Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 12 decembrie 2007

Andrei Serban redescopera teatrul la Cluj



Am facut ceva ingrozitor pentru prima data in viata mea: am "furat" imagini dintr-un spectacol de teatru folosind aparatul foto pe care il aveam in geanta. Recunosc. N-am putut sa rezist. Si asta numai pentru ca erau atat de frumoase si spuneau atat de multe nu numai despre spectacolul din care faceau parte, ci mai ales despre teatru in general, ca arta vie.
E vorba despre spectacolul Unchiul Vanea pe care l-am vazut la Cluj, spre finalul Festivalului "Interferente" organizat de Teatrul Maghiar de Stat. Dupa mai multe spectacole montate in ultima vreme in teatrele romanesti, de data asta Andrei serban chiar "da lovitura", daca se mai poate spune asa ceva despre un regizor care si-a castigat pe deplin celebritatea internationala. Sau, mai bine zis, redescopera teatrul la propriu, mai precis cladirea lui si, prin asta, il redescopera si la figurat.

Sala de teatru și spațiile sale ascunse au incitat dintotdeauna creatorii, dar Andrei Șerban semnează la Teatrul Maghiar din Cluj unul dintre cele mai impresionante eseuri dedicate clădirii teatrului, această gazdă a efemerului. Montarea lui cu Unchiul Vanea da dovada de o deplina dezinhibare in tratarea spatiului de joc și poartă spectatorii într-un periplu cu adevărat de neuitat prin clădirea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Spectacolul începe cu o radicală schimbare de perspectivă, spectatorii fiind așezați pe scenă, cu fața la sala de teatru – sală de o frumusețe clasică, cu balcoane generoase, fotolii de catifea și un impresionant candelabru – iar aceasta devine o uluitoare ”scenă elastică” pentru actori. Aceștia aleargă, se caută unul pe altul, ies și intră pentru a-și da replicile, apar când sus, la balcon, când pe culoarele de acces, când chiar urcați pe fotoliile unde stau de obicei spectatorii. Schimbându-și locul, se apropie și se îndepărtează de spectatori, iar efectul astfel obținut e de proveniență cinematografică, alternând prim-planurile cu planurile îndepărtate. Spectatorii sunt copleșiți la un moment dat de efectul coborârii lente, din tavan, a uriașului candelabru, care, în tăcerea aproape palpabilă a audienței ținute cu sufletul la gură, se oprește chiar desupra capului lui Vanea, împietrit în meditația despre propria-i viață ratată. Iar asta numai în actul I, fiindcă actele următoare deschid fiecare noi perspective, spectatorii sunt mutați pe scenă, cu fața spre interiorul misterios al acesteia, atât culisele cât și spațiile anexe fiind exploatate la maximum de scenografia Carmencitei Brojboiu, după ideile regizorului. Camera unde lucrează profesorul Serebreakov este instalată într-o alveolă laterală, scara de acces la podul scenei, luminată teatral, devine spațiu de joc pentru scene de o frumusețe de necrezut, în timp ce alte cotloane se transformă, cu ajutorul luminilor și al câtorva obiecte de mobilier de epocă, mici scene de joc. Există un ”înăuntru” și un ”afară”, recompus pe o mică scenă de care spectatorii sunt despărțiți printr-o pânză transparentă. Aici este risipit pe jos pământ, iar în mijloc este așezată macheta unei case, lângă care se prăbușește protector Vanea în lamentațiile sale. Imaginea perdelei de apă ce sugerează ploaia, prin care se strecoară lumina este una dintre cele mai frumoase din spectacol, iar noroiul care se formează va sfârși prin a murdări simbolic toate personajele în cele din urmă.

Tratarea tip ”site-specific”(artă creată să existe într-un anume loc) ”condamnă” spectacolul la un singur spațiu de joc sau pretinde, în cazul unui eventual turneu, o refacere integrală a montării, care trebuie pusă în acord cu spațiile de reprezentare în care va fi mutată. Dar montarea cu ”Unchiul Vanea”, bazată pe inedita revizitare a clădirii teatrului (exact cu prilejul împlinirii a 215 ani de existență a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj) este îmbogățită de toată istoria strânsă în acești pereți, iar asta îi dă mai multă greutate și transformă spectacolul într-un adevărat eveniment.

foto: Cristina Modreanu

7 comentarii:

Anonim spunea...

E o reconciliere cu Andrei Serban? Sau urmarea recentelor dumneavostra vizite in America? Sau poate aveti dreptae, o fi un spectacol bun, de ce sa gindim lumeste?

Cristina Modreanu spunea...

ma bucur ca imi dati o sansa in comentariul dvs: chiar despre asta e vorba, pur si simplu un spectacol bun, pe care n-as fi avut nici o scuza sa nu-l consemnez ca atare. Cat despre reconciliere, nu e nevoie de ea fiindca nu avem relatii de vreun fel - nici rele, nici bune, ci numai raporturi profesionale. in schimb recomand spectacolul oricui iubeste cat de cat teatrul.

Razvan Zlavog spunea...

Reconciliere, vizite in America, ganduri lumesti si extra-terestre, oare care o fi legatura cu ce vrei tu de la blogul asta, nu ma prind. Dar sigur, nu tre sa ne prindem de toate nu-i asa...
In fine, nu am vrut sa ma leg de comentariul altora, ci sa te invit sa vizitezi www.razvanzlavog.wordpress.com, un soi de blog tanar facut de un tanar din breasla -blog de cronica de teatru, film, carte, nebunii. te-am cunoscut pe filiera "sa vedem ce-a zis Modreanca" si astfel te-am adaugat la blogroll. Intru un teatru pe care sa-l vedem altfel noi, ca apoi sa il vada altfel si altii, succes.

Anonim spunea...

mie mi-a placut ce-a lucrat andrei serban la cluj. din toate, din pacate am ratat unchiul vanea. oricum, se joaca de vreo 3 ori luna asta, deci nimic nu e pierdut.

Anonim spunea...

buna ziua, va invit sa va uitati pe www.youtube.com cautati maria stefanache, memoria passata del personaggio. este o regizoare care are o metoda teatrala innovativa pentru regizori.
elena

vladimir b. spunea...

Spectacolul de la ODEON a fost mirific, iar mie mi-a amintit cu varf de masura Sacrificul lui Tarkovsky, cu acea macheta mica...dar si cu cantarea psaltica din finalul spectacolului. M-am uitat pe piesa originala a lui Cehov, si ma mir cum de nu a sesizat asta si altii, inaintea lui Serban!? Ca Cehov isi incheie piesa cu o rugaciune..."Ne vom odihni! Vom auzi ingerii, vom vedea diamantele din ceruri, vom fi partasii topirii raului terestru, si a suferintelor noastre -in milostenie, care va umple tot pamantul, iar viata noastra va deveni tihnita, dulce, tandra precum o mangaiere este"(A.Cehov).
In Bucuresti era muta de incantare, la Cluj cum a fost?

Anonim spunea...

Da, probabil, de aceea este