Schimbare de zeitgeist - Scena.ro nr. 9 iunie/iulie

(...) Dacă mai vine o speranță de undeva, în acest loc din care jumătate dintre locuitori speră să plece, sub o formă sau alta, atunci această speranță vine de la cei mai tineri dintre artiști. Oare de ce gândurile românilor se regăsesc mai degrabă în hit-urile muzicale ale unor trupe undergound sau în spectacolele produse în sistem independent de către artiști care uneori nici nu sunt plătiți?.

Am tot mai des senzația că aud în aerul orașului cântecele Paraziților (”Ne ducem țara în spate/Noi vrem respect!”) sau noul hit Guess Who (”Nu ne-am născut în locul potrivit”) și sunt emoționată de spectacole precum ”20/20” de la Yorick Studio din Tg. Mureș, scris și regizat de Gianina Cărbunariu, care încearcă să afle de ce s-au bătut românii și maghiarii în stradă, în 1990, sau ”Capete înfierbântate”, documentat, scris și montat de Mihaela Mihailov și David Schwartz, plus actorul Alex Potocean care se transformă din Marian Munteanu în Ion Iliescu și în mulți alții pentru a da glas opiniilor despre rușinoasele mineriade din anii 90 (s-a jucat la Centrul de Introspecție Vizuală, dar trebuie să se mute, așa că nu știu unde îi mai găsiți).
Ei sunt coloana sonoră și subtitlurile și coloana vertebrală – câtă mai este - ale orașelor în care trăim astăzi.

Într-o lume cum este aceea de azi, în România, balanța artistică ar trebui să se încline mai mult dinspre ”escapism”-ul ce deghiza afirmația în metafore, atât de util înainte de 1989 pentru igienizarea intelectuală a unui popor sufocat de totalitarism, înspre o artă cu conștiință socială, o artă de expresie directă, în care artistul se implică într-un proces de igienizare la fel de important, dar diferit. Schimbare de zeitgeist.

din sumarul nr. 9:
Dezbatere: Teatrul independent versus teatrul instituţionalizat; Interviuri cu Muriel Mayette - Administrator Comedia Franceză, Paul Joseph Boos - dansator, coregraf, maestrul repetitor desemnat de Trustul George Balanchine din New York să monteze pe scena Operei Naţionale Bucureşti două lucrări ale renumitului coregraf George Balanchine; Dosar: Festivalul Internaţional Shakespeare 2010; Profil - Teatrul din Moldova; Corespondenţe de la Bruxelles, (Myra Iosif Fischmann), New York (Saviana Stănescu), Paris (Mirella Nedelcu Patureau).

Scena.ro apare cu sprijin parţial acordat de UNITER – Uniunea Teatrală din România din timbrul teatral.

Unde puteţi găsi revista Scena.ro:

Librăriile Humanitas (din Bucureşti şi din ţară)
Librăriile Cărtureşti (din Bucureşti şi din ţară)
Bucureşti:
- Ceainăria Bernschutz
- Librăria Engleză ”Anthony Frost”
Cluj:
Book Corner

Revista poate fi comandată şi online pe www.fnt.ro

Conectare cu lumea teatrului de azi, via Hamlet in Festivalul Shakespeare

Unul dintre comentariile recurente pe care le-am auzit după spectacolul cu Hamlet al Wooster Group la București a fost acela că producția ar fi ”lipsită de emoție”. Acesta a fost, probabil, și motivul pentru care destul de mulți spectatori au plecat la pauză, cel puțin la penultima din cele patru reprezentații, cea la care am asistat eu. Veniseră să caute emoție și nu o găsiseră. Sau nu în felul în care se așteptaseră ei să o găsească. Problema nu este că acești spectatori nu au găsit la teatru ceea ce căutau, ci că n-au avut resurse suficiente pentru a primi o ofertă cu totul diferită de tipul de teatru cunoscut de ei, ceea ce arată până la urmă blocajul intelectual al spectatorului de la noi, produs nu din vina lui, ci din lipsa de varietate a producțiilor care i se oferă.
Cel puțin două dintre spectacolele ”Hamlet” strânse de Emil Boroghină anul acesta în Festivalul Shakespeare – cel semnat de Thomas Ostermeier și cel construit/deconstruit de Elizabeth LeCompte ne dau o veste la care ar trebui să fim mai atenți: ceea ce nouă ni se pare science-fiction văzut pe scena de la București este în teatrul lumii doar normalitate. Normalitatea aceea venită dintr-o firească înclinație spre descoperirea de noi drumuri în artă, normalitatea venind dintr-o curiozitate necontrafăcută pentru tot ceea ce este nou, pentru felul în care tiparele umane se modifică odată cu evoluția unei societăți, sau pentru topirea în materia teatrului a tuturor acelor elemente care ar putea să-i dea noi dimensiuni și noi profunzimi.
Tocmai pentru a ne conecta cu teatrul lumii de azi, în variile lui forme, pentru a experimenta emoția în felurite moduri, pentru a ne lăsa surprinși, uimiți, ba poate chiar zguduiți, și prin aceasta mai conștienți de lumea în care trăim, festivalurile teatrale sunt întâlniri esențiale.
Trecând în aceste zile, grație Festivalului Shakespeare, prin mai mulți ”Hamlet” decât într-o viață de spectator obișnuit, pot să spun la finalul acestei panorame complexe că teatrul continuă admirabil, și în zilele noastre precum în timpul lui Shakespeare, să fie oglinda vieții, chiar dacă aceasta din urmă a devenit în contemporaneitate înspăimântător de complexă.

foto din Hamlet, regia Thomas Ostermeier