Faceți căutări pe acest blog

duminică, 21 martie 2010

Protestul artistilor independenti. Arde!!!!

Protestul Coaliţiei Sectorului Cultural Independent

Având în vedere că până la data de 19 martie a.c. Administraţia Fondului Cultural Naţional nu a lansat sesiunea de finanţare pentru proiecte culturale şi editoriale pentru 2010, determinând o situaţie de criză în rândul sectorului independent din cultură (asociaţii, fundaţii, artişti independenţi, persoane fizice autorizate), ale căror activităţi culturale necesită şi au dreptul legal de a primi sprijinul financiar oferit de Statul român, solicităm luarea de urgenţă a următoarelor măsuri:

1. lansarea de urgenţă a sesiunii de finanţare, nu mai târziu de 2 aprilie 2010. O întârziere suplimentară ar decala semnarea contractelor şi începerea activităţilor eligibile până după începutul lunii iunie, situaţie inacceptabilă pentru oricine cunoaşte ciclul de viaţă anual al proiectelor şi al consumului cultural din România.

2. după lansarea sesiunii de finanţare, considerăm esenţială evaluarea situaţiei care a determinat întârzierea şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru ca aceasta să nu se mai repete, iar cei responsabili să fie sancţionaţi. În acelaşi timp, subliniem nevoia ca întreaga activitate a AFCN şi a personalului acestei instituţii să se desfăşoare în mod legal şi transparent.

3. considerăm necesar ca, odată restabilită starea de normalitate şi bună operare a AFCN, să se continue procesul de modificare a Normelor metodologice (regulamentului de concurs). Printre altele, considerăm prioritar ca:
- fondurile pentru proiecte culturale şi editoriale să fie destinate exclusiv sectorului cultural privat;
- este esenţial ca proiectele finanţate cu ajutorul AFCN să fie sprijinite şi multianual, cu o durată de 2, respectiv 3 ani;
- lansarea concursului de proiecte trebuie să se facă la o dată care să permită demararea proiectelor culturale la 1 februarie a anului calendaristic, urmând ca perioada de eligibilitate a cheltuielilor să fie 1 februarie – 31 decembrie;
- acordarea finanţărilor din fondul de urgenţă al AFCN să fie transparentizată iar criteriile şi procedura pe baza cărora se ia decizia de atribuire a acestora, proiectele astfel sprijinite şi organizaţiile beneficiare să fie făcute publice şi supuse consultării cu operatorii culturali independenţi.

Considerăm fundamentală consultarea sectorului cultural independent încă din faza de programare a finanţărilor destinate acestuia, cât şi în ceea ce priveşte orice strategie sau măsură legislativă ce afectează direct activitatea sa. În acest sens, cerem Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi Ministerului Culturii şi Patrimoniul Naţional iniţierea dialogului privind reforma sectorului cultural şi propunem demararea unui program de consultări publice pornind de la problemele semnalate în petiţia de mai sus.

Solicităm Ministerului Culturii si Patrimoniului Naţional scoaterea de urgenţă la concurs a postului de director AFCN conform legii, cel târziu pînă la data de 1 mai 2010.

Ne considerăm îndreptăţiţi ca, în cazul în care situaţia nu va fi remediată, iar măsurile semnalate nu vor fi luate în considerare şi nu se va porni un dialog real pentru punerea acestora în fapt, să continuăm protestul prin toate mijloacele permise de lege.

Lista a fost depusa la Ministerul Culturii si la sediul AFCN

5 comentarii:

Anonim spunea...

ceea ce I was privire pentru, multumesc

Anonim spunea...

Foarte frumos din partea unei foste doctorande a regretatei Doamne Tonitza...acela de-a o da cu totul uitarii.

Trist!...Nicio o vorba de adio, dna doctor in teatru?

a.p. spunea...

mie mi se pare foarte frumos ca nu s-a mediatizat acest regretat eveniment referitor la doamna Tonitza. Hai sa ne mai ferim pe cât se poate de otivisme, fie ele intercalate prin bloguri. În privinţa AFCN-ului protestul mi se pare cam inutil. Mi s-ar părea mai corect un protest împotriva finanţării acestor organisme de stat în perioada crizei economice, fie ele AFCN sau ICR. Nu de alta, dar cu banii care se duc acolo (şi se duc, staţi voi liniştiţi...)
s-ar putea face lucruri mai valoroase, cum ar fi reabilitarea unor spitale din provincie de pildă unde numai nenorociţii care ajung acolo ştiu în ce hal se află. Statul Român investeşte prosteşte în cultură mai ales în ultimii cinci ani (să zicem... deşi...). Unui sector Cultural INDEPENDENT nu ar trebui să-i fie frică de lipsa sau inexistenţa unor fonduri de stat, nu? Adică, dacă eşti INDEPENDENT, meriţi să trăieşti pe munca ta, ca la patron nu? Ai spectacol bun faci banu'. Sau PRODUSUL CULTURAL îşi pierde calitatea de PRODUS? Oricum, cu excepţia Teatrului Naţional, statul ar trebui să nu mai investească deloc în teatru. Parcă e o ţară care a făcut asta, şi are o cultură destul de solidă nu? Chiar muuuuult mai solidă decât a noastră! Franţa parcă... sau aşa ceva... Să te ţii acuma cârd de nemulţumiri în urma mea!

Anonim spunea...

Christos Anesti , stimată Cristina Modreanu.

Cristina Modreanu spunea...

draga a.p.,
e pur si simplu o opinie, ai tot dreptul sa ti-o exprimi, numai ca e o opinie bazata pe premise complet gresite. toate tarile europene investesc in cultura, au un sitem de finantare bine pus la punct, care nu presupune discriminarea activa si continua a sectorului independent, ceea ce se intampla la noi. in Franta, ca tot vorbesti de ea, artistii sunt sustinuti de stat si in anii in care nu au job-uri (intermitenti se numesc)... sigur ca e nevoie de bani pt spitale, dar cea mai proasta idee ar fi sa fie luati de la cultura. cred ca sunt destule locuri in care banii sunt cheltuiti aiurea, ar trebui sa se inceapa de acolo, daca tot facem economie.