Faceți căutări pe acest blog

luni, 29 septembrie 2008

Schimb de generaţii



“Mor dinozaurii”, a tunat regizorul Sergiu Nicolaescu în loc de comentariu la moartea unuia dintre cei mai iubiţi actori români, Ştefan Iordache. Declaraţia era brutală, abuzivă şi cu potenţial belicos, ceea ce o făcea şi mai nepotrivită cu tristul eveniment. Regizorul incorpora în aceste cuvinte o revoltă mai veche a sa, datând din momentul în care tânăra generaţie de cineaşti ataca sistemul de finanţări din cinematografie, sistem la care era abonat, printre alţii, dl. Nicolaescu. Cineva a lansat atunci termenul de „dinozaur”, referindu-se la aceia care refuză să admită că timpul lor a trecut şi se agaţă cu obstinaţie de avantajele menţinute în special din motive de vârstă. Chiar dacă termenul este dur şi a fost folosit uneori abuziv, să-ţi plasezi propria frustrare într-un context atât de nepotrivit, anume al morţii unui actor iubit şi admirat de oameni de toate vârstele, e mai mult decât impoliteţe, e o nedreptate făcută deopotrivă celui dispărut şi celor rămaşi, de toate vârstele. Mai ales că există deja tineri actori capabili de performanţe similare cu ale înaintaşilor lor, iar faptul că numele lor nu sunt la fel de cunoscute cu ale marilor actori dispăruţi în ultima vreme – Ştefan Iordache, Colea Răutu, Ilarion Ciobanu – nu e decât firesc: n-au avut atâta timp să-şi confirme talentul.
Ce merită comentat este că până la aceşti tineri, există o altă generaţie, ce are misiunea (aproape) imposibilă de a asigura trecerea de la actorul-vedetă locală, apreciat (şi uneori temut) de regim, dar oricum ţinut sub control şi distribuit în opere gestionate de propagandă, actor marcat de epocă, pe care numai talentul uriaş îl putea ridica deasupra acesteia – aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre ei - la actorul din epoca globalizării.
Această generaţie, care nu are, din păcate, multe cazuri de reuşită, exponentul reprezentativ fiind Marcel Iureş – actor de elită în teatru şi star hollywoodian în film – nu mai are de înfruntat regimul politic şi propaganda, ci industria cinematografică mondială, acolo unde termenii săi de comparaţie sunt Tom Cruise sau Bruce Willis, iar succesul se măsoară judicios în box-office.
La fel cum se întâmplă în întreaga societate românească, pentru care mizele s-au schimbat brutal odată cu decembrie 1989, diferenţele dintre actorii de ieri şi actorii de azi nu ţin de talentul lor, acesta vine în principiu în doze relativ egale în fiecare generaţie, ci de condiţiile în care primii s-au afirmat, iar ceilalţi trebuie să lupte pentru această afirmare. Actorii de azi au de gestionat propriile cariere luptând cu tentaţia televiziunii şi a reclamelor, şi, spre deosebire de înaintaşii lor plătiţi decent ca să urce pe scenă, unii dintre ei ajung să joace teatru pe gratis, numai pentru că ţin neapărat. E drept că au mai multe şanse cu filmul, atât pentru că generaţia de tineri cineaşti români înregistrează succes după succes, cât şi pentru că globalizarea permite ca multe dintre filmele lumii să se facă la ei acasă.
În ciuda acestor diferenţe esenţiale, există deja o listă de tineri actori ce promit să fie o altă generaţie de aur (Andreea Bibiri, Anamaria Marinca, Antoaneta Zaharia, Crina Mureşan, Marius Manole, Vlad Ivanov, Dragoş Bucur, Maria Dinulescu, Mădălina Ghiţescu, Adrian Văncică şi alţii). Oricât ne-am dori să perpetuăm modelul transmiterii ştafetei generaţioniste, nu putem să ignorăm că aceşti tineri artişti nu aveau ce să înveţe de la înaintaşii lor despre „cum să obţii succesul”, sau despre „ce înseamnă să fii un artist mare”, fiindcă aceste abilităţi se dezvoltă în contact cu realităţile sociale în care funcţionezi.
Există însă o zonă în care acest „schimb” putea să fie – şi a fost – făcut, iar aceasta este zona simplei umanităţi. Fiindcă dincolo de orice determinări geopolitice sau de regulile show-biz-ului, talentul nu funcţionează la maximum fără inteligenţă, generozitate, fire deschisă, curiozitate, capacitate de a învăţa şi de a te bucura. Iar ceea ce rămâne valabil, indiferent de epocă, este că înainte de a fi artişti sau orice altceva trebuie să învăţăm cum să fim oameni.

4 comentarii:

aprozarnet spunea...

adevar spus intr-o forma corecta si frumoasa;
dc ar fi aparut art asta la categ teatru/film etc dintr-un ziar sau la editorial, dupa ce as fi dat de el, de la urmatorul nr as fi inceput sa cumpar primul ziar, pt ca acum nu cumpar niciunul;
multam:)

alexandra salceanu spunea...

draga cristina,
mi se pare ca ai exagerat putin. e drept ca s-a folosit adesea termenul de "dinozaur" pentru a desemna pe reprezentantii unei generatii mai in virsta care reusesc sa obtina finantarea proiectelor lor, in detrimentul tinerilor. e drept , de asemenea ca...sergiu nicolaescu e asociat cel mai frecvent cu termenul acesta,ceea ce cu siguranta nu-i face deloc placere. de aici, insa, pina a considera ca nicolaesc si-a scuipat oful la inmormintarea maestrului iordache...e cale lunga. se poate ca afirmatia lui sa nu fi fost gindita indelung. in definitiv , ...ne mor "dinozaurii". si acum prin acest termen ma refer la generatia de artisti care au strabatut perioada comunista, dar care au educat pe toti cei de dupa ei. ca atare, daca acum avem actori tineri de valoare, e si pentru ca au avut repere pe acesti "dinozauri". nu cred, zau , ca sergiu nicolaescu si-a scuipat naduful. intr-un singur an, insa, s-au dus ovidiu iuliu moldovan, ilarion ciobanu si iata, acum si stefan iordache. o generatie intreaga....si parca am mai avea nevoie de dinozauri...ca inca nu sintem suficient de puternici cit sa continuam singuri ce au inceput ei.

Anonim spunea...

imi pare rau, dar m am cam saturat sa aud de dimineata pina seara de reprezentantul unic iures!!!!!PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU, MAI ESTE SI OANA PELLEA SI LUMINITA GHEORGHIU SI MARINCA .Totusi.....hai sa fim nu numai subiectivi.

Anonim spunea...

invatat o multime