Faceți căutări pe acest blog

duminică, 3 mai 2009

Regizorul Radu Afrim și Naționalul timișorean – distinși cu Premiul Cultural Europa



*Radu Afrim, prezent în stagiunea europeană a Odeon Theatre de L’Europe din Paris alături de Ostermeier și Nekrosius

Teatrul Național din Timișoara pare decis să intre în prim-planul scenei europene: după ce a fost invitat să susțină un turneu de aproape o lună cu producția sa ”Boala familiei M” de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim, la Paris, a primit o altă veste bună. KulturForum Europa decerneaza Teatrului Naţional Timişoara şi regizorului Radu Afrim o importantă disctincție - Premiul Cultural Europa.
Preşedintele KulturForum Europa, Dieter Topp, a decis să acorde acest premiu Teatrului Naţional Timișoara, ale cărui spectacole le-a urmărit atât la sediu, cu prilejul Festivalului Dramaturgiei Românești, cât și la București, în cadrul Festivalului Național de Teatru ”pentru activitatea sa care, prin diversitatea repertorială si dimensiunea calitativa a pieselor - aduce un aport la dezvoltarea teatrului european”. Totodată, premiul îi va fi acordat regizorului Radu Afrim ”pentru temele abordate, care, într-un mod creativ, personal, contribuie la edificarea unităţii europene”, după cum se arată în motivația deciziei.
KulturForum Europa este o organizaţie înfiinţată de ministrul de externe german Hans-Dietrich Genscher în 1992, cu scopul de a promova o mentalitate culturală europeană comună, respectul şi pe toleranţa reciproce.
Premiul Cultural Europa este acordat personalităţilor şi instituţiilor care contribuie la conştientizarea faptului că Europa înseamnă şansa unui model de convieţuire paşnică. De Premiul Cultural Europa au beneficiat, în timp, Teatrul din Josefstadt (Viena), scriitorul american Jeff Baron, prof. dr. Dimitris Tsatsos - jurist grec, Avi Primor - consul israelian, Istanbul Foundation for Culture and Arts, cancelarul Johannes Rau, Eurovision, postul de televiziune 3Sat din Germania, Austria şi Elveţia etc. Decernarea Premiului Cultural Europa a avut loc sâmbătă, 2 mai, ora 19, în Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara, înaintea spectacolului ”Boala familiei M”.

După acest moment de sărbătoare Naționalul timișorean se pregătește de turneu – în perioada 11-21 iunie trupa teatrului va susține o serie de reprezentații cu spectacolul ”Boala familiei M” în regia lui Radu Afrim și scenografia Velicăi Panduru (premiată cu Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala Uniter de saptamana trecuta). Afrim a fost ales să facă parte dintr-o scurtă listă de regizori europeni remarcabili ce își vor prezenta spectacolele de-a lungul stagiunii Odeon Theatre de L’Europe din Paris. Pe aceeași listă se află doi regizori celebri: berlinezul Thomas Ostermeier (cu spectacolul ”John Gabriel Borkman” după Ibsen) și lituanianul Eimuntas Nekrosius (cu Faust de Goethe).

4 comentarii:

Anonim spunea...

sincer nu stiu de ce se face atata caz cu regizorul radu afrim,practica un teatru la limita kitschului,isteric,tipator,un fel de variete pentru ''intelectuali,ceea ce ii lipseste acestui tip de teatru este substanta la care se ajunge greu,e mult mai usor apeland la trucuri si modalitati de expresie enumerate mai sus....ne ingrijoram de teatrul romanesc in general,dar ar trebui sa incepem sa ne facem fac griji si in privinta publicului care dupa cate se pare este extrem de usor de pacalit...atmosfera in teatrul romanesc incepe sa semene cu cea din televiziuni,adica suntem bombardati cu tot felul asa zise ''senzatii tari''imprumutate din occident,vopsite putin si date inspre vanzare ,second hand,iar romani dupa cum stim se dau in vant dupa ''second hand'',asta este,la asemenea timpuri asemenea artisti,aplauze pentru Radu Afrim si felul sau ''istetz"de a face teatru!

infrared spunea...

in primul rand, Anonimule, nu inteleg unde se termina ghilimelele tale. Apoi, "Intelectualii" de care vorbesti parasesc sala sau se rusineaza in scaun sau rad ca tampitii cand aud vreun cuvant mai - cum folosesc ei in fiecare zi. Ca na, ei au venit la teatru si trebuie sa auda altceva, sa simta substanta de care vorbesti, sa faca un efort de gandire. Nu ne facem griji in privinta publicului, este usor de pacalit dar nu de piesele lui Afrim, stai linistit, aici sper sa vina cei care apreciaza mixul, interdisciplinaritatea, joaca si spectacolul in sine, nu cei ce au ramas la notiuni de "mari actori" sau "asta s-a intamplat", "despre asta e vorba" si "a fost o seara agreabila si placuta, intr-o atmosfera distinsa cu oameni pretiosi si imbracati bine". Radu Afrim este in noul curent, este tanar, dar asta nu inseamna ca fura de la occidentali, ca tot avem noi obsesia asta nationalista si putin parsiva, ca luam doar ce e rau de acolo. Dimpotriva, teatrul lui e fain pentru ca vine cu abordari noi, cu mixuri de care vorbeai si pe care le consideri Kitsch si nu sunt si cu piese alese pe masura. Iata in ce consta reteta pt. un mare regizor: viziune si abordare noi/ in sens constructiv si daca vrea sa reziste trebuie sa fie putin inaintea timpului si asta indiferent de tara, se intelege si 2. modul cum isi alege piesele si cred ca numai pentru asta Afrim este un beautifulmind.

infrared spunea...

Cristina, scuza-mi impolitetea, am trecut pe aici si urmaresc blogul in mod constant si articolele tale din presa. Te rog, ai grija pe viitor, poti sa-ti setezi blogul sa modereze comentariile pana ai un raspuns, nu e bine sa lasi uneori lucrurile asa, in subsolul de texte.
Cu bine

Anonim spunea...

Multumesc pentru un blog interesant