de urgenţă la concurs a postului de director AFCN conform legii, cel târziu pînă la data de 1 mai 2010.

Ne considerăm îndreptăţiţi ca, în cazul în care situaţia nu va fi remediată, iar măsurile semnalate nu vor fi luate în considerare şi nu se va porni un dialog real pentru punerea acestora în fapt, să continuăm protestul prin toate mijloacele permise de lege.

Lista a fost depusa la Ministerul Culturii si la sediul AFCN