Faceți căutări pe acest blog

marți, 5 octombrie 2010

Rodrigo Garcia - pentru prima data in Romania!


Vineri, 8 octombrie, de la ora 19, în Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara va avea loc prima reprezentaţie cu public a spectacolului Interzis accesul animalelor de Rodrigo Garcia (traducerea Ioana Anghel), spectacol în regia şi scenografia autorului şi avîndu-i în distribuţie pe actorii Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Alina Reus, Ion Rizea, Andrea Tokai şi copilul David Popa.

Supus doar propriei conştiinţe, care, pînă la urmă, este personajul principal, personajul real al întregii sale creaţii, Rodrigo Garcia alege să ignore toate regulile şi toate convenţiile, fie ele sociale sau teatrale. De altfel, pentru impactul european al operei sale, Rodrigo Garcia a fost distins în 2009 cu Premiul Noi Realităţi Teatrale, acordat de Uniunea Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei.

Spectacol iconoclast, declarat militant, Interzis accesul animalelor pune în faţa spectatorului, fără menajamente, ba chiar ostentativ, o oglindă brutală: într-o criză morală abrutizantă ce precede orice alt fel de criză a acestei societăţi – politică, economică etc. - violenţa devine un fapt cotidian, gradul de percepţie al acesteia se estompează din ce în ce mai mult, în lipsa unui cod moral personal onest, iar abuzul devine acceptabil.

Între atîtea voci care tac, Teatrul Naţional Timişoara înţelege, prin acest spectacol, să îşi asume, dincolo de rolul său cultural, o misiune socială necesară: aceea de a atrage atenţia asupra efectelor agresivităţii familiale asupra copiilor. Un spectacol despre introspecţie, despre responsabilitate şi, mai ales, despre conştiinţă, spectacolul – eveniment Interzis accesul animalelor va avea următoarele reprezentaţii la Timişoara sîmbătă, 9 octombrie, duminică, 10 octombrie şi vineri, 29 octombrie, de la ora 19, în Sala 2. Premiera spectacolului va avea loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti, marţi, 2 noiembrie, ora 18, şi miercuri, 3 noiembrie, ora 21, la Opera Română Bucureşti.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.