A aparut Scena.ro nr 11!

http://revistascena.ro/comanda

Numărul 11 din Scena.ro include Dosarul special ”Teatrul norvegian contemporan – de la Ibsen la Jon Fosse”, editat cu sprijinul Ambasadei Regale a Norvegiei în România și va fi lansat pe 5 decembrie 2010, în cadrul Festivalului „Interferențe” organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Lansarea va marca împlinirea a doi ani de existență a revistei.
Apărută cu un număr pilot în noiembrie 2008 și cu primul număr ”oficial” în martie 2009, când criza financiară tocmai lovise puternica lumea culturală românească, revista de artele spectacolului Scena.ro a ajuns la nr. 11, la finele celui de-al doilea an de apariție. Nu lipsit de dificultăți, parcursul ei a fost unul extrem de consistent în această perioadă, iar prezența revistei s-a impus deja atât în țară, cât și peste granițe, în rândul celor interesați de teatrul românesc și est-european. Majoritatea instituțiilor producătoare de spectacole sunt deja abonate la Scena.ro, la fel și institutele culturale românești din străinătate.
În 2009, Scena.ro a însoțit Teatrul Național ”Radu Stanca” la Festivalul de la Edinburgh, unde spectacolul Faust, în regia lui Silviu Purcărete, a reputat un notabil succes, iar interpreta Ofelia Popii, care se afla și pe coperta nr. 3 al Scena.ro, a fost premiată pentru performanța ei. Numărul 4 al revistei Scena.ro a însemnat o colaborare excelentă cu Institutul Polonez din București, împreună cu care am editat Dosarul special: ”Teatrul polonez în anul Grotowski”.
Numărul 8 din 2010 a apărut cu susținerea Teatrului Masca și a inclus un dosar dedicat fenomenului Masca în România, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență a acestei companii. Apoi, în vara acestui an, nr. 9 al revistei a fost prezentat în cadrul evenimentului ”Completement a l’est”, organizat de Theatre Bourg-Neuf cu sprijinul ICR Paris în cadrul secțiunii off a Festivalului de la Avignon.
Scena.ro a marcat Ziua Internațională a Teatrului, 27 martie, și în 2009 și în 2010 prin mici turnee de prezentare a revistei în orașele din țară, iar în 2010 a asociat lansării lecturi din autobiografia lui Tennessee Williams apărută la editura Minerva, lecturi susținute de actorii Cătălin Ursu (la Timișoara) și Cătălin Herlo (la Cluj).
Scena.ro apare cu sprijin parțial din timbrul teatral gestionat de Uniunea teatrală din România. Pe parcursul celor doi ani de existență revista a mai primit finanțare de la Centrul Național al Dansului, Institutul Polonez, Teatrul Masca, Ambasada Regală a Norvegiei în România, cărora le mulțumim pe această cale.

Campania de abonare Scena.ro 2011 a inceput!

Cu Scena.ro ești pe scena lumii.
Scena.ro îți aduce interviuri cu practicienii scenei românești și internaționale; cronici la spectacolele românești de teatru, dans și operă; dezbateri pe teme incitante privind viața teatrală românească; eseuri semnate de teoreticieni de peste granițe; rubrici de Cristina Modreanu, Alina Nelega, Visky Andras, Mirella Patureau (Paris), Mihaela Michailov, Saviana Stănescu (New York), Irina Ionescu (Londra) și mulți alți colaboratori din țară și din străinătate; dosare speciale anuale dedicate teatrului contemporan din alte țări (inclusiv synopsis-uri de piese noi).
Abonează-te și tu pentru 2011! Campanie valabilă în perioada 15 noiembrie-30 ianuarie. Prețul unui abonament nou: 90 ron. Prelungirea unui abonament existent: 75 ron. Scrie-ne la scena.ro@gmail.com.
Scena.ro îți dă de citit!
in curand activ> site-ul resursa www.revistascena.ro

Intalnire on-line/www.hotnews.ro. 20.10.2010

Cum era teatrul romanesc inainte de Revolutie? Cu ce ne imbie peisajul teatral actual? Ce inseamna teatru modern din perspectiva romaneasca? De ce migreaza marii actori de teatru catre telenovele? Cristina Modreanu, critic de teatru, a discutat online.

37 comentarii
Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

Comentariu scris de alex
Publicat la data de 19.10.2010, ora 2:27 pm
Intrebare: cum explicati calitatea extrem de slaba a noilor piese romanesti, dar care sunt selectionate si promovate asiduu de diverse comitete specializate in promovarea noii dramaturgii romanesti? Prin calitate slaba inteleg transpunerea dramatica a unor experiente personale – deseori preluate prin interpusi, deci deja filtrate personal – marcate de vidul unei memorii sociale colective, precum si de lipsa unei concluzii/morale? Ma tem ca tinerii dramaturgi au inceput sa fie convinsi ca prin simpla transpunere in text a experientelor personale, schimband doar numele personajelor, vor scrie “marea piesa” – model de text vehiculat prin mediile literare la nivelul anilor 70 si – in opinia mea – cam depasit.
Cu multumiri,
alex

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:07 pm
orice cultura isi promoveaza dramaturgii care nu trebuie sa fie din start geniali. daca am cauta si promova doar piesele-capodopera – presupunand ca ele xista – s-ar intinde un desert in fata noastra. juriile concursurilor de dramaturgie citesc zeci de piese la fiecare editie si aleg ce considera ca este demn de a fi pus in scena. numai daca exista o productie constanta de texte noi vor aparea si “marile texte”…

Raspunde Comentariu scris de andreea barabas
Publicat la data de 19.10.2010, ora 4:28 pm
De ce in majoritatea pieselor se doreste doar sa se demonstreze calitatile vocale ale actorilor ? De ce o comedie precum “Burghezul gentilom” a ajuns sa fie o drama?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:09 pm
probleme de “reglaj vocal” sunt in grija regizorului, dar si a interpretilor care uneori, lasati nesupravegheati la reprezentatiile de dupa premiera, exagereaza nepermis. cat priveste Burghezul gentilom – daca e vorba de spectacolul de la TNB, probabil ca ati prins o seara mai proasta, fiindca altfel spectacolul are umor.

Raspunde Comentariu scris de vasile
Publicat la data de 20.10.2010, ora 8:19 am
De ce o piesa ca Divortul de aur, cu Tamara Buciuceanu si Sorin Francu, e atat de putin mediatizata si mai ales de ce nu este primita de niciun teatru din capitala, ea trebuind sa se joace in sali inchiriate? In schimb, asistam la reale catastrofe al caror montaj costa enorm. Si ce se intampla cu teatrul de televiziune, atat de gustat de public.

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:11 pm
din pacate nu am vazut spectacolul amintit de dvs, e un spectacol produs si promovat de un impresar privat, realitate care era normal sa apara si la noi – pe o piata libera de spectacole. este datoria respectivului producator sa promoveze spectacolul si, din cate afise am vazut, as spune ca isi face treaba foarte bine. cat priveste teatrul de televiziune -aici e datoria postului public sa-si faca treaba. si nu pot spune ca si-o face, cel putin pana acum…

Raspunde Comentariu scris de reku
Publicat la data de 20.10.2010, ora 9:19 am
Cum vedeti, exista un trend anume in teatrul romanesc? Daca exista, teatrele din provincie si teatrele maghiare intra in acest trend, sau fiecare are repertoriul propriu conformat asteptarilor locale…
Exista studii sau alte modalitati prin care sunt “masurate” asteptarile?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:13 pm
din pacate, foarte putine teatre au apelat la studii si masuratori de specialitate pentru a vedea ce fel de public au, ce asteptari are acest public si cum anume ar putea sa schimbe raportul de varsta in cadrul acestui public, atragand tot mai mult tinerii. trenduri exista, bineinteles, ca in orice miscare teatrala vie – e mult de discutat despre asta. cateva dintre acestea – spectacole dupa mari filme, teatru documentar – le puteti regasi in programul FNT din acest an – http://www.fnt.ro

Raspunde Comentariu scris de JoJo
Publicat la data de 20.10.2010, ora 9:41 am
Se face teatru experimental in Romania? In ce masura publicul apreciaza experimentele teatrale? Va multumesc pentru raspuns!

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:16 pm
exista incercari de experiment, exista dorinta de a crea noi limbaje teatrale, insa nu exista nici un cadru in care acestea sa fie incurajate sistematic, de aceea numai artistii foarte decisi sa inoveze isi urmeaza drumul – prin urmare foarte putini. Publicul va inclina mereu, instinctiv, catre ceea ce cunoaste, asta e natura umana, dar cred ca este, in acelasi timp, destul de deschis la nou. cu conditia sa i se prezinte astfel de spectacole. Asta inseamna ca teatrele, producatorii, festivalurile trebuie sa aiba mai mult curaj si sa riste, propunand si asemenea spectacole experimentale, inovatoare.. fara asta vom bate mereu pasul pe loc.

Raspunde Comentariu scris de verticalnews
Publicat la data de 20.10.2010, ora 9:41 am
Actorii au ajuns sa se “prostitueze” pe roluri de nimic pe care publicul le uita pana maine. Nume mari ale Teatrului National (si nu numai) si-au gasit locul in telenovele ieftine, de proasta calitate, alaturi de “dive” nascute peste noapte. Isi lasa (sau dezamagesc) publicul tinta al teatrelor (oameni cu un anumit nivel de cultura) pentru publicul mai putin educat care pune accentul pe cantitate nu pe calitate.
Cat de afectati vor iesi din acest moment trecator al vietii lor marii actori de teatru?Cu ce placere mai vii la Odeon sa o vezi pe Carmen Tanase dupa ce ti s-a acrit sa o vezi vorbind in dezacorduri in “State de Romania”, interpretand un personaj cu care romanul nu simpatizeaza in afara filmului?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:19 pm
e optiunea fiecarui actor sa-si conduca asa cum considera cariera. nu cred ca putem sa-i judecam pe aceia care decid sa faca seriale sau telenovele, dat fiind ca actorii castiga foarte prost in Romania. cred ca solutia – ca sa nu fim dezamagiti – este sa-i cautam numai la teatru pe actorii care ne plac si sa nu-i urmarim in telenovele. problema apare daca jocul lor de pe micul ecran incepe sa se vada si pe scena, impiedicandu-i sa-si faca treaba asa cum ar trebui. eu sper sa se intample asta cat mai putin…

Raspunde Comentariu scris de Maria
Publicat la data de 20.10.2010, ora 9:45 am
De ce s-a mutat teatrul in spatii noi, precum barurile? Este experienta acumulata de tinerii studenti la teatru pe asttfel de scene improvizate relevanta?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:22 pm
este extrem de relevanta! sa joci in proximitatea publicului, riscand sa ai reactii neasteptate de la acesta, care nu respecta “disciplina” din marile sali de spectacole este o experienta pe care cred ca ar trebui sa o aiba orice actor. in teatrul contemporan, spectacolele sunt foarte des construite pentru spatii de joc mici, cu spectatorii aflati foarte aproape de actori, nu se mai “poarta” salile enorme: intai pentru ca e mai greu sa le umpli, apoi pentru ca experienta cea mai importanta la teatru a devenit confruntarea directa de energii, apropierea de actori, pe care nu o mai poti simti in spatii foarte mari. tinerii actori de la noi fac o practica excelenta in spatiile tip bar unde se joaca teatru. ca sa nu mai vorbim ca e o experienta foarte interesanta si pentru spectatori:)

Raspunde Comentariu scris de Olga
Publicat la data de 20.10.2010, ora 9:47 am
Am auzit cu totii despre monstrii sacri ai teatrului, cei vizibili inainte de nouazeci si considerati pana in ziua de azi garda de fier a domeniului. Mai avem astazi astfel de talente cu care sa ne mandrim? Daca da, care sunt cauzele proastei vizibilitati a acestora?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:27 pm
ma intristeaza cand aud comentariul “nu mai sunt actorii de altadata”, pentru ca e pur si simplu neadevarat! exista generatii de tineri actori absolut minunati, pe ei se bazeaza adesea repertoriile teatrelor din provincie, dar si din capitala. vizibilitatea, capitalul de imagine se construiesc in timp – pe “monstrii sacri” de care vorbeati ii stiti de decenii, i-ati vazut in filmele produse de sistemul comunist pentru propaganda proprie… astazi, se fac mai putine filme, singura sansa de a fi vizibili a tinerilor actori sunt telenovelele (pe care unii decid cu buna stiinta sa le evite, lucru de admirat pentru ca implica un sacrificiu financiar) sau reclamele. dar nu o mai credem pe Julieta dupa ce am vazut-o intr-o reclama la iaurt, nu-i asa?
o societate noua – in schimbare – produce schimbari in lant, iar in acest caz “victimele” sunt tinerii actori. le puteti da o sansa daca decideti sa-i cautati, in repertoriile teatrelor din orasele in care locuiti.

Raspunde Comentariu scris de B.B.
Publicat la data de 20.10.2010, ora 9:55 am
Care sunt cauzele relativei “inghetari” a teatrului romanesc vis-a-vis de perioada predecembrista?Se joaca astazi mai putine spectacole de calitate sau lumea si-a pierdut interesul in teatru?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:31 pm
nu stiu de ce anume vi se pare ca ar fi o inghetare? personal, am calatorit in toata tara pentru selectia FNT, am vazut in stagiunea trecuta peste 100 de spectacole noi si mi se pare ca productia e foarte vie. e adevarat ca sunt orase in provincie unde un spectacol nou se joaca doar de maximum 10 ori, dar asta pentru ca numarul de spectatori este redus. exista si oameni care nu mai vin la teatru – fie din motive financiare, fie pentru ca au fost “invinsi” de un stil de viata destinat numai producerii de bani. evenimente cum sunt festivalurile de teatru au si menirea sa le aminteasca de teatru..

Raspunde Comentariu scris de Lia
Publicat la data de 20.10.2010, ora 10:09 am
Intre sali care miros a naftalina si baruri in care publicul se inghesuie intre doua beri si un bol cu alune, companiile independente de teatru par condamnate de la nastere la dezintegrare rapida din cauza lipsei vizibilitatii si a unui cadru legal. Care este adevarata stare a teatrului independent in Romania? Exista sali cunoscute, companii care au rezistat de-a lungul timpului si in spatele carora sa nu fie un nume deja arhicunoscut, sau initiative promitatoare de care nu am cunostinta?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:36 pm
ati observat corect ca teatrul independent nu are foarte multe sanse in Romania. nu exista un cadru legal sau masuri care sa incurajeze initiativele de acest tip, desi numarul de spectatori demonstreaza ca e nevoie de ele. au rezistat in timp doar cateva asemenea initiative – Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Act (care este, de fapt, mai mult un teatru-gazda decat un producator) si, in tara – Teatrul 74 si Studio Yorick la Tg. Mures (primul de limba romana, al doilea de limba maghiara), Teatrul Aoleu la Timisoara. mai exista companii care au avut un traseu in puseuri, Teatrul Inexistent, Teatrul Imposibil – iar numele lor cred ca spun foarte multe despre starea teatrului independent de la noi…

Raspunde Comentariu scris de frank
Publicat la data de 20.10.2010, ora 10:14 am
Ce parere aveti despre actorii de la Teatrul National din Iasi? Credeti ca ar trebui desfiintat teatrul din iasi sau dimpotriva? Cum ati manageria dvs acest teatru? Ce credeti ca lipseste acolo si ce credeti ca exista buna la teatrul din iasi?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:41 pm
actorii teatrului din Iasi sunt afectati in ultima vreme de mai multe lucruri: faptul ca de ani de zile minunata cladire de patrimoniu se afla in reparatii nesfarsite e unul. numarul mai mic de productii cu miza (inteleg prin asta fie proiecte inovatoare, fie colaborari cu mari regizori, capabili sa trezeasca o trupa din amortire) este o alta cauza care a dus la deprofesionalizarea unora dintre ei. nu cred insa ca trebuie sa uitam ca la Iasi au montat recent Silviu Purcarete si Mihai Maniutiu (spectacolul celui de al doilea “Aici, la portile beznei” este inclus in programul FNT din acest an) sau ca o tanara echipa alcatuita din Bogdan Georgescu, dramaturg si David Schwartz, regizor au creat aici anul trecut spectacolul “Romania, te pup!” care, dupa ce a fost la FNT anul trecut, a fost invitat sa reprezinte Romania la prestigiosul festival de dramaturgie de la Wiesbaden.
exista momente in viata unui teatru – care e un organism viu – cand lucrurile merg mai putin bine. asta se intampla si cu oamenii, nu-i asa?

Raspunde Comentariu scris de Irina
Publicat la data de 20.10.2010, ora 10:52 am
E vizibil teatrul romanesc in afara granitelor?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:43 pm
mult mai putin decat ar merita! cred ca stam foarte prost la capitolul promovare, nu stim sa ne “vindem marfa” cu o expresie care ii va supara, probabil, pe multi, adica pe toti aceia care inca traiesc cu impresia ca e suficient sa creezi ceva ca sa se produca o schimbare a universului. am o veste proasta: nu e suficient!!! degeaba esti genial daca nu afla nimeni. e o meserie in sine sa promovezi si sa vinzi cultura, iar noi nu avem, din pacate, profesionisti in aceasta zona.

Raspunde Comentariu scris de Miru
Publicat la data de 20.10.2010, ora 11:08 am
Dumneavoastra, criticii de teatru din Romania, reusiti intr-o masura suficienta sa va faceti o impresie despre teatrul din alte parti, astfel incat sa puteti evalua: “teatrul romanesc este asa si asa in comparatie cu cel american, sau francez etc?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:53 pm
teatrul romanesc si-a petrecut mare parte din secolul XX in izolare, dupa cum stim cu totii. asta inseamna ca in acest timp teatrul in lume – atat in America, cat si in Europa – traversa etape foarte interesante, experimente care ii schimbau pentru totdeauna forma, care deschideau noi drumuri de cercetare. intre timp, noi perfectionam ceea ce stiam deja atunci cand s-au inchis portile spre lume: sistemul de joc stanislavskian, foarte putinele lucruri ce ajungeau apoi la noi dinspre polonezi – mai ales Grotowski. Nimic nou insa. Abia din 1990 incoace am reinceput sa descoperim ceea ce fusese la un moment dat avangarda teatrala in variile sale forme si inca suntem in plin proces de recuperare. asa incat nu e suficient sa spui ca, prin comparatie, noi suntem in urma teatrului american sau european. intr-un fel nici nu e corect, pentru ca exista si la noi voci foarte interesante, care ar merita sa fie auzite, mai ales ale tinerilor care erau abia scolari in 90 si care, gratie globalizarii, au aflat rapid despre noile trenduri din lume. unde suntem cu adevarat in urma: la capitolul promovare, turnee internationale, networking, lobby international – motive pentru care nu suntem foarte prezenti in marile festivaluri din lume. nu inca, cel putin:)

Raspunde Comentariu scris de Florentina
Publicat la data de 20.10.2010, ora 12:32 pm
ce inseamna premierele in FNT? Cine este domnul Rodrigo Garcia? Ne puteti spune cate ceva despre acest spectacol?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:58 pm
Premierele din FNT sunt spectacolele cele mai noi, care au fost create chiar in aceasta vara. Rodrigo Garcia este unul dintre cei mai interesanti creatori europeni ai momentului, premiat in 2009 cu Premiul european Noi Realitati Teatrale si prezent in toate marile festivaluri din lume (numai in aceasta toamna se regaseste in programul festivalului de la Madrid si al festivalului de toamna de la Paris). in Romania a montat un text propriu “Interzis accesul animalelor” la Teatrul National din Timisoara – un spectacol manifest, foarte diferit de cele cu care suntem obisnuiti in teatrul romanesc, dar de mare impact. Din pacate nu am gasit alta scena potrivita decat aceea a Operei Nationale – sper sa vina acolo aceia interesati de teatrul de avangarda, nu aceia care sunt obisnuiti cu spectacolul de opera – ca sa nu fie nimeni dezamagit…

Raspunde Comentariu scris de Dorina
Publicat la data de 20.10.2010, ora 12:33 pm
care credeti ca sunt calitatile artistice a primului spectacol din festival, cel de la Sala Atelier a TNB – Codrii, in regia lui Alexandru Berceanu?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 2:00 pm
spectacolul Codrii produs de Teatrul de Stat din Arad este o radiografie a cuplului, tema care va interesa intotdeauna publicul. interesant din punct de vedere artistic este faptul ca, intr-un moment in care teatrul social, teatrul documentar sunt cele care atrag noile generatii de creatori, Alexandru Berceanu – membru al miscarii dramAcum – opteaza aici pentru un teatru ce aminteste de realismul magic al lui Liviu Ciulei si o face foarte bine, cu ajutorul a doi tineri actori ce merita descoperiti – asta apropo de o intrebare de mai sus referitoare la tinerii actori:)

Raspunde Comentariu scris de calin
Publicat la data de 20.10.2010, ora 12:34 pm
Cand azi o piesa de teatru romaneasca este de criticat, si pe motive reale, ce strategie abordeaza criticul de teatru si cu ce consecinte?
Rade piesa cu onestitate, determinand si asa putinii mergatori la Teatru sa nu mearga la teatrul respectiv, sau e indulgent si prin asta determina si asa putinii mergatori la teatru sa aiba o experienta dezamagitoare?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 2:05 pm
daca exista momente in care criticul trebuie sa acorde circumstante atenuante – si exista, dupa parerea mea – atunci acestea sunt momentele in care e vorba despre tineri la inceput de drum si acelea in care e vorba despre dramaturgia romanesca.
apropo de abordare, nu cred oricum ca un critic trebuie sa fie un fel de “politist” care sa pedepseasca si sa condamne, cred intr-un act critic bazat in aceeasi masura pe intelegere si pe onestitate, de aceea nu abdic niciodata de la aceste principii. oricate circumstante atenuante ai acorda, nu faci nici un bine, nici creatorilor si nici publicului, daca nu esti onest in aprecierile tale.
cred ca raspunsul pe scurt ar fi gasirea unui echilibru.

Raspunde Comentariu scris de ela
Publicat la data de 20.10.2010, ora 1:56 pm
ce piese ne recomandati in bucuresti?

Raspunde
◦ Comentariu scris de Cristina Modreanu
Publicat la data de 20.10.2010, ora 2:08 pm
va recomand in primul rand spectacolele incluse in programul Festivalului National de Teatru care va incepe pe 30 octombrie – unele dintre spectacole pot fi vazute numai acum, fiindca vin din tara, deci nu pierdeti ocazia (programul pe http://www.fnt.ro, bilete pe http://www.bilete.ro).
in rest, teatrele au inceput sa prezinte noile productii ale stagiunii 2010-2011, dar din ce am vazut pana acum in Bucuresti as recomanda doar Arta de Yasmina Reza la Bulandra.

Raspunde Comentariu scris de Redactia SmartWoman.ro
Publicat la data de 20.10.2010, ora 2:17 pm
Intalnirea s-a incheiat. Va multumim.

Peter Stein - XIV Europe Theatre Prize

XII Europe Prize New Theatrical Realities goes to: Viliam Dočolomanský, Katie Mitchell, Andrey Moguchiy, Kristian Smeds, Teatro Meridional and Vesturport Theatre

The events of the XIV edition of Europe Theatre Prize and of the XII Europe Prize New Theatrical Realities, will take place in Russia, in St. Petersburg from 13th to 17th April 2011. The Prize events will take place under the support and patronage of the Russian Government with its Ministry of Culture and the Government of the City of St. Petersburg. Furthermore, the “Fund Baltic International Festival Center” commits itself to host, finance and organize the events of Europe Theatre Prize in St. Petersburg.
This year, the XIV edition Prize was awarded to Peter Stein, icon of contemporary European theatre. Stein ranks among the most important creators of German and European theatre of the second half of the twentieth century, particularly during the creative surge of the 70s, for his monumental projects, often performed in unexpected venues. In 1970, he founded the Schaubühne Company in Berlin, featuring extraordinary actors such as Bruno Ganz and Edith Clever. The group performed provocative, unconventional productions that revolutionised the structure of the theatrical space. In addition to “rewriting” ancient and modern classics, Stein mounted new shows that fearlessly explored languages and issues that challenged the values of the time, and to this day continues experimenting with the language of theatre in his scrupulous, prolific manner. Bold examples of this approach are the memorable nine-hour production of Orestea (1980), restaged in 1993 in a Russian version with the Red Army Company, and the monumental twenty-one-hour Faust, realised for the 2000 Expo in Hanover. Last but not least are the 2009 Demoni project with Italian actors and Maddalena Crippa in the role of Varvara Petrovna Stravogina, and Oedipus at Colonus, presented with Klaus Maria Brandauer at the Salzburg Festival in 2010.
In deciding the award of the XII edition of the Europe Prize New Theatrical Realities, the nominations put forward by the Council (made up of almost 300 experts on European theatre) and the members of the Jury in an exercise preceding the meeting were examined by the Jury.
The Jury’s choice fell upon artists who fulfill perfectly the dictates of Art. 3 of the Prize Regulations:
“ [...]Since its second edition, the Jury of EPNTR has indicated that the Prize should be an opportunity for meeting and confrontation between different modes of expression of European theatre. […]”.

The Europe Prize New Theatrical Realities (EPNTR) has been awarded alongside the Europe Theatre Prize since its third edition. The Europe Prize New Theatrical Realities is aimed at encouraging emerging trends and initiatives in European drama, considered in all its different forms, articulations and expressions. The choice should take account of the candidate’s complete work, of its innovative character and originality. The Prize may be awarded to a company, an artistic ensemble, a theatre, or a single artist.
The XII Europe Prize New Theatrical Realities was awarded to the following artists (listed here in alphabetical order):
Viliam Dočolomanský, candidate since 2008 (Slovakia/Czech Republic), Katie Mitchell, candidate since 1999 (United Kingdom), Andrey Moguchiy, candidate since 2008 (Russia), Kristian Smeds, candidate since 2001 (Finland), Teatro Meridional, candidate since 2007 (Portugal) and Vesturport Theatre, candidate since 2007 (Iceland).
The Europe Prize New Theatrical Realities was raised permanently from 20,000 to 30,000 Euros, as had been approved for the last edition. The sum shall be divided into equal parts.

***
The Union of European Theatres is an associate and supporting body, a union which was sponsored by François Mitterrand and founded by Jack Lang and Giorgio Strehler, who strongly wanted to cooperate with ETP since the foundation of UTE. The International Association of Theatre Critics, the Instituto Internacional del Teatro del Mediterraneo, the International Theatre Institute UNESCO and the European Festivals Association are associate bodies.
The Jury of the XIV edition of the Europe Theatre Prize and of the XII edition of the Europe Prize New Theatrical Realities met in Rome on 4 July 2010 to assign the prizes.
The Europe Theatre Prize (ETP) of 60,000 € is awarded to individuals or theatrical institutions (theatres, companies) that have contributed to the realisation of cultural events which have promoted understanding and the exchange of knowledge between peoples. The prize is awarded to the career and the winner is chosen for the whole of his artistic path among notable personalities of international theatre considered in all its different forms, articulations and expressions.

Premio Europa Per il Teatro - Press Release 11.10.2010

Rodrigo Garcia - pentru prima data in Romania!

Vineri, 8 octombrie, de la ora 19, în Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara va avea loc prima reprezentaţie cu public a spectacolului Interzis accesul animalelor de Rodrigo Garcia (traducerea Ioana Anghel), spectacol în regia şi scenografia autorului şi avîndu-i în distribuţie pe actorii Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Alina Reus, Ion Rizea, Andrea Tokai şi copilul David Popa.

Supus doar propriei conştiinţe, care, pînă la urmă, este personajul principal, personajul real al întregii sale creaţii, Rodrigo Garcia alege să ignore toate regulile şi toate convenţiile, fie ele sociale sau teatrale. De altfel, pentru impactul european al operei sale, Rodrigo Garcia a fost distins în 2009 cu Premiul Noi Realităţi Teatrale, acordat de Uniunea Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei.

Spectacol iconoclast, declarat militant, Interzis accesul animalelor pune în faţa spectatorului, fără menajamente, ba chiar ostentativ, o oglindă brutală: într-o criză morală abrutizantă ce precede orice alt fel de criză a acestei societăţi – politică, economică etc. - violenţa devine un fapt cotidian, gradul de percepţie al acesteia se estompează din ce în ce mai mult, în lipsa unui cod moral personal onest, iar abuzul devine acceptabil.

Între atîtea voci care tac, Teatrul Naţional Timişoara înţelege, prin acest spectacol, să îşi asume, dincolo de rolul său cultural, o misiune socială necesară: aceea de a atrage atenţia asupra efectelor agresivităţii familiale asupra copiilor. Un spectacol despre introspecţie, despre responsabilitate şi, mai ales, despre conştiinţă, spectacolul – eveniment Interzis accesul animalelor va avea următoarele reprezentaţii la Timişoara sîmbătă, 9 octombrie, duminică, 10 octombrie şi vineri, 29 octombrie, de la ora 19, în Sala 2. Premiera spectacolului va avea loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti, marţi, 2 noiembrie, ora 18, şi miercuri, 3 noiembrie, ora 21, la Opera Română Bucureşti.

Lee Breuer - o legendă a teatrului american vine la editia a 20-a a FNT

Regizorul american Lee Breuer este una dintre cele mai valoroase personalităţi teatrale ce vor fi prezente în noiembrie la Bucureşti, în cadrul modulului Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri al FNT. Lee Breuer a participat la scrierea unei pagini importante din istoria teatrului american. Fie că a lucrat alături de Mabou Mines Theater Company din New York, teatru la fondarea căruia a participat în 1970, fie că a colaborat cu alte companii, Breuer a creat spectacole experimentale, neconvenţionale, inovatoare, recunoscute de către critică şi premiate.

Lee Breuer este regizor de teatru şi film, poet şi teoretician. Activitatea sa a început în anii ’70, când a fondat, alături de Philip Glass, Ruth Maleczech, JoAnne Akalaitis, David Warrilow şi Frederick Neuman, Mabou Mines Theater, companie alături de care a cunoscut cele mai mari succese. Seria Animaţiilor, care a cuprins spectacole jucate la Muzeul Guggenheim, Muzeul de Artă Modernă sau Muzeul Withney, Haji (1983), „poemul performativ” inspirat de experienţa extrem de personală a interpretei Ruth Maleczech, Lear (1988), cu distribuţie exclusiv feminină, sunt câteva dintre spectacolele care l-au adus pe Breuer în centrul teatrului experimental din New York.
Alte spectacole, precum: The Tempest/ Furtuna, Gospel at Colonius/ Gospel la Colonus, Doll’s House / Casa păpuşilor după Ibsen, Peter and Wendy / Peter şi Wendy după Peter Pan al lui J.M. Barrie sau A Prelude to Death in Venice / Preludiu la Moarte la Veneţia după propriul text, i-au adus consacrarea internaţională.
Cavaler al Artelor în Franţa, laureat a numeroase premii Obie, câştigător al celor mai prestigioase burse de creaţie din lume, autor a peste 20 de volume, Lee Breuer a adăugat carierei sale și activitatea de profesor. A predat la Yale University School of Drama (1986-99); Stanford University (1995-99); UC Santa Cruz (1994); Arizona State University West (1992-93) şi Harvard University (Writers and Directors Seminar - 1981).
După ce în 2008 şi 2009 a fost „senzaţia” festivalului de la Edinburg cu spectacolele Doll’s House şi Peter and Wendy, în acest an a fost invitat să refacă Gospel la Colonus după Oedip la Colonus, unul dintre cele mai mari succese ale sale. Realizat în 1983 şi reluat apoi de 12 ori în diverse teatre sau pentru diferite festivaluri, spectacolul i-a adus lui Breuer nominalizări la premiile Tony, Pulitzer, Grammy, NAACP şi Emmy, dar şi numeroase premii ale criticii peste tot în lume.
După Edinburgh, Lee Breuer va avea două zile de întâlniri cu publicul la București, prima fiind o prezentare a carierei sale în teatru, iar cea de a doua o introducere a proiecției filmului realizat după spectacolul său de succes Doll’s House/Casa păpușilor, făcută împreună cu actrița Maude Mitchell (interpreta rolului principal).
Lee Breuer face parte dintre cei 50 de regizori menţionaţi în volumul 50 key Theatre Directors ce va fi lansat în cadrul ediţiei 20 a FNT. Volumul, editat de Maria Shevtsova şi Shomit Mitter şi apărut la editura Routledge în 2005, este tradus în română de Anca Ioniţă şi Cristina Modreanu şi apare în 2010 în cadrul Colecţiei FNT.

În acest volum, criticul Gerald Rabkin spune: „Breuer a creat un teatru care absoarbe în mod conştient strategiile şi convenţiile mass media şi ale distracţiei populare. Acest teatru este adesea dens, eliptic, liric mai degrabă decât dramatic în mod convenţional şi, în cazul adaptărilor după clasici, controversat prin alegerile regizorale făcute. Ambiţia consecventă a lui Breuer a fost să conecteze teatrul american la vitalitatea culturii contemporane şi să ”aştepte poezia”, compusă din energia limbajului colocvial, din influenţe ale tradiţiei muzicale populare, şi din refractarea imaginilor media.”

foto Tom Lecoff/Micocci Productions

Romeo Castellucci vine la FNT 2010 cu Hey, Girl!

Celebrul regizor italian Romeo Castellucci este prezent la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru cu Hey Girl!, spectacol pentru producţia căruia s-au asociat instituţii din Franţa, Austria, Belgia, Olanda, Slovenia, Ungaria şi Italia.
Creator cu un stil unic, Romeo Castellucci combină regia de teatru cu arta plastică într-un mod visceral, iar rezultatul îl plasează în topul mondial al regizorilor. După ce a studiat artele plastice la Universitatea de Arte Frumoase din Bologna, Castellucci a fondat, în 1981, Societas Raffaello Sanzio, companie alături de care lucrează în continuare.
Castellucci nu face teatru în sensul clasic al cuvântului: nu construieşte spectacole pentru un public anume fiindcă nu lucrează într-un teatru şi nici nu alimentează un repertoriu curent, ci îşi prezintă creaţiile – alcătuite în luni de zile de cercetări – aproape exclusiv în circuitul festivalier al lumii, acolo unde la început a fost primit cu rezervă, iar acum este vânat cu ardoare.
Considerat un deschizător de drumuri al avangardei teatrale, Castellucci este cunoscut ca autor al unui teatru al percepţiei totale. A creat spectacole pornind de la opere clasice şi epopei, precum: Gilgameş (1990), Hamlet - vehementa exterioritate a morţii unei moluşte (1992), Orestia – o comedie organică? (1992), Iulius Cezar (1997), Călătorie la capătul nopţii (1999), Tragedia Endogonidia (2001-04). În 2005 a fost desemnat directorul secţiunii teatrale a Bienalei de la Veneţia, iar în 2008 a prezentat, ca Artist Asociat al Festivalului de la Avignon, Divina Comedia după Dante.
Refuzând logica unui scenariu scris, respingând textul aproape în întregime şi folosind vocea umană numai la nivelul ei sonor (lucrat în colaborare cu muzicianul Scott Gibbons), amestecat cu alte sunete pentru a alcătui un fundal audio potrivit fantasmelor strânse laolaltă de acest magician cerebral şi cinic, spectacolele lui Castellucci ajung să te bântuie mult timp după ce le-ai văzut.
Imaginile înşiruite de Castellucci pe firul non-epic al spectacolelor sale au consistenţa visului, iar cei ce le văd construindu-se în direct, sub ochii lor, au senzaţia că participă la o şedinţă de hipnoză colectivă, în urma căreia au ajuns să viseze acelaşi lucru cu sute de semeni.
Cu ocazia prezentării celor trei producţii inspirate de Divina Comedia – evenimentul principal al Festivalului de la Avignon în 2008 - Castellucci declara: ”În fiecare zi trăim infernul, paradisul şi purgatoriul. Fiecare dintre acestea sunt înscrise în structurile mentale ale omului contemporan. Nu mă interesează să lucrez asupra socialului, nu e felul meu de a face teatru. Mă interesează omul, dar la un alt nivel.. mă interesează foamea oamenilor de viaţă, de iubire..”
Într-un alt interviu spune: ”Scena europeană este acum într-un moment fecund, fiindcă în fine, figurile marilor maeştri dispar. Ei au vampirizat mai multe generaţii, dar acum scena este mai liberă, iar această libertate este necesară mental. Mulţi artişti tineri au o viziune complet deschisă, ceea ce e foarte important. Publicul e şi el mai deschis, are experienţa expoziţiilor de arte vizuale, deci e pregătit să primească şi noile limbaje din teatru.”
Despre Hey Girl!, realizat în 2006, și prezentat de atunci în toate marile festivaluri ale lumii, Castellucci povesteşte că i-a fost inspirat de imaginea unor adolescente aşteptând autobuzul într-o staţie, în faţa şcolii. Ce a rezultat este un eseu despre momentul inefabil al trecerii unei fete de la starea de copil la aceea de femeie. Spectacolul este o călătorie printre mituri, încorporând ipostazele acestei vârste incerte prin intermediul unor personaje simbolice precum Fecioara Maria, Ioana d’Arc sau Julieta lui Shakespeare. Folosind costume suprarealiste, proiecţii de film, explozii de sticlă şi răvăşitoarea apariţie a celor două interprete, Hey Girl! construieşte o lume care se zbate între frumos şi oribil. „O frumuseţe hipnotică, cu o rezonanţă vizuală pe care mult prea rar le găseşti împreună pe scenă” scria Financial Times după turneul spectacolului la Londra.

Despre puterea obisnuintei - raspuns la scrisoarea deschisa a dlui Claudiu Goga

De-a lungul celor trei ani în care am avut responsabilitatea selecției pentru Festivalul Național de Teatru am explicat în multe rânduri – în articole, conferințe de presă și interviuri – care este conceptul gândit de mine pentru acest eveniment devenit principala ”vitrină” pentru teatrul românesc. Au fost multe comentarii, întrebări, acuzații chiar, cărora am încercat întotdeauna să le răspund, cum cred că e firesc să se întâmple. O fac din nou ca urmare a scrisorii deschise trimise de regizorul Claudiu Goga.
Intenția mea a fost de la bun început să aduc pe această ”platformă de prezentare” care este FNT spectacole contemporane, care să exprime diversitatea (atâta câtă este) a teatrului românesc de azi, care să descopere și alte feluri de a face teatru decât modelul unic, permanent reconfirmat în teatrul românesc ce are în centrul său viziunea regizorală. M-au interesat și spectacolele care tratau spațiul de joc într-un mod diferit, incitant și benefic pentru rezultatul final, și spectacolele în care actorul era invitat să renunțe la ”trăirism-ul” demodat al interpretării și antrenat să se exprime în alte feluri, și spectacolele care propun un alt limbaj scenic, cu o dimensiune fizică sau coregrafică mai accentuată, dar și spectacolele care erau contemporane prin tematica propusă și demonstrau, prin abordarea regizorală, o anume aderență la lumea în care trăim, dar și o calitate poetică a tratării materialului dramaturgic (cazul celor două spectacole produse la Brașov despre care dl Goga spune în scrisoare că n-a înțeles de ce au fost selecționate).
Nu în ultimul rând, am gândit selecția spectacolelor românești astfel încât să constituie un ”showcase” care să stârnească interesul programatorilor din străinătate, iar selecția a ținut cont și de acest aspect, eligibilitatea acestor producții de către invitații din afara țării fiind unul dintre criterii. Principalele criterii țin, desigur, de calitatea artistică a producțiilor (lectura inovatoare/neașteptată/creativă a regizorului, piesă românească cu subiect capabil să intereseze și un public internațional, calitatea interpretării actoricești, ineditul propunerii scenografice, elaborarea profesionistă și în consonanță a tuturor elementelor spectacolului – coregrafie, muzica, decor, costume, proiecții video etc, dar și aderența la public)*.
Da, caut în teatru o abordare directă, percutantă și aderența la contemporaneitate, indiferent în ce mod se obține ea într-un spectacol – cu atât mai bine dacă se întâmplă într-un mod nou, surprinzător, inovator. Prefer acest gen de teatru unor creații estetizante. Credeam că e ușor de observat această opțiune, prin simpla parcurgere a listelor de spectacole din 2008 și 2009.
Revenind: cred, în ciuda insistențelor autorului care susține că n-ar fi așa, că scrisoarea dlui Goga e generată de o nemulțumire personală, aceea că nu i-a fost selecționat spectacolul. Cum altfel s-ar explica faptul că, deși regizorul susține că întrebarea privind criteriile de selecție îl frământa de trei ani, nu a pus-o decât acum? Avea nenumărate ocazii să o facă, din ianuarie 2008 când se afla printre membrii Senatului care au aprobat proiectul meu pentru FNT, dar și după aceea, în discuții personale sau publice, sub orice formă ar fi considerat că e mai potrivit. Nu în ultimul rând, dacă l-ar fi interesat cu adevărat subiectul criteriilor de selecție, ce anume l-a împiedicat să răspundă invitației mele de la începutul acestui an, trimisă tuturor membrilor Senatului UNITER, de a discuta și îmbunătăți împreună lista acestor criterii? N-a răspuns nimic atunci, dar întreabă care sunt criteriile azi, după anunțarea listei de spectacole selecționate, așadar ce spune asta despre onestitatea semnatarului?
Trec peste celelalte lovituri sub centură, absolut incredibile venind din partea unei persoane pe care n-am bănuit-o vreodată de lipsă de caracter, ca să ajung la subiectul scrisorii: spectacolul ”Puterea obișnuinței”, o piesă de Thomas Bernhard pe care Claudiu Goga a ales-o și montat-o cu pasiune și dedicație, crezând în ea, împreună cu un grup de excelenți actori brașoveni. Din păcate, pasiunea și dedicația nu sunt suficiente întotdeauna în teatru pentru un rezultat excepțional. Spectacolul semnat de Claudiu Goga nu reușește să transmită convingător ideile puternice, devastatoare ale dramaturgului, care vorbește despre răul sădit în noi de puterea obișnuinței, care anulează ce e mai bun și mai înalt în oameni – creativitate, inovație, genialitate, credință în valoare. Textul extrem de dificil al lui Bernhard rămâne în această montare un fel de ghicitoare sofisticată pe care actorii încearcă să o dezlege fără succes. Stilul de joc foarte concret, stanislavskian, nu este în acord cu abstractizarea ideatică propusă de dramaturg, ci o banalizează (nu e suficient un machiaj în alb sau un râs exagerat pentru a exprima alienarea personajelor). Se vede în spectacol încercarea de a reda caracterul abstract al personajelor, dar e o încercare căznită, ce confirmă încă o dată că o nereușită rămâne o nereușită, indiferent de cât efort a fost pus în ea. Am apreciat scenografia pe care o semna regizorul și atmosfera spectacolului, dar asta nu e de ajuns pentru a face un spectacol viu.
E foarte trist să constați asta, dar cred că tematica piesei se aplică foarte bine la o bună parte din munca depusă în teatrele românești azi: puterea obișnuinței s-a instalat în multe dintre ele, atât de eficient încât a subminat, paradoxal, până și montarea cu piesa ”Puterea obișnuinței”. Din păcate, teatrul brașovean e un exemplu perfect în privința efectelor „baterii pasului pe loc” de care e vorba și în piesă: acest teatru nu a avut în ultimii ani o evoluție notabilă pe scena teatrală românească, tânărul director și regizor Claudiu Goga – în care personal am crezut enorm la începuturile carierei lui – căzând în capcana plafonării, atât regizoral, cât și ca manager. Îmi pare rău că sunt nevoită să o spun, dar sper să aibă forța să o recunoască și să depășească acest moment fără a-i învinui pe alții că a ajuns aici.
În încheiere aș vrea să mai precizez că pentru ediția 20 a FNT am vizionat 116 spectacole în toată țara (lista a făcut parte din materialele de presă oferite jurnaliștilor la conferința de presă de luni, 14 iunie). Scrisoarea dlui Goga e lipsită de onestitate și din acest punct de vedere – nu a fost nevoie niciodată de ”nenumărate insistențe” ca să merg la Brașov sau în alte părți, ci doar de încercări reciproce de a programa deplasările în așa fel încât să pot vedea toate spectacolele propuse din țară. Reacție tipică – fiecare director de teatru și fiecare regizor crede că e singur pe planeta teatrului românesc. Aș vrea să-i văd pe fiecare dintre ei încercând să împace 71 de instituții producătoare de spectacole câte sunt în România de azi, cu 4-5 producții noi în medie, dintre care unele refuză să facă o primă selecție pretinzând să le fie văzute toate producțiile!
Să sperăm că viitorul selecționer va reuși să mulțumească pe toată lumea!

*Lista integrală a criteriilor aplicate pentru selecție si a regulamentului de selectie pentru festival se găsește pe site-ul FNT.
*textul scrisorii deschise e disponibil on-line

Supermarket – un musical ”de criză”

După ce vezi acest spectacol n-o să mai intri vreodată într-un supermarket fără să zâmbești! Așa ar putea suna o eventuală reclamă pentru spectacolul semnat de Theo Herghelegiu (text și regie) și Eduard Jighirgiu (muzică) și produs în sistem ultra-independent prin asocierea Teatrului Inexistent, Clubului LaScena și Teatrului Arca.
”Supermarket” este un musical în sensul cel mai adevărat al cuvântului, dar având o ”coloratură” locală ce face publicul românesc să-și înțeleagă mai bine condiția. Nu numai condiția de consumator – aspect ce ne leagă de întreaga lume – ci și pe aceea de nație ușor de dus de nas, gata să judece și să condamne pe oricine e altfel, plină de prejudecăți și resentimente. Chiar dacă forma aleasă de creatorii spectacolului este una plină de haz, mesajul transmis nu e tocmai vesel: ceea ce nu se găsește în nici un supermarket este un ”ghid de utilizare” a libertății cu care am fost dăruiți în urmă cu 20 de ani.

citeste toata cronica pe www.artactmagazine.ro
si mergi la spectacol pe 14 sau 15 iunie - la clubul LaSCena

Schimbare de zeitgeist - Scena.ro nr. 9 iunie/iulie

(...) Dacă mai vine o speranță de undeva, în acest loc din care jumătate dintre locuitori speră să plece, sub o formă sau alta, atunci această speranță vine de la cei mai tineri dintre artiști. Oare de ce gândurile românilor se regăsesc mai degrabă în hit-urile muzicale ale unor trupe undergound sau în spectacolele produse în sistem independent de către artiști care uneori nici nu sunt plătiți?.

Am tot mai des senzația că aud în aerul orașului cântecele Paraziților (”Ne ducem țara în spate/Noi vrem respect!”) sau noul hit Guess Who (”Nu ne-am născut în locul potrivit”) și sunt emoționată de spectacole precum ”20/20” de la Yorick Studio din Tg. Mureș, scris și regizat de Gianina Cărbunariu, care încearcă să afle de ce s-au bătut românii și maghiarii în stradă, în 1990, sau ”Capete înfierbântate”, documentat, scris și montat de Mihaela Mihailov și David Schwartz, plus actorul Alex Potocean care se transformă din Marian Munteanu în Ion Iliescu și în mulți alții pentru a da glas opiniilor despre rușinoasele mineriade din anii 90 (s-a jucat la Centrul de Introspecție Vizuală, dar trebuie să se mute, așa că nu știu unde îi mai găsiți).
Ei sunt coloana sonoră și subtitlurile și coloana vertebrală – câtă mai este - ale orașelor în care trăim astăzi.

Într-o lume cum este aceea de azi, în România, balanța artistică ar trebui să se încline mai mult dinspre ”escapism”-ul ce deghiza afirmația în metafore, atât de util înainte de 1989 pentru igienizarea intelectuală a unui popor sufocat de totalitarism, înspre o artă cu conștiință socială, o artă de expresie directă, în care artistul se implică într-un proces de igienizare la fel de important, dar diferit. Schimbare de zeitgeist.

din sumarul nr. 9:
Dezbatere: Teatrul independent versus teatrul instituţionalizat; Interviuri cu Muriel Mayette - Administrator Comedia Franceză, Paul Joseph Boos - dansator, coregraf, maestrul repetitor desemnat de Trustul George Balanchine din New York să monteze pe scena Operei Naţionale Bucureşti două lucrări ale renumitului coregraf George Balanchine; Dosar: Festivalul Internaţional Shakespeare 2010; Profil - Teatrul din Moldova; Corespondenţe de la Bruxelles, (Myra Iosif Fischmann), New York (Saviana Stănescu), Paris (Mirella Nedelcu Patureau).

Scena.ro apare cu sprijin parţial acordat de UNITER – Uniunea Teatrală din România din timbrul teatral.

Unde puteţi găsi revista Scena.ro:

Librăriile Humanitas (din Bucureşti şi din ţară)
Librăriile Cărtureşti (din Bucureşti şi din ţară)
Bucureşti:
- Ceainăria Bernschutz
- Librăria Engleză ”Anthony Frost”
Cluj:
Book Corner

Revista poate fi comandată şi online pe www.fnt.ro

Conectare cu lumea teatrului de azi, via Hamlet in Festivalul Shakespeare

Unul dintre comentariile recurente pe care le-am auzit după spectacolul cu Hamlet al Wooster Group la București a fost acela că producția ar fi ”lipsită de emoție”. Acesta a fost, probabil, și motivul pentru care destul de mulți spectatori au plecat la pauză, cel puțin la penultima din cele patru reprezentații, cea la care am asistat eu. Veniseră să caute emoție și nu o găsiseră. Sau nu în felul în care se așteptaseră ei să o găsească. Problema nu este că acești spectatori nu au găsit la teatru ceea ce căutau, ci că n-au avut resurse suficiente pentru a primi o ofertă cu totul diferită de tipul de teatru cunoscut de ei, ceea ce arată până la urmă blocajul intelectual al spectatorului de la noi, produs nu din vina lui, ci din lipsa de varietate a producțiilor care i se oferă.
Cel puțin două dintre spectacolele ”Hamlet” strânse de Emil Boroghină anul acesta în Festivalul Shakespeare – cel semnat de Thomas Ostermeier și cel construit/deconstruit de Elizabeth LeCompte ne dau o veste la care ar trebui să fim mai atenți: ceea ce nouă ni se pare science-fiction văzut pe scena de la București este în teatrul lumii doar normalitate. Normalitatea aceea venită dintr-o firească înclinație spre descoperirea de noi drumuri în artă, normalitatea venind dintr-o curiozitate necontrafăcută pentru tot ceea ce este nou, pentru felul în care tiparele umane se modifică odată cu evoluția unei societăți, sau pentru topirea în materia teatrului a tuturor acelor elemente care ar putea să-i dea noi dimensiuni și noi profunzimi.
Tocmai pentru a ne conecta cu teatrul lumii de azi, în variile lui forme, pentru a experimenta emoția în felurite moduri, pentru a ne lăsa surprinși, uimiți, ba poate chiar zguduiți, și prin aceasta mai conștienți de lumea în care trăim, festivalurile teatrale sunt întâlniri esențiale.
Trecând în aceste zile, grație Festivalului Shakespeare, prin mai mulți ”Hamlet” decât într-o viață de spectator obișnuit, pot să spun la finalul acestei panorame complexe că teatrul continuă admirabil, și în zilele noastre precum în timpul lui Shakespeare, să fie oglinda vieții, chiar dacă aceasta din urmă a devenit în contemporaneitate înspăimântător de complexă.

foto din Hamlet, regia Thomas Ostermeier

A fost, nu mai este!

Note despre un spectacol din anii 90, nominalizat în 2010!




In "Rosencrantz si Guildenstern" de Tom Stoppard, regia Victor Ioan Frunza, (Teatrul Maghiar din Timisoara), spectacol nominalizat la Gala Uniter din acest an gasesti in total, sa zicem, jumătate de oră de gând autentic, impresionant, în trei ore și jumătate de spectacol. Care în rest apare spectatorului de azi ca o întoarcere în timp. Veșnicul discurs despre decăderea teatrului în lumea de azi, perpetuat în multe dintre ultimele creații ale echipei Victor Ioan Frunză/Adriana Grand nu poate ține, la nesfârșit, loc de conținut, ci arată doar ca o batere a pasului pe loc. Dintr-o pledoarie pentru teatrul de artă, spectacolul se transformă într-o dovadă că acesta e pe moarte (deși aceasta e o temă încă de dezbătut).
Ce rămâne însă de discutat, mai presus de obsesia unor creatori pentru o anume temă și de realizarea mai mult sau mai puțin reușită a unui spectacol, este cum de a fost această creație nominalizată la Gala Premiilor Uniter, acum, în 2010, concurând pentru titlul de cel mai bun spectacol? Poate că un desen simplu, cu creta pe o tablă, ca să preiau singura imagine memorabilă din spectacol, ar fi necesar și pentru criticii care au făcut aceste nominalizări, ca și cum ”ceasul” lor critic s-ar fi oprit, nostalgic, în anii 90: a fost, nu mai este!

citeste toata cronica la www.artactmagazine.ro

Coalitia sectorului independent - un nume de care veti mai auzi!

De o parte se afla o echipa tanara, bine pregatita, antrenata sa fie eficienta cu bani putini dar cu multa informatie, inteligenta, energie, creativitate. de partea cealalta, se afla o echipa imbatranita, lipsita de orice motivatie, dar si de competenta in cea mai buna poarte, in plus legata de maini si de picioare de legi prost facute aplicate din inertie si cu un calus politic in gura: faci mult zgomot, te schimbam, n-avem nevoie de galagie in guvernare.
Acesta e meciul care se da intre sectorul independent din cultura romana si principalul administrator al fondurilor de stat pentru cultura - ministerul culturii - in anul 2010. Prima echipa a intrat deja in secolul 21, stie de ani de zile cum functioneaza - prost - un sistem copiat si de noi dupa cel din Uniunea Europeana, e mobila (chiar daca fondul de mobilitate de la ministerul culturii a fost desfiintat fara explicatii), vrea si poate sa mute muntii din loc. Cea de a doua ar trebui scoasa integral la pensie fiindca nu e in stare sa faca nici minimum: sa respecte regulile jocului!
in conferinta de presa de luni, 17 aprilie, de la Green Hours trei voci au vorbit in numele Coalitiei - Raluca Pop de la banipentruarte (o initiativa din ce in ce mai necesara), Bogdan Georgescu de la Ofensiva generozitatii si Silvia Cazacu de la Banlieus d'Europe (petitia e insa semnata de peste 300 de persoane), iar discursul lor a fost clar, bine documentat, serios si ferm: Administratia Fondului Cultural National se afla in culpa prin nerespectarea termenelor legale de consultare in vederea modificarii normelor de aplicare a legii finantarii, prin amanarea fara justificare a concursului de proiecte (care ar fi trebuit sa fie organizat inca de anul trecut), prin ignorarea semnalelor repetate venite din partea sectorului independent si a cererilor lor de dialog! Coalitia a cerut retragerea ordinului de ministru prin care se modifica normele de aplicare a legii, organizarea urgenta a concursului de proiecte cu respectarea vechilor norme si consultari coerente pentru modificarea foarte necesara a normelor pt sesiunea din 2011.
Un semn bun a fost ca au fost de fata atat reprezentanti ai AFCN, cat si Demeter Andras din partea ministerului. Doar ca reprezentantii Consililiul AFCN au avut o prestatie jenanta, prin vesnica aruncare a pisicii in alta curte - nu noi suntem de vina, ei! (cei care nu erau de fata). Speranta vine tot de la minister, care trebuie sa decida retragerea ordinului (altfel s-ar putea alege cu un proces pe care il pierde sigur) si sa organizeze de urgenta un concurs pentru postul de director al AFCN (in brambureala politica de la noi, cu schimbari peste schimbari a fost uitat in functie un interimar fara nici o pregatire pt acest post).
Dar vestea cea mai buna ramane aceea ca sectorul independent a devenit o voce si vorbeste coerent. Dupa conferinta de presa de azi, sunt sigura ca de Coalitia sectorului independent se va mai auzi!

De ziua lui Purcărete

Încă de la primele mele ieșiri din țară din motive teatrale, am auzit numele lui Silviu Purcărete rostit imediat ce spuneam că vin din România. Aproape la fel de des cum auzeam numele Nadiei sau al lui Hagi. Nu la fel de des ca Dracula, dar el nu mai e de mult ”al nostru”.

În mod bizar și neașteptat, cu toată faima internațională căpătată în timp, Purcărete a rămas, totuși, ”al nostru”. Grație, probabil, unei variante a relației tip ”dragoste și ură” cu țara natală – relație care îl făcea pe Cioran să se gândească mereu la România fiind la Paris, sau care l-a determinat pe Caragiale să părăsească în cele din urmă această țară pe care o caracterizase atât de bine, pentru a muri la Berlin, după ce trecuse prin mai multe orașe românești, parcă încercând să găsească un loc suportabil (mărturie stau zecile de plăcuțe pe care le găsești pe casele unde s-a oprit, fie și numai să bea o bere).
Spun asta pentru că o imagine descrisă de Purcărete într-un interviu, în care îl întrebam ce-l face să revină în România, mi-a rămas ca săpată în minte. Mi-a povestit cum recent întors în țară mergea într-o zi pe un bulevard din București plin de blocuri comuniste, cu balcoane ”îmbunătățite” de locatari, fiecare arătând în alt fel, cârpite și colorate, și a văzut într-unul din ele un țigan întins la soare căruia țiganca lui îi tăia supusă unghiile. O asemenea imagine nu găsești în altă parte, spunea atunci Purcărete, dezvăluind, într-un fel sursa locală de teatralitate din care se hrănește: multiplele niveluri de istorie, transformări sociale și experiențe umane tipice Estului, precum și traumele care au generat realități și personaje specifice, unice în textura lor. Ca un alchimist de pe vremuri, regizorul strânge în eprubeta lui esențe de viață și le reproduce, trecându-le prin laboratorul propriu, pe scenele occidentale. E un transplant de carne și sânge care dă producțiilor sale acea consistență ce le face memorabile.
Când petreci multă vreme în teatru, poți să surprinzi orice creator în mici ipostaze care te ajută să-i faci, în timp, un portret interior. În momente aniversare – când nu vrei să ridici osanale penibile și nici să înalți statui, deși poate că în unele cazuri ar fi meritate – cel mai nimerit e să încerci să împarți acest portret interior cu alții. Cu aceia care, cunoscându-l pe cel aniversat prin spectacole sau personal, îl admiră cu sinceritate.
L-am văzut pe Silviu Purcărete la repetiții – încurajându-și bonom actorii care sufereau de frig să intre în bazinul cu apă în care se juca afară, în aer liber, la Luxemburg, premiera spectacolului ”Metamorfoze” -, l-am văzut căzând pe gânduri și minimalizând importanța creativității sale când i-am luat un interviu despre spectacolul său Beckett de la Sibiu, l-am văzut în conferințe de presă răspunzând monosilabic la întrebări care i-ar fi lansat pe alții în interminabile discursuri despre ei înșiși, l-am văzut (de curând) asistând-o, cu o bucurie de copil, pe Dorina Chiriac la probele de costum pentru viitorul spectacol de la Teatrul de Comedie.
Silviu Purcărete, regizorul român cel mai cunoscut în lume, este – sau cel puțin așa mi se pare mie - un om modest, uneori taciturn, cu un umor irezistibil, un camarad pe care cei cu care lucrează se pot baza (de-asta actorii se aruncă în gol dacă el le-o cere). Este o forță bună și caldă, un om cu o imaginație enormă și un instinct teatral de o uimitoare precizie, din care nu e de mirare că se hrănesc spectacole grandioase.
Pe 5 aprilie Silviu Purcărete împlinește 60 de ani. La mulți ani!

foto: Teatrul national "Radi Stanca", Sibiu

Protestul artistilor independenti. Arde!!!!

Protestul Coaliţiei Sectorului Cultural Independent

Având în vedere că până la data de 19 martie a.c. Administraţia Fondului Cultural Naţional nu a lansat sesiunea de finanţare pentru proiecte culturale şi editoriale pentru 2010, determinând o situaţie de criză în rândul sectorului independent din cultură (asociaţii, fundaţii, artişti independenţi, persoane fizice autorizate), ale căror activităţi culturale necesită şi au dreptul legal de a primi sprijinul financiar oferit de Statul român, solicităm luarea de urgenţă a următoarelor măsuri:

1. lansarea de urgenţă a sesiunii de finanţare, nu mai târziu de 2 aprilie 2010. O întârziere suplimentară ar decala semnarea contractelor şi începerea activităţilor eligibile până după începutul lunii iunie, situaţie inacceptabilă pentru oricine cunoaşte ciclul de viaţă anual al proiectelor şi al consumului cultural din România.

2. după lansarea sesiunii de finanţare, considerăm esenţială evaluarea situaţiei care a determinat întârzierea şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru ca aceasta să nu se mai repete, iar cei responsabili să fie sancţionaţi. În acelaşi timp, subliniem nevoia ca întreaga activitate a AFCN şi a personalului acestei instituţii să se desfăşoare în mod legal şi transparent.

3. considerăm necesar ca, odată restabilită starea de normalitate şi bună operare a AFCN, să se continue procesul de modificare a Normelor metodologice (regulamentului de concurs). Printre altele, considerăm prioritar ca:
- fondurile pentru proiecte culturale şi editoriale să fie destinate exclusiv sectorului cultural privat;
- este esenţial ca proiectele finanţate cu ajutorul AFCN să fie sprijinite şi multianual, cu o durată de 2, respectiv 3 ani;
- lansarea concursului de proiecte trebuie să se facă la o dată care să permită demararea proiectelor culturale la 1 februarie a anului calendaristic, urmând ca perioada de eligibilitate a cheltuielilor să fie 1 februarie – 31 decembrie;
- acordarea finanţărilor din fondul de urgenţă al AFCN să fie transparentizată iar criteriile şi procedura pe baza cărora se ia decizia de atribuire a acestora, proiectele astfel sprijinite şi organizaţiile beneficiare să fie făcute publice şi supuse consultării cu operatorii culturali independenţi.

Considerăm fundamentală consultarea sectorului cultural independent încă din faza de programare a finanţărilor destinate acestuia, cât şi în ceea ce priveşte orice strategie sau măsură legislativă ce afectează direct activitatea sa. În acest sens, cerem Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi Ministerului Culturii şi Patrimoniul Naţional iniţierea dialogului privind reforma sectorului cultural şi propunem demararea unui program de consultări publice pornind de la problemele semnalate în petiţia de mai sus.

Solicităm Ministerului Culturii si Patrimoniului Naţional scoaterea de urgenţă la concurs a postului de director AFCN conform legii, cel târziu pînă la data de 1 mai 2010.

Ne considerăm îndreptăţiţi ca, în cazul în care situaţia nu va fi remediată, iar măsurile semnalate nu vor fi luate în considerare şi nu se va porni un dialog real pentru punerea acestora în fapt, să continuăm protestul prin toate mijloacele permise de lege.

Lista a fost depusa la Ministerul Culturii si la sediul AFCN

Marina Abramovic la New York: ”bunica artelor performative”, celebrată la MOMA

Duminică, 14 martie, MOMA a deschis porțile spre o lume unică, lumea văzută de Marina Abramovic. Aproape de ora închiderii, etajul destinat celebrei artiste era încă plin de oameni care nu se îndurau să plece, spre disperarea angajaților muzeului. Până și liftierul care ne-a întrebat unde mergem a ridicat din sprâncene și a spus –” e un adevărat show ce veți vedea”. Și avea dreptate.

Dar întâlnirea din această primăvară este, abia ea, una completă: expoziția de la MOMA este una retrospectivă și înglobează 50 de lucrări ale artistei, cele mai importante din îndelungata sa carieră începută în anii 60, când sintagma de ”performing arts” nu fusese încă inventată. Definiția de ”bunică a artelor performative” e dată chiar de artistă, care mai spunea despre sine că știa încă de când era copil că va fi artistă, fiindcă simțea că acesta este pentru ea ”singurul fel de a exista în lume”, după cum se poate afla din volumul semnat de Mary Richards despre artistă. V-am spus că întâlnirea mea cu Marina Abramovic e completă: tot acum am găsit cartea despre ea publicată la acest început de an de Routledge.
Dacă văzând câteva dintre lucrările ei înglobate în expoziții de grup cu diverse teme însemna să simți un cuțit în stomac fără să vezi cum curge sângele, să treci prin această expoziție care o reprezintă în tot ceea ce a fost și este e ca și cum ai fi cel ce stă lipit de zid, în timp ce aruncătorul de cuțite își face treaba, urmărind atent conturul corpului tău.

citeste tot articolul pe www.artactmagazine.ro

"Elling" la Comedie sau Cui nu-i vine sa iasa din joc?

Elling este în lumea modernă ceea ce în ”lumea veche” românească se numea peiorativ ”prostul satului”. Progresul societății și al mentalităților se vede în schimbarea condiției și calității vieții lui Elling. Astăzi, el este internat într-o instituție, apoi introdus în viață cu ajutor de la stat, devine capabil – chiar dacă încet și cu greu – să ducă o viață în care se găsește un grăunte de normalitate. Are un prieten și începe chiar să scrie poezie. Trăiește. Poate că mai sunt oameni care îl vor privi de sus, oameni care îl vor răni, dar nu mai depinde de bunul lor plac. (...)
La prima vedere nu e ușor să te identifici cu cei doi – ei sunt eșuați pe un mal izolat, luptându-se să iasă din casă și ținuți pe loc de sentimentul primejdiei de a trăi – dar la o privire mai atentă ei pot fi văzuți ca metaforele existenței omului modern, ale cărui temeri și angoase existențiale au inspirat atâtea opere. Ne regăsim deci și în Elling, aceia dintre noi care simțim uneori impulsul de a abandona orice interacțiune umană, impulsul de a ne apăra prin eschivă de răutate, ignoranță, reavoință, porniri meschine și prejudecăți pe care atât de des le identificăm în jur. Dacă nu o facem, dacă nu ”ieșim din joc” e poate tot dintr-o spaimă, spaima și mai mare de singurătate. Pe care Elling și Kjell o spulberă prin prietenia lor care pare să le ajungă pentru a supraviețui.

citeste cronica pe www.artactmagazine.ro
Sorry, nu mai pot sa postez foto. daca stie cineva care e rezolvarea, as aprecia un sfat:(

In Scena.ro nr. 7: Regizorii cer altfel de critici!

comanda revista on-line pe www.fnt.ro

Revista de artele spectacolului Scena.ro începe anul cu o dezbatere esenţială ”Despre etica actului critic”, dezbatere la care participă regizorii Mihai Măniuţiu, Theodor - Cristian Popescu, Vlad Massaci, Alexandra Badea, ş.a. „Când aşa zisul critic e numai un spectator umoral, cu reflexe tribale, de gang, fluturând un steag sub care nu se află decât el singur şi, desigur, vântul care-i agită steagul – vântul neantului cultural -, cum ar mai putea fi vorba de dialog?”, lansează o întrebare publică Mihai Măniuţiu, într-una dintre intervenţiile incluse în grupajul alcătuit pentru Scena.ro de Theodor -Cristian Popescu.
George Banu revine în paginile Scena.ro cu două eseuri – ”Fotografia regăsită”, dedicat regizorului Otomar Krejca, plecat dintre noi la finele anului trecut, şi ”Noapte şi teatru”, o selecţie din notaţiile care au stat la baza serialului realizat împreună cu regizorul Dominic Dembinski pentru Televiziunea publică din România.
Eseul Mirunei Runcan din seria ”Teatrul românesc după 20 de ani” încearcă să răspundă la o altă întrebare formulată casual, dar care stă la baza funcţionării mecanismelor teatrale – ”Al cui e teatrul?”
Radu Alexandru Nica încearcă să rezume în interviul realizat de Ciprian Marinescu urmările ”aventurii” de a monta teatru după scenarii de film – cel mai recent spectacol al său fiind acela după ”Breaking the Waves” al lui Lars von Trier, la Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu.
Scena.ro nr. 7 mai conţine intervenţii ale lui Cristian Tudor Popescu – ”Curva şi porumbelul”, o cronică a filmelor ce reprezintă România la Berlinala 2010 - Iulia Popovici - ”Cine-a furat Ardealul?”, cronica unui spectacol semnat de Gianina Cărbunariu bazat pe o controversă româno-maghiară, Iulia David - ”Noul teatru politic”, un articol despre spectacolul ce reconstituie procesul cuplului Ceaușescu, Mirella Nedelcu-Patureau despre Patrice Chereau etc.
Pe coperta acestui număr iubitorii de film şi teatru îl vor regăsi pe Willem Dafoe într-un spectacol de succes semnat de Richard Foreman la Public Theater din New York – ”Savantul Idiot”. Willem Dafoe, fondator al Wooster Group, se întoarce pe scenă după mai mulţi ani în care şi-a dedicat energiile filmului, într-un moment în care teatrul şi filmul fac frecvent schimb de roluri.
Revista de artele spectacolului Scena.ro este editată cu sprijinul Uniter – Uniunea teatrală din România şi se distribuie prin reţeaua librăriilor Humanitas şi Cărtureşti din Bucureşti şi din ţară. Revista se găseşte la Ceainăria Bernschutz, în unele teatre din Bucureşti şi din ţară şi se poate comanda on-line pe www.fnt.ro.
Parteneri media ai revistei sunt: Şapte Seri, Radio România Cultural, www.liternet.ro, www.port.ro, www.artactmagazine.ro.Persoană de contact pentru abonamente şi distribuţie – Florentina Bratfanof (0722529446, scena.ro@gmail.com)

”Revizorul” de la Sala 2 sau Cu ce să deschizi o nouă sală?

Inaugurarea unei noi săli, în cazul de față o sală așteptată de multă vreme de Teatrul Național din Timișoara, este în sine un eveniment atât de spectaculos, încât deturnează o parte din atenția generală. Sau, mai bine zis, o transferă dinspre spectacol spre noua clădire, dinspre actori și concepția regizorală înspre concepția arhitectonică și, automat, înspre viitorul care se arată unul bogat, constând într-un lung șir de premiere dintre care spectacolul de deschidere nu este decât un prim pas. Ar mai fi și alte dezavantaje: să fii primul în orice întreprindere înseamnă să-ți asumi un risc suplimentar, să nu ai ”șansa” de a umbla pe căi bătute, ci pe aceea de a pune primul un pas acolo unde n-a mai călcat nimeni înaintea ta. Prea puțină glorie pentru atâta risc, s-ar zice.
La toate astea m-am gândit în timpul petrecut în noul foayer al Sălii 2, spațiul inaugurat pe 25 ianuarie de Teatrul Național din Timișoara. Spectacolul cu ”Revizorul” de Gogol în regia lui Petru Vutcărău tocmai se încheiase, iar în hol invitații ciocneau paharele cu șampanie și așteptau feliile de tort – un tort pe care scria, desigur, Sala 2 – dar nimeni nu vorbea despre spectacol. M-am întors o clipă în locul de joc rămas gol după ieșirea spectatorilor și l-am cercetat din nou, în liniște. Abia atunci cineva a venit și m-a întrebat direct dacă mi-a plăcut spectacolul. Întrebarea merită un răspuns mai larg decât am dat eu atunci.

citeste toata cronica pe www.artactmagazine.ro

Cladirile teatrelor in 2010

Aceasta nu e o cronica de spectacol. Este o cronica a constructiilor - in cel mai concret sens - din teatru. Constructii care au inceput sa apara abia acum, dupa 20 de ani de la Reovlutie, intr-un timp al crizei si al lipsei de bani, si nu atunci când peste tot in tara cresteau blocuri de apartamente, vile, supermagazine. Inca un paradox românesc. Dar mai bine mai târziu decât niciodata.

citeste articolul in Ziarul de duminica al Ziarului Financiar

”Sfârșit de partidă” á la Tocilescu - reziduurile colorate ale umanității

S-a spus că opera lui Beckett e cel mai greu de interpretat. Paradoxal, pe cât de puțin a vorbit dramaturgul despre ea, pe atât de multe versiuni de ”lectură în profunzime” au fost date de-a lungul timpului*. Poate că tocmai de aceea, cea mai bună ”interpretare” a unei piese de Beckett, cel mai sigur drum către semnificațiile ei este o nouă montare.
Iar calitatea cea mai evidentă a scrierilor lui pentru teatru este tocmai aceea că au o admirabilă flexibilitate, ce permite textului să se supună stilului regizoral, exprimându-l, fără a pierde din conținutul de idei depozitat în el. Așa se face că poți vedea un ”Sfârșit de partidă” calm și vag cinic, desfășurat într-o pace de sfârșit de lume, sub semnătura lui Tompa Gábor, sau unul cu atmosferă science fiction, ceva umor, dar și resemnare paralizantă, în cheia oferită de regizorul luxemburghez Charles Müller la Teatrul Național din Sibiu, dar și o interpretare nervoasă, ce exploatează resursele de revoltă ale personajelor, mai degrabă decât momentele lor de resemnare - și asta pentru că amprenta regizorală este de data aceasta a lui Alexandru Tocilescu, în montarea de la Teatrul Metropolis.

citeste toata cronica pe www.artactmagazine.ro

Nationalul din Timisoara are sala noua!

Luni, 25 ianuarie a fost inaugurata la Timisoara Sala 2, un spatiu de joc modern, flexibil, de secol XXI. cladirea istorica, fostul manej imperial, a fost protejata, in fapt s-a construit o alta structura inauntrul celei vechi. lucrarile pentru renovarea fatadei vor continua pe parcursul anului 2010, dar interiorul este perfect functional. noul spatiu de joc a fost inaugurat cu premiera spectacolului Revizorul de Gogol, in regia lui Petru Vutcarau.
noi cladiri pentru teatru sunt in lucru la Ramnicu-Valcea si Sf. Gheorghe, renovari de cladiri istorice au loc la Iasi si Oradea (cam de mult timp:), iar la Cluj, Teatrul Maghiar a construit anul trecut un teatru studio perfect utilat.
2010 incepe cu dreptul:)

Politia teatrului romanesc

”Abuz”,” infracțiune teatrală”, ”dacă ar exista un cod penal al teatrului, spectacolul X ar merita ani grei de temniță”!
Aceștia sunt termenii în care se exprimă un critic de teatru în lumea teatrală anormală din România anului 2010. Înainte de a mai scrie despre vreun spectacol, aici sau oriunde altundeva, simt nevoia să pun în mod deschis o problemă mult mai gravă, mult mai arzătoare, care ne privește pe toți – oameni de teatru sau simpli (dar atât de importanți) spectatori: cine are nevoie de criticul de teatru? Sau, altfel spus, de ce fel de critic de teatru este nevoie în teatrul românesc?

citeste tot articolul la http://www.artactmagazine.ro/politia_teatrului_romanesc.html

Avatar - Globul de aur pentru cea mai buna drama

Filmul de maine? cu siguranta o buna prefigurare a acestuia, o experienta unica, o noua cale de reinventare a magicului.
Avatar a castigat Globul de aur pentru cea mai buna drama, iar James Cameron, creatorul vizionar, titlul de cel mai bun regizor.
Daca n-ati vazut Avatar, nici sa nu va ganditi sa nu-l vedeti in 3D. Altfel, e un film ca oricare altul. O dimensiune in plus schimba totul.
http://awards.omg.yahoo.com/news/1701-camerons-avatar-wins-best-drama-honor-at-globes?nc

Closer” la Teatrul foarte mic - scene de cuplu ratate

Nimic mai interesant în zilele noastre decât dinamica relațiilor de cuplu. Într-o societate în care valorile tradiționale sunt în declin, în care ideea de familie însăși – redescoperită de alții după decenii de sondat avantajele libertății – a căzut la noi, cel puțin în mediul urban, în marile orașe, pe locul doi după dorința de eliberare din chingile obligațiilor casnice, o asemenea temă e aur curat pentru teatrul căruia îi pasă de publicul său. Iar piesa lui Patrick Marber, ”Closer”, tradusă, adaptată și pusă în scenă de Ilinca Stihi se înscrie perfect în această temă. din pacate asta nu e de ajuns pentru un spectacol reusit..(...)
in cazul de fata, într-un spectacol despre cupluri, cel mai puțin credibile sunt scenele ce presupun intimitate de cuplu între Dan (Marius Capotă) și Alice (Mihaela Mihăescu). Aici spectatorul strânge din dinți din cauza senzației de fals, care îl chinuie precum scârțâitul cretei pe tablă.
citeste toata cronica la: http://www.artactmagazine.ro/_closer__la_teatrul_foarte_mic_-_scene_de_cuplu_ratate.html

foto> Mihai Besu. in imagine - Marius Capota si Mihaela Mihaescu

Ivan Turbinca sau de ce n-avem si noi musical

In caz ca va intrebati daca puteti sa duceti si copilul sa vada spectacolul "Ivan Turbinca" la Teatrul National din Bucuresti, raspunsul este, fara doar si poate, "da!". Erau destui copii in sala la premiera si va asigur ca se distrau foarte bine. De fapt, cred ca cel mai bine se distreaza copiii vazând acest spectacol, fiindca adultii - unii dintre ei, cel putin - au marele defect de a-si pune intrebari, ceea ce uneori poate sa strice chiar toata placerea.

citeste toata cronica la
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cronica-de-teatru-ivan-turbinca-sau-de-ce-n-avem-si-noi-musical-5265031/

20 de ani de teatru românesc în Scena.ro nr.6...

...și La mulți ani!
Scena.ro încheie anul cu apariția numărului 6 (decembrie/ianuarie) al revistei având-o pe copertă pe actrița Mădălina Ghițescu în spectacolul ”mady.baby.edu” regizat de Gianina Cărbunariu, un spectacol-simbol al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. Alegerea este motivată de publicarea în acest număr a unor fragmente din eseurile pe tema ”Teatrul românesc după 20 de ani”. Cum văd străinii teatrul românesc, ce este teatrul comunitar și care sunt efectele lui, cum s-au transformat spectacolele în funcție de spațiile de joc disponibile, care sunt secretele ”revoluționarului soft” Radu Afrim ș.a – sunt doar câteva dintre temele abordate de colaboratorii revistei în cadrul dezbaterii organizate de Festivalul Național de Teatru în asociere cu AICT-secția română. Noi intervenții vor apărea în primul număr din 2010 al revistei.
Din sumarul numărului 6 mai fac parte un interviu cu actrița Delphine Cottu, membră a trupei conduse de celebra regizoare Ariane Mnouchkine, care povestește despre munca și viața în comunitatea Theatre du Soleil, un eseu semnat de Dominic Dembinski și intitulat ”Apocalipsă și teatru de televiziune” și intervenții ale colaboratorilor constanți ai revistei: Alina Nelega – ”Ghici ce vine după postdramatic?”, Visky Andras – ”Efectul Warlikowski”, Ionuț Sociu – ”Brecht”.
Teatrul lumii e prezent în revistă prin articole despre Festivalul Next Wave de la New York, Teatrul Volksbuhne din Berlin, Festivalul de nouă dramaturgie din Kiev, peisajul teatral din Grecia.
”Revista Scena.ro pregătește pentru 2010 6 numere noi care să funcționeze ca o oglindă dublă – pe de o parte pentru teatrul românesc, pe de alta pentru teatrul lumii. Nu întâmplător avem rezumate în limba engleză pentru fiecare articol, ci pentru că ne propunem să scriem despre ce se întâmplă în artele spectacolului din lume, dar și să informăm lumea despre ce se întâmplă semnificativ în teatrul românesc. Personal, îmi propun să consum în anul ce vine toată energia de care dispun pentru a transforma– împreună cu prestigioșii noștri colaboratori - revista Scena.ro într-o platformă a discursului critic de calitate, de care artele spectacolului de la noi au foarte mare nevoie”, spune redactorul-șef Cristina Modreanu.
Revista de artele spectacolului Scena.ro apare cu sprijinul UNITER – Uniunea teatrală din România.Mulțumim partenerilor noștri din 2009 – Centrul Național al Dansului și Institutul Polonez – precum și partenerilor media și de distribuție - librariile Humanitas, librariile Carturesti.
Vă dorim să aveți un an în care să vă permiteți să uitați de criză și să mizați pe creativitate!