Faceți căutări pe acest blog

joi, 13 martie 2008

Artiştii altfel



Ei sunt altfel. Asta e ceea ce-i uneşte. Aduc versurile pe scenă într-o vreme când nimănui nu-i mai trece prin cap să citească poezii, dansează pe gratis ca să strângă bani pentru copiii talentaţi, construiesc în văzul tuturor celor obişnuiţi să vadă numai ruine. Existenţa lor e un semn de sănătate a lumii spectacolului de la noi. Au început prin a fi marginali, dar se află azi în centrul scenei româneşti.

Linişte! Răzvan Mazilu dansează!
Miercuri seara Mihaela Rădulescu a dansat vals cu un puşti de zece ani, elev la Liceul de coregrafie „Floria Capsali”, pe scena Operei.
Dar ştirea nu este aceasta, o să vă miraţi. Gestul Mihaelei Rădulescu, venit în sprijinul încercării coregrafului Răzvan Mazilu de a strânge fonduri pentru Liceul „Floria Capsali” din Bucureşti, a deschis un spectacol bazat pe o selecţie a celor mai „altfel” artişti români a momentului. Au urcat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în spectacolul „Răzvan Mazilu şi invitaţii săi” Dan Puric, Ada Milea, Monica Petrică, Florin Fieroiu, Vlaicu Golcea, doamnele Valeria Seciu şi Aura Urziceanu, precum şi o invitată de peste graniţe, o prezenţă cu totul specială şi atipică, Virpi Pahkinen (Suedia). Ca „Special Guest Stars”, patru elevi ai liceului în beneficiul căruia spectatorii au plătit între 40 şi 150 RON pentru un bilet.
Nu ştiu care a fost rezultatul financiar al serii, dar rezultatul artistic a fost peste medie, iar câteva momente au spus foarte multe despre nivelul înalt de creativitate de care dau dovadă artiştii din dansul contemporan românesc. Fragmentele din spectacolele „Black Boch” (din repertoriul Teatrului Odeon) şi „Urban Kiss” (ce urmează să aibă premiera duminică, la Operetă), dar şi fragmentele din show-ul „Sell me!” al lui Răzvan Mazilu coregrafiate de Florin Fieroiu şi mai ales momentul creat şi dansat de acesta din urmă, în compania lui Vlaicu Golcea (care face muzică pe scenă, transformându-şi contrabasul într-o fiinţă vie) au dat greutate şi profunzime acestei gale. Profesionişti ai spectacolului, toţi cei invitaţi să-i fie alături lui Răzvan Mazilu, au demonstrat că atunci când scopul este nobil contează parcă mai mult ca mijloacele să-i fie pe măsură.

La Green Hours se spun versuri
Marţi seară, la Green Hours, locul unde a început mişcarea teatrală underground din România, la început firavă, acum din ce în ce mai puternică (producţiile fiind atât de multe încât singura zi de teatru din săptămână s-a multiplicat cu trei), a ieşit la public un spectacol atipic, „Deformaţii”. Imaginaţia debordantă, uneori semănând cu o junglă nedefrişată (cu frumuseţea, dar şi cu capcanele ei) a regizorului Marcel Ţop a creat „rama” pentru o selecţie din versurile poeţilor români contemporani.
E vorba de „valul trendy” de tineri poeţi, aceia care sunt vârfurile valorice şi de imagine ale generaţiei, o generaţie activă, militantă, idealistă, care a lăsat pe locul doi propria afirmare pentru a se implica în proiecte menite să atragă atenţia asupra literaturii de azi. Textele semnate de Mitoş Micleuşanu, Adina Zorzini, Claudiu Komartin şi Răzvan Ţupa sunt legate într-un scenariu lax, lipite uneori prin intersectarea voită a actorilor în scenă, alteori prin imagini filmate sau fragmente din videoclipuri şi filme. Actorii au misiunea cea mai grea fiindcă ei nu se pot baza pe structura unor personaje, aşa încât trebuie să-şi inventeze un suport potrivit pentru viziunile poeţilor al căror glas devin. Unii dintre ei o fac foarte bine – Tudor Aaron Istodor, Toma Dănilă, Diana Cavallioti, alţii însă se sprijină pe un exhibiţionism expandat, care le demonstrează, de fapt, nesiguranţa (Adina Zorzini, Iulian Gliţă). Cele mai la îndemână personaje sunt cele cu încărcătură erotică, însă din păcate şi cele mai puţin reuşite scene sunt acelea care au asemenea personaje în centrul lor (una e chiar penibilă, nu atât pentru că actorul apare complet gol intrând şi ieşind dintr-o cadă improvizată, ci pentru că este atât de tensionat când face asta şi se luptă din greu să pară firesc încât nu reuşeşte cu nici un chip şi compromite şi versurile pe care le spune).
La un eventual bilanţ, spectacolul are însă mai multe scene reuşite, iar cele cu adevărat paradoxale sunt acelea care amestecă figuri urbane, uşor identificabile în jurul nostru, cu acea sensibilitate profund rănită caracteristică tuturor poemelor alese. Doi tineri foarte trendy, a căror replică laitmotiv este „it’s like wow!” sunt martorii unei sinucideri, iar faptul că văd căderea bătrânului lor vecin de la balcon îi tulbură într-un fel care îi surprinde şi pe ei şi pe noi. La fel, un băiat dur, de cartier, primeşte de la iubita lui vestea că ea aparţine altui bărbat, iar tăcerea lui te mişcă mai mult decât orice cuvânt. De altfel, e impresionantă maturitatea tânărului actor Tudor Aaron Istodor, care ştie să ţină publicul „în mână”, controlându-l în asemenea măsură încât în anumite momente în care el tace nimeni nu mai răsuflă. Actorul trece uşor şi credibil de la un personaj la altul, cu o flexibilitate ce aminteşte de Florin Piersic jr. în Sex, Drugs & Rock’n Roll, (jucat cu câţiva ani în urmă în acelaşi loc) şi cu o siguranţă venită mai mult din talentul său cert, decât din experienţe similare.
Cu un titlu ales astfel încât să contrarieze şi să spună ceva despre tipologia „băieţilor răi”, mesageri ai unei revolte ce se poate detecta la mai toţi tinerii artişti din România de azi (revoltă exprimată în critici sociale dure şi în ironia sesizabilă la mai toate nivelurile creaţiei) şi cu o „coloană sonoră” având acelaşi mesaj, „Deformaţii” poate fi considerat un spectacol reprezentativ pentru scena românească underground de azi. Şi o dovadă că ea merită să existe.

4 comentarii:

Anonim spunea...

E bine cred să adaug că Mitoş Micleuşanu e totuşi prozator, unul dintre cei mai buni de astăzi, cu două cărţi publicate, şi o alta în curs de... iar Adina Zorzini e critic de artă şi a fost prinsă printr-o întâmplare prietenească în proiectul acesta (care iniţial se numea "Suprasistem nervos" dacă îmi aduc bine aminte). Unele texte aparţin doar unuia dintre autori, pe când altele sunt scrise "la comun", oarecum după tehnica binecunoscută a suprarealiştilor. Şi nu sunt versuri - ci poeme în proză, sau pur şi simplu proze scrise într-un moment în care ne interesa mai puţin "literaritatea" lor.
în fine, cred că regizorul şi actorii au devenit, prin contribuţii aduse textelor şi printr-o prestaţie în mai multe momente admirabilă, coautori ai "Deformaţii"-lor.

Cristina Modreanu spunea...

draga claudiu, multumesc pt precizarile "din interior". pana la urma ceea ce conteaza este spectacolul rezultat, si mai putin cat si cum a contribuit fiecare. dar e bine de stiut si care e background-ul:)

Anonim spunea...

sunt artist plastic,ador teatrul,deformatii este un spectacol,zic eu,cu totul special-ma refer la publicul romanesc.....as vrea sa mai vad asemenea spectacole ''underground'' in bucuresti,am vazut ceva asemanator in u.s.a -l-am vazut in luna mai,apoi am fost la festivalul national(felicitari mai ales pt spect din occident),as fi vrut sa il revad dar,am observat ca nu era inclus in festivalul national-de ce ?-mai ales ca tema festivalului din cate am inteles era -spectacole care s-ar putea juca pe orice scena a lumii-sau cam asa ceva-am vazut mai multe spectacole "alternative" in Romania-in marea lor majoritate nu au nimic de a face cu alternativul,fiind niste demonstratii de artisti ce nu pot monta dintr-un motiv sau altul in "state theatres",in general propunand exploatari de cazuri sociale cu bataie scurta sau mici demonstratii de limbaj agresiv fara miza si uneori fara motivatii:singurul spectacol care se apropie de ideea de alternativ,ca mijloace de exprimare, este acest halucinant experiment,cu totu; deosebit,pe care voi face tot ce este posibil sa il fac cunoscut cat de cat publicului de arta alternativa din u.s.a,rugamintea mea este daca micul nostru team,poate folosi cateva extrase din recenzia dvs.pentru materialele de prezentare,voi incerca sa va contactez si pe adresa de mail-Alexandru Mateeescu phd Columbia University,Chicago

Cristina Modreanu spunea...

alexandru,
am vazut cu intarziere mesajul tau, fiind eu insami la new york pentru o luna.
sper ca nu e tarziu sa primesti acordul meu de a folosi un fragment din cronica, cu rugamintea sa-l semnezi. despre lipsa de apetit pentru teatrul experimental in romania e mult de spus. incerc sa tratez partial subiectul in lucrarea mea de doctorat. mult succes!