S-a spus că opera lui Beckett e cel mai greu de interpretat. Paradoxal, pe cât de puțin a vorbit dramaturgul despre ea, pe atât de multe versiuni de ”lectură în profunzime” au fost date de-a lungul timpului*. Poate că tocmai de aceea, cea mai bună ”interpretare” a unei piese de Beckett, cel mai sigur drum către semnificațiile ei este o nouă montare.
Iar calitatea cea mai evidentă a scrierilor lui pentru teatru este tocmai aceea că au o admirabilă flexibilitate, ce permite textului să se supună stilului regizoral, exprimându-l, fără a pierde din conținutul de idei depozitat în el. Așa se face că poți vedea un ”Sfârșit de partidă” calm și vag cinic, desfășurat într-o pace de sfârșit de lume, sub semnătura lui Tompa Gábor, sau unul cu atmosferă science fiction, ceva umor, dar și resemnare paralizantă, în cheia oferită de regizorul luxemburghez Charles Müller la Teatrul Național din Sibiu, dar și o interpretare nervoasă, ce exploatează resursele de revoltă ale personajelor, mai degrabă decât momentele lor de resemnare - și asta pentru că amprenta regizorală este de data aceasta a lui Alexandru Tocilescu, în montarea de la Teatrul Metropolis.
citeste toata cronica pe www.artactmagazine.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu