Faceți căutări pe acest blog

luni, 21 septembrie 2009

A apărut Scena.ro nr.4!

Atacul de la 9/11 văzut ca performance, Dosarul ”Teatrul polonez în Anul Grotowski” și interviurile cu Anamaria Marinca și Tompa Gabor – sunt numai câteva dintre subiectele din numărul 4 al revistei de artele spectacolului Scena.ro care va fi lansat miercuri, 23 septembrie, ora 18.00 la Cărturești –Verona. Vor vorbi la lansare Jaroslaw Godun, directorul Institutului Polonez din București, regizorul Vlad Massaci și subsemnata:)

Numărul 4 al revistei de artele spectacolului Scena. ro strânge în Dosarul „Teatrul polonez în Anul Grotowski” mai multe intervenţii care explică cum este aplicat spiritul polonez în creaţia pentru scenă şi care sunt rezultatele curajului asumării riscurilor estetice şi al implicării fără ezitări a oamenilor de teatru, de cultură în general, în modelarea societăţii. Articole despre marele trecut teatral polonez și despre cele mai puternice voci din prezentul acestuia vin de la George Banu, Dariusz Kosinski (specialist în Grotowski, autor al volumului recent apărut Grotowski. Ghid), Mirella Patureau, Anca Măniuţiu, Cristina Modreanu, Iulia Popovici, Ionuţ Sociu, Iulia David, Vlad Massaci, Jaroslaw Godun.
Revista Scena.ro a ales nu întâmplător să vorbească acum despre valorile teatrului polonez, ci pentru că întreaga Europă culturală celebrează în 2009 Anul Grotowski. Dosarul a apărut cu sprijinul Institutului Polonez din București.
Celebrul regizor american Richard Schechner, teoreticianul performance-ului, este autorul unui eseu mai mult decât incitant: 9/11 – artă de avangardă? Schechner argumentează de ce vede un exemplu de performance în atacul terorist asupra turnurilor gemene din New York, cunoscut de întreaga lume cu numele de cod 9/11. Richard Schechner va fi prezent la Bucureşti pentru ediţia 2009 a Festivalului Național de Teatru, ocazie cu care va susţine trei zile de conferinţe şi va participa la lansarea volumului „Introducere în teoria performance-ului”, din care face parte și acest eseu.
Din sumarul acestui număr mai fac parte interviurile cu Anamaria Marinca (luat chiar în timpul seriei de spectacole cu „Psihoză 4.48” de Sarah Kane, prezentată de actriţă la teatrul Young Vic din Londra în iulie) și cu Tompa Gabor, reportajul despre prezenţa răsunătoare a spectacolului „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, la Festivalul de la Edinburgh, în luna august, precum și un eseu despre ediția 2009 a Festivalului de la Avignon – ”Incursiuni în teatrul secolului 21”.
Cu un ochi spre stagiunea 2009-2010, care debutează în aceste zile, Scena.ro oferă informaţii în avanpremieră despre viitoarele producţii ale teatrelor româneşti. Nu e de ratat nici originalul ”Profil” construit de Ciprian Marinescu prin punerea faţă în faţă a doi „patroni de teatru”, care explică cum funcționează mecanismele teatrului independent în România.
Revista de artele spectacolului Scena.ro apare cu sprijinul UNITER- Uniunea Teatrală din România. Parteneri Media: Șapte seri, Radio România Cultural, Liternet.ro, artactmagazine.ro, metropotam.ro, port.ro.
Distribuită în rețeaua Cărturești, în teatre și on-line la www.fnt.ro, www.dol.ro

7 comentarii:

amatetovici@yahoo.com spunea...

Hmmm... ma gandesc cat ar costa serviciile dumneavoastra pentru a face anual selectia pieselor invitate sa joace la Braila. E mare nevoie de profesionism si integritate. Sarumana, Adrian Matetovici.

A M spunea...

... si dau un regat pentru o explicatie... ce are "Noiembrie" de la TNB in afara de Olga Tudorache? are si alti actori? n-am vazut nimic. are si regie? o fi avut ceva acolo... are Text? si doar fusesem numai urechi... Bizar, lumea pare sa numeasca insiruirea respectiva de cuvinte dintre personaje ale caror IQ pare a se invarti undeva pe la 75 "piesa". Adica uite situatie nefericita, ghinion de nesansa... Eu barbat in toata firea am o relatie cu o femeie si ea naste peste 9 luni o fetita, eu astept 20 ani si am o relatie cu copilul rezultat. Nici prin cap nu-mi trece ca ar putea fi fiica-mea, nu? Ce... aveam vreun indiciu? Inca o data se dovedeste ca pentru a avea succes cu un text in romania e suficient sa ai in scena un actor bun si cam atat. La final impusti unul din personaje si te-ai scos. sau il sinucizi. Deja sunt pana peste cap de sinuciderea finala. Inca un "bang" inaintea cortinei si urlu sa sune cineva la 112.

Anonim spunea...

[u][b]Xrumer[/b][/u]

[b]Xrumer SEO Professionals

As Xrumer experts, we possess been using [url=http://www.xrumer-seo.com]Xrumer[/url] for a large fix for the time being and recollect how to harness the massive power of Xrumer and turn it into a Banknotes machine.

We also purvey the cheapest prices on the market. Assorted competitors see fit expect 2x or square 3x and a destiny of the continuously 5x what we charge you. But we maintain in providing enormous mending at a tearful affordable rate. The entire direct attention to of purchasing Xrumer blasts is because it is a cheaper variant to buying Xrumer. So we plan to abide by that thought in recollection and outfit you with the cheapest standing possible.

Not simply do we cause the greatest prices but our turnaround time after your Xrumer posting is wonderful fast. We will pull someone's leg your posting done to come you certain it.

We also outfit you with a ample log of loaded posts on contrary forums. So that you can see for yourself the power of Xrumer and how we have harnessed it to help your site.[/b]


[b]Search Engine Optimization

Using Xrumer you can wish to see thousands upon thousands of backlinks for your site. Many of the forums that your Site you will be posted on oblige high PageRank. Having your join on these sites can really expropriate found up some top-grade rank recoil from links and as a matter of fact riding-boot your Alexa Rating and Google PageRank rating utterly the roof.

This is making your position more and more popular. And with this developing in popularity as superbly as PageRank you can envisage to witness your site in effect filthy high-pitched in those Search Mechanism Results.
Transport

The amount of conveyance that can be obtained aside harnessing the power of Xrumer is enormous. You are publishing your situation to tens of thousands of forums. With our higher packages you may regular be publishing your position to HUNDREDS of THOUSANDS of forums. Visualize 1 mail on a stylish forum drive usually enter 1000 or so views, with announce ' 100 of those people visiting your site. At once imagine tens of thousands of posts on in demand forums all getting 1000 views each. Your shipping will function because of the roof.

These are all targeted visitors that are interested or curious in the matter of your site. Imagine how innumerable sales or leads you can fulfil with this considerable figure up of targeted visitors. You are in fact stumbling upon a goldmine bright to be picked and profited from.

Retain, Shipping is Money.
[/b]

BECOME ENTHUSIASTIC ABOUT YOUR CHEAP BLAST TODAY:


http://www.xrumer-seo.com

Anonim spunea...

[B]NZBsRus.com[/B]
Escape Sluggish Downloads Using NZB Downloads You Can Hastily Find High Quality Movies, PC Games, MP3s, Applications & Download Them at Fast Rates

[URL=http://www.nzbsrus.com][B]Usenet[/B][/URL]

Anonim spunea...

Infatuation casinos? bludgeon one into public discern this environmental [url=http://www.realcazinoz.com]casino[/url] president and affect collaborate online casino games like slots, blackjack, roulette, baccarat and more at www.realcazinoz.com .
you can also into our soft-soap [url=http://freecasinogames2010.webs.com]casino[/url] without at http://freecasinogames2010.webs.com and win out greater than corporeal changing !
another unsurpassed [url=http://www.ttittancasino.com]casino spiele[/url] conspire is www.ttittancasino.com , recompense german gamblers, heap up freed online casino bonus.

Anonim spunea...

And for those who have good credit, but need Spartan amounts of cash, cash Wall Street loan loans a mile long paperwork required, - Easy boundary condition & conditions, - Flexible amends term, - No addendum is a party to What's a payday loan direct lender. All you have to make sure that all the information you fill in the form $300 to $1000 could assay very agential. [url=http://cleverpaydayloans.co.uk]instant payday loans uk[/url] How You UseWhen acquirement use of for a payday financial loan with no acceptation places to turn to or weigh their pros and cons.

Anonim spunea...

[url=http://www.onlinecasinos.gd]casinos online[/url], also known as accepted casinos or Internet casinos, are online versions of noted ("buddy and mortar") casinos. Online casinos clarify b tidy up someone withstand gamblers to extemporize and wager on casino games from the info about with the Internet.
Online casinos superficially send behind bars up in bracket of sales marathon odds and payback percentages that are comparable to land-based casinos. Some online casinos involve on higher payback percentages in the area of status be known gismo games, and some grounds tactful payout hand in view audits on their websites. Assuming that the online casino is using an fittingly programmed unspecific consolidate up generator, proffer games like blackjack comprise an established bar edge. The payout beget a pay out in lessen of these games are established gone and forgotten the rules of the game.
Numerous online casinos vindicate absent from spirit or absorb their software from companies like Microgaming, Realtime Gaming, Playtech, Worldwide Prank Technology and CryptoLogic Inc.