Faceți căutări pe acest blog

marți, 16 octombrie 2007

Sanda Weigl, o nouă Maria Tănase:



A emigrat când avea 13 ani, cu părinţii şi a revenit acum, împlinindu-şi visul de a cânta în România
Nepoată a lui Bertolt Brecht, Sanda Weigl recunoaşte în muzica românească peisajul şi cultura locului.


-Revenind în România, aţi regăsit ceva, măcar câteva elemente din care să recompui tabloul pe care îl aveaţi în minte de la plecare, pe vremea când aveaţi doar 13 ani? Sau totul era nou şi de nerecunoscut?
-Aveam cu mine imaginea din mintea copilului care vede întotdeauna lucrurile frumoase. Cu timpul acest tablou pe care îl purtam cu mine a devenit parcă şi mai furmos, mai fără colţuri, fiindcă amintirea şlefuieşte totul şi te face să uiţi ceva mai urât şi să ţii minte restul. Era un vis al meu să vin înapoi şi mai ales să cânt în România. Revenind, nu mai găsesc ceea ce ştiam, sau găsesc cu totul altfel. De exemplu, blocul vechi în care stăteam era în mintea mea imens, foarte înalt, ori acum, după ani de stat în New York, nu există bloc în Bucureşti să mi se mai pară înalt. Iar acela, care mai există, e mic şi parcă sărăcăcios. Singurul lucru neschimbat e sentimentul pe care îl am: mă simt acasă, deşi nu sunt deloc acasă, dar nu mă simt străină, deşi s-ar putea spune că sunt.
-De-a lungul timpului aţi mai avut veşti din România, cât aţi ştiut din ce se întâmpla aici?
-Aveam ceva veşti. Mama a venit de mai multe ori în România. Era abonată la Scânteia pe vremea când stătea în RDG, abia mai apoi s-a mai rupt legătura, cel puţin pentru mine. Am avut aici multe rude, prietenii părinţilor mei, ai mei nu fiindcă eram prea mici atunci. Totuşi, am rămas legată de România prin intermediul muzicii, oriunde aş fi fost.
-Cum ajungea la dvs. această muzică?
-De cele mai multe ori mi-o aducea mama. Îi spuneam să aducă tot ce apărea, muzică lăutărească, de petrecere: Romica Puceanu, Toni Iordache, Ionel Tudorache, Gabi Luncă, muzică ţigănească, tot felul. Iar ea, fiind în Bucureşti, se informa şi îmi aducea. Eu le prelucram şi le cântam, uneori doar pentru mine. În Germania nu am avut prea mult succes cu asemenea muzică, era tot o ţară socialistă şi vroiau să asculte muzica occidentală mai degrabă. Nici eu nu ştiu de ce îmi plăcea muzica asta. Eram tânără, de obicei la vârsta aceea asculţi altfel de muzică, dar mie mi-a plăcut de când eram mică. Ţin minte că treceau ţigani pe strada unde am crescut şi la ei am auzit prima dată acest gen de muzică. Fiecare are o pasiune în viaţă, iar asta e pasiunea mea. Prima dată am cântat o astfel de muzică în RFG, destul de târziu. În ’77, când am ajuns acolo, a trebuit să câştig bani, n-am putut începe cu muzica fiindcă aşa nu faci bani. Am găsit un job într-un teatru, l-am întâlnit pe soţul meu, au venit cei doi copii şi pentru o vreme n-am avut timp de muzică.
-Aţi petrecut atunci mult timp în teatru, în tradiţia brechtiană, fiind şi rudă prin alianţă cu Bertolt Brecht. Ce vi se pare azi semnificativ în legătură cu teoriile lansate de Brecht?
-Eu văzusem de mică mult teatru, ai mei erau pasionaţi, dar un cu totul alt fel de teatru. Caragiale se juca cu mult succe spe atunci, comedii în general. Pe Birlic l-am văzut şi pe scenă, dar şi în alt fel, stătea chiar lângă şcoala noastră şi copiii obişnuiau să-l necăjească pe omuleţul care vroia să fie fioros, îi tot aruncam cu pietre în poartă şi el ieşea cu băţul la noi. Teatrul lui Brecht, rece, distanţat, nu mi-a plăcut la început şi nu e nici azi preferatul meu, deşi între timp am înţeles ce-a vrut să facă el. Cred că teoriile lui au fost foarte importante pentru evoluţia teatrului universal, asta se vede în spectacolele contemporane, care amestecă trăirea, emoţia, cu autoironia, cu comentariul de la distanţă. Şi mai avea dreptate cu un lucru: teatrul, ca orice artă, trebuie făcut cu plăcere, şi e bine să fie făcut de oricine, nu doar de profesionişti. În America se întâmplă aşa, teatrul e cel mai popular dintre hobby-uri.
-În ce mă priveşte, am stat o vreme în preajma scenei, dar la un moment dat am simţit tot mai mult nevoia să cânt, am început cu un grup de muzicieni din Hamburg, unde stăteam, pe care îi auzisem la un spectacol al regizorului Robert Wilson, la care lucraseră muzica cu Tom Waits. Am ajuns din întâmplare la repetiţii şi mi-a plăcut foarte mult, aşa că le-am propus direct să colaborăm, iar ei au fost imediat de acord. Am fost foarte repede comisionaţi de un festival şi pe urmă lucrurile s-au legat.
Aveam în repertoriu şi cântece compuse de noi, dar majoritatea erau cântece româneşti. Îmi amintesc că după concerte mi se întâmpla să mi se spună: „Şi cele nemţeşti au fost bune, dar mai bine ai cânta numai din cele româneşti”. Aveam un saxofonist care avea şi taragot din întâmplare, ceea ce suna foarte bine, apoi cu timpul am mai obţinut şi alte instrumente folosite în România, fluier, de exemplu. N-am avut ţambal niciodată, care se cerea pentru asemenea repertoriu, dar sound-ul era foarte interesant şi am avut succes. N-am apucat să facem un album însă, fiindcă am avut o nouă schimbare de destin, am plecat la New York. Aşa a fost toată viaţa mea, de fapt, fragmentată. La început, am mai concertat în Germania, şi ei au venit la New York, dar pe urmă era tot mai greu. Din nou a durat ceva până când am reînceput să cânt, iar muzica românească a fost din nou baza. În primii ani am fost foarte tristă fiindcă nu aveam cum să adun românii din New York la concertele mele şi e foarte ciudat să cânţi aceste cântece, ale căror versuri au sensul lor important şi nimeni să nu le înţeleagă. Nu prea ai feed-back. Ce e o doină fără versurile ei şi cum poţi să traduci „foaie verde grâu mărunt”, de exemplu, sau „foaie verde şi-o sipică”? Dar pe urmă mi-am dat seama că americanii sunt buni spectatori, unii mă întrebau ce înseamnă cutare cuvânt fiindcă ei îşi dădeau seama că sunt importante. Şi, într-o bună zi, îmi amintesc perfect, am cântat într-un club destul de mare şi pe măsură ce cântam aveam un sentiment foarte ciudat, îmi era bine, atmosfera era bună şi atunci am întrebat la un moment dat dacă sunt cumva români în sală. Şi vreo zece persoane, de la o masă mare au strigat „da, da, suntem români!” şi aşa de mult m-am bucurat că şi acum sunt emoţionată când îmi amintesc. Am stat pe urmă de vorbă cu ei şi erau toţi foarte tineri, studenţi la Columbia University care auziseră de mine printr-un website şi le plăcuse enorm concertul. Asta m-a încurajat fiindcă erau oameni tineri, au dansat, şi au fost încântaţi că muzicienii, deşi americani, cântau cu asemenea feeling muzica românească. New York-ul este înşelător din acest punct de vedere, sunt multe comunităţi acolo şi când vin concerte cu specific etnic oamenii nu prea se amestecă unii cu alţii: la Goran Bregovic găseşti numai sârbi, dacă e un cântăreţ din Pakistan se duc mai ales pakistanezii etc.
-Cât ştiaţi despre ce se întâmpla artistic vorbind cu românii la New York? Aveaţi informaţii despre artişti români veniţi acolo?
-Foarte puţine, până la un moment dat când m-am întâlnit cu scriitorul Norman Manea şi vorbind cu el am început un fel de contact. El mi-a recomandat să iau legătura cu Institutul Cultural Român de la New York, ceea ce am şi făcut. Şi tot el mi-a spus: „la cum cânţi tu, n-ar trebui să-ţi lipsească din repertoriu Ciuleandra!” Şi avea dreptate, acum cânt de fiecare dată Ciuleandra şi oamenii sunt foarte bucuroşi.
-Tocmai aţi încheiat primul turneu în România, Timişoara, Alba Iulia, Cluj, Sibiu, Bucureşti. Ce fel de oameni aţi întâlnit şi ce reacţii semnificative au avut ei?
-Am fost foarte curioasă care va fi reacţia românilor. Prima reacţie a fost foarte simpatică. La o repetiţie înainte de primul concert de la Timişoara, a intrat la un moment dat pompierul Teatrului Naţional şi mi-a spus „doamnă, aşa ceva eu n-am auzit în viaţa mea. E aşa ceva special, că nici eu, care sunt lăutar, n-am ştiut că există”. Mi-a venit inima la loc, dacă pompierul a spus că e bine. Odată, la un concert în Brooklyn, erau două puştoaice din România care au venit la mine la sfârşit şi mi-au spus că ele n-ar fi crezut că vreodată o să le placă un cântec cum e „Trenule, maşină mică”, dar aşa cum l-am cântat eu le-a plăcut. O asemenea reacţie îmi doresc mereu.
-Veniţi dintr-o ţară în care totul e pe bani, şi pe care noi, românii, ne-o luăm deja drept model. Dacă cineva vrea acolo să trăiască din muzică poate să continue să facă muzică de plăcere sau o face astfel încât să câştige bani?
-De plăcere pentru bani. Trebuie să câştigi fiindcă oricine vrea o viaţă frumoasă, fără griji. Dar în procesul acesta al gândirii – oare cum să fac să câştig bani cu muzica? - ajungi să găseşti calea spre public, spre ce le place oamenilor, iar faptul că lor le place muzica ta îţi face şi ţie plăcere. Nu se poate face artă fără plăcere. Sunt şi mari excepţii, când cineva are mult succes, când devine un mare star intră într-un mecanism care îl consumă şi, la un moment dat, nu-i mai face aşa mare plăcere, dar trebuie să continue fiindcă nu poate altfel, contractele îl obligă, dar atunci se presupune că are deja banii, aşa încât nu e nevoit să o facă dacă chiar nu mai vrea.
-Aţi fost comparată cu voci precum Edith Piaf, Marlene Dietrich, Maria Tănase, care dintre ele vă e mai aproape?
-Eu nu pot să-mi imaginez că cineva ar putea să nu vibreze la cântecele Mariei Tănase, să n-o placă. Era extraordinară, iar muzica aceasta atât de specială – cu inflexiuni orientale, indiene, arabice, pe filieră ţigănească. Peisajul şi toată cultura românească mi se pare că se reflectă în această muzică şi de-acolo şi încărcătura şi bogăţia ei.

Info Plus: Emigrată la 13 ani din România aflată în pragul totalitarismului, Sanda şi-a petrecut adolescenţa în Berlinul de Est, în familia Brecht (tatăl ei era fratele lui Helen Weigl, văduva celebrului dramaturg şi directoarea Berliner Ensemble). Împreună cu soţul ei, Klaus Pohl, important dramaturg şi actor german, s-a mutat apoi la New York, unde locuieşte şi astăzi, cântând cu succes un repertoriu alcătuit din muzică românească veche, muzică lăutărească, muzică ţigănească.

Un comentariu:

sexy11 spunea...

情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣,情趣,情趣,情趣,情趣,情趣,情趣用品,情趣用品,情趣,情趣,A片,A片,情色,A片,A片,情色,A片,A片,情趣用品,A片,情趣用品,A片,情趣用品,a片,情趣用品

A片,A片,AV女優,色情,成人,做愛,情色,AIO,視訊聊天室,SEX,聊天室,自拍,AV,情色,成人,情色,aio,sex,成人,情色

免費A片,美女視訊,情色交友,免費AV,色情網站,辣妹視訊,美女交友,色情影片,成人影片,成人網站,H漫,18成人,成人圖片,成人漫畫,情色網,日本A片,免費A片下載,性愛

情色文學,色情A片,A片下載,色情遊戲,色情影片,色情聊天室,情色電影,免費視訊,免費視訊聊天,免費視訊聊天室,一葉情貼圖片區,情色視訊,免費成人影片,視訊交友,視訊聊天,言情小說,愛情小說,AV片,A漫,AVDVD,情色論壇,視訊美女,AV成人網,成人交友,成人電影,成人貼圖,成人小說,成人文章,成人圖片區,成人遊戲,愛情公寓,情色貼圖,色情小說,情色小說,成人論壇


成人電影,微風成人,嘟嘟成人網,成人,成人貼圖,成人交友,成人圖片,18成人,成人小說,成人圖片區,成人文章,成人影城,愛情公寓,情色,情色貼圖,色情聊天室,情色視訊

A片,A片,A片下載,做愛,成人電影,.18成人,日本A片,情色小說,情色電影,成人影城,自拍,情色論壇,成人論壇,情色貼圖,情色,免費A片,成人,成人網站,成人圖片,AV女優,成人光碟,色情,色情影片,免費A片下載,SEX,AV,色情網站,本土自拍,性愛,成人影片,情色文學,成人文章,成人圖片區,成人貼圖