Faceți căutări pe acest blog

marți, 8 iulie 2008

Istoria care trece pe lîngă noi

Tocmai m-am întors dintr-o „vizită de documentare” în Polonia (da, ştiu, la noi nu există aşa ceva, sau e doar o formulă pentru vacanţe pe gratis, dar aici a fost pe bune). Institutul Polonez din Bucureşti a plătit pentru ca un grup de cinci oameni de teatru români să se deplaseze la Varşovia şi Poznan ca să vadă teatru, să întâlnească oameni, să cunoască viaţa artistică poloneză. Ne-am întâlnit în fiecare zi cu directori de teatre, ziarişti, actori, regizori, dansatori, am aflat despre cât de active sunt instituţii inexistente la noi, despre ce rezultate dau proiecte la care noi nu ne-am gândit niciodată, despre cât curaj au artiştii lor în materie de experimente, concept ţinut la noi cu precauţie la distanţă.
Dar mai ales am aflat cât de implicaţi sunt polonezii în viaţa cetăţii lor. Poate că li se trage din vremea ocupaţiei ruseşti, când nu aveau voie să-şi vorbească limba decât la teatru şi la biserică, poate din vremea legii dreptului marţial (anii ’80), când teatrele s-au închis, iar actorii jucau în biserici în faţa a sute de oameni, strânşi acolo pentru a fi împreună. Cert este că acum, când nu mai sunt ameninţaţi, când sunt liberi şi recunoscuţi ca naţiune europeană, polonezii sunt în continuare extrem de prezenţi şi de atenţi la lume.
Când unul dintre actorii unei companii ne-a întrebat cum e posibil ca CNA-ul românesc să ceară „echilibrarea” ştirilor rele cu cele bune – ştire apărută în timp ce noi ne aflam acolo - am înţeles cum de a rămas teatrul un factor de influenţă în opinia publică poloneză. Mereu informaţi cu tot ce se întâmplă, mereu gata să protesteze dacă autorităţile se află în eroare, mereu pregătiţi să dea replici artistice la întâmplări din realitate care merită comentate, artiştii sunt adevăraţi eroi sociali în Polonia, determinând sau măcar sprijinind multe dintre schimbările necesare.
De altfel, nu numai poziţia teatrului este atipică aici, ci şi aceea a presei, care nu cunoaşte declinul înregistrat la scară mondială. Polonezii vor să ştie, vor să comenteze, cumpără ziarele ştiind că fac un gest social (şi nu se mulţumesc să le citească doar pe internet) şi reacţionează la ceea ce citesc în ele.
Aşa cum nu e bine să ţi se împlinească toate dorinţele deodată – fiindcă nu există derută mai mare decât să nu-ţi mai doreşti nimic – s-ar putea spune că nu e bine nici să vizitezi o ţară în care totul e aşa cum ţi-ai dori să fie (dar nu este) în ţara ta. La început încântarea creşte, cu fiecare loc pe care îl vezi, cu fiecare om întâlnit, cu descoperirea fiecărei soluţii de organizare sau de bună funcţionare a unei instituţii, iar mai apoi, treptat, se instalează deprimarea: dar noi de ce nu...? cum se face că la noi nu...?
Poate pentru că ei sunt hotărâţi să nu lase istoria să treacă pe lângă ei, în timp ce noi stăm şi ne uităm liniştiţi la ea.

12 comentarii:

a spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

ma bucura mult sa vad in randurile scrise de dvs pe acest blog obiectivitate adevarata si dragoste...dc mai exista asta sunt si mari sperante sa se extinda asta, iar eu cred..:)

Iulian spunea...

Sa fie oare chiar asa? Sa fie romanii tot timpul pe ultimul loc? Sau sa fie o chestie mai mult psihologica? Banuiesc ca atunci cand te duci o saptamana undeva, si mai esti si inconjurat de oameni de cultura, s-ar putea sa nu vezi adevarata fata a lucrurilor, sa fi incliant sa percepi numai lucruri bune, mai ales daca ai in minte tara ta de bastina, si sa-ti faci astfel o parere care nu este reala...
Ma basez pe un fel de studiu sociologic inventat: adica cam toti care pleaca intr-o tara straina, pentru o scurta perioada, spun cam aceleasi lucruri (o comparatie potrivita ar fi cu cei care au fost in moarte clinica, iar dupa ce se trezesc, spun toti aceleasi bazaconii).

P.S. N-am putut sa nu remarc, lucru care mi s-a parut tare simpatic, pana acum nu am mai vazut asa ceva, cele doua comentarii de mai sus in care se foloseste o adresare formala cu folosirea pronumelui de politete

Iulian spunea...

Erata: "sa fii inclinat"

Anonim spunea...

sefu, pana acuma nu ai mai vazut folosirea pronumelui de politete...in comentarii?

pai dc nu ai vazut, atunci nici nu mai vorbi, nu? :) ..zic; astea...ma-ntelegi :)

Iulian spunea...

aprozarnet@: sincer? nu prea...

Anonim spunea...

folosesti mereu "sincer?"; am mai vaz la profilul tau. forma asta si felul in care o folosesti tu e ca o punere in evidenta "ca nu prea-ti pasa" si "o exclamare dinainte a parererii tale";
pt ca nu e nevoie de fapt de formula asta in propozitie, din contra, dc e s-o iei tehnic...nu am cerut sa fiu mintit initial si nici banuiala asata n-am dat-o.

tocmai de aceea zic sa singurul rost al ei e cel pe care l-am spus la inceput.

dovada, in continuare, ca nu ai rasp si la prima intrebare ci doar la urmatoarea...iar la aceasta, cum ziceam, rasp in sine nu are vreo insemnatate, in sensul unei edificari/evoluari etc, nu mai mult decat sensul lui "sincer"

cu respect maestre, fi si matale mai om, adica adevarat, deprimarea sau hai sa zic lehamitea de om "inteligent" las-o mai intr-o parte

noroace sefu
numa` bine

Iulian spunea...

Sincer sa-ti spun, nu m-am gandit niciodata la ce ai zis tu in legarura cu "sincer-ul" meu. Ce-a fost in mintea mea cand am scris acest cuvant in comentariul de mai sus, a fost cam asta: cum raspunsul la prima intrebare pusa de tine, l-am exlus din start, deoarece eu in comentariu marturisisem deja (vezi mai sus) ca n-am mai vazut asa ceva, d-aia mi-a si atras atentia; deci, cum ziceam, am folosit "sincer-ul" ala retoric, pentru a fi cat mai scurt si mai direct cu putinta, pentru ca nu aveam, probabil, chef sa scriu mai mult. Deci, asa cum vad io folosirea acestui artifieciu retoric, s-ar putea reda mai bine printr-o mirare a mea. Pur si simplu nu ma prinsesem de ce-ai vrut sa zici, si am zis si io asa...ca sa nu incep sa aberz, ca acuma.

Anonim spunea...

http://www.gandul.info/puterea-gandului/amorul-ghid-de-supravietuire.html?4237;2797782

daniel spunea...

Buna aprozaneti si aprozanete!
Istoria trece pe langa noi, asa cum bine spunea autoarea, iar noua ne arde buza dupa pronume de politete, sinceruri si alte acadele piparate! Mai bine dati-va cu parerea cu privire la reculturalizarea unui popor mioritizat tardiv!

Anonim spunea...

Vrei sa afli daca prietenul sau prietena te inseala? Foloseste http://www.ymdecoder.com si afla acum.

Cristina Modreanu spunea...

am lipsit cam mult si am pierdut firul, vad destul de multe comentarii aici si ma bucur.
ca sa raspund la intrebarea lui iulian: nu, nu cred ca e doar o problema de perceptie cauzata de deplasarea organziata si de contactul exclusiv cu lumea culturala. dupa Polonia am fost in Spania, la o intalnire a programatorilor si n-am fopst deloc incantata nici de spectacolele vazute, nici de atmosfera culturala generala (fiindca tot in lumea asta am "plonjat"). ma tot gandesc la Polonia si cred ca ea este un caz cu adevarat fericit...
si un excelent model pe care tare mi-as dori sa-l urmam!