Totul despre FNT 2009 in Scena.ro nr. 5

“Am încercat sã strângem în numãrul dedicat celei de a 19 – a ediţii a FNT intervenţii despre toate acele spectacole invitate anul acesta şi care nu au fost încã discutate în numerele anterioare ale Scena.ro, fiindcã ambiţia revistei este aceea de a vorbi, într-un fel sau altul – prin cronici, inteviuri, eseuri – numai despre producţiile şi evenimentele teatrale cu adevãrat reprezentative pentru teatrul românesc. Aşa cum FNT este platforma de prezentare a celor mai bune producţii româneşti, iar scopul Showcase-ului, modulul principal al evenimentului, este acela de a aduce la Bucureşti programatorii internaţionali care pot repune în circulaţie internaţionalã valorile teatrale româneşti.”
Numărul 5 al revistei Scena.ro vine în întâmpinarea Festivalului Naţional de teatru, ediţia din 2009, dar mai cuprinde şi o serie de articole inedite. În afară de patru interviuri cu Mariana Mihuţ, Mihai Măniuţiu, Richard Schechner şi Tompa Gabor, din sumar mai fac parte articolele: Corpul convenţiei de Mihaela Michailov, Eugen Ionescu, scriitor român minor de Alina Nelega, Turandot, ca un vis nebun de Mirella Patureau, Imaginea 3D şi omul 2D de Cristian Tudor Popescu.

Revista Scena.ro este publicată cu sprijinul UNITER – Uniunea Teatrala din România şi se poate cumpăra din Librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi din ţară, din teatre şi de la Ceainăria Bernschutz din Bucureşti. În plus, se poate comanda online de pe www.fnt.ro.

Noapte Albă la Teatrul Mic

După popularitatea de care s-a bucurat Noaptea albă a muzeelor şi a Porţilor deschise de la Institutele culturale, e rândul teatrelor să-şi invite spectatorii insomniaci la două dintre cele mai de succes spectacole ale sale, miercuri, 28 octombrie.
Teatrul Mic vă aşteaptă cu poimâine alaltăieri de Gianina Cărbunariu, o comedie cinică, ce ne face să privim prezentul din perspectiva viitorului. Teatrul Foarte Mic, îi prezintă pe Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu într-un spectacol plin de tandreţe şi nobilă simplitate: Mă tot duc… după Marc Dorè, William Shakespeare etc.
Spectacolele sunt programate la orele 22.00, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru procurarea biletelor de loc, spectatorii sunt aşteptaţi la casele de bilete ale fiecărei săli.

A apărut Scena.ro nr.4!

Atacul de la 9/11 văzut ca performance, Dosarul ”Teatrul polonez în Anul Grotowski” și interviurile cu Anamaria Marinca și Tompa Gabor – sunt numai câteva dintre subiectele din numărul 4 al revistei de artele spectacolului Scena.ro care va fi lansat miercuri, 23 septembrie, ora 18.00 la Cărturești –Verona. Vor vorbi la lansare Jaroslaw Godun, directorul Institutului Polonez din București, regizorul Vlad Massaci și subsemnata:)

Numărul 4 al revistei de artele spectacolului Scena. ro strânge în Dosarul „Teatrul polonez în Anul Grotowski” mai multe intervenţii care explică cum este aplicat spiritul polonez în creaţia pentru scenă şi care sunt rezultatele curajului asumării riscurilor estetice şi al implicării fără ezitări a oamenilor de teatru, de cultură în general, în modelarea societăţii. Articole despre marele trecut teatral polonez și despre cele mai puternice voci din prezentul acestuia vin de la George Banu, Dariusz Kosinski (specialist în Grotowski, autor al volumului recent apărut Grotowski. Ghid), Mirella Patureau, Anca Măniuţiu, Cristina Modreanu, Iulia Popovici, Ionuţ Sociu, Iulia David, Vlad Massaci, Jaroslaw Godun.
Revista Scena.ro a ales nu întâmplător să vorbească acum despre valorile teatrului polonez, ci pentru că întreaga Europă culturală celebrează în 2009 Anul Grotowski. Dosarul a apărut cu sprijinul Institutului Polonez din București.
Celebrul regizor american Richard Schechner, teoreticianul performance-ului, este autorul unui eseu mai mult decât incitant: 9/11 – artă de avangardă? Schechner argumentează de ce vede un exemplu de performance în atacul terorist asupra turnurilor gemene din New York, cunoscut de întreaga lume cu numele de cod 9/11. Richard Schechner va fi prezent la Bucureşti pentru ediţia 2009 a Festivalului Național de Teatru, ocazie cu care va susţine trei zile de conferinţe şi va participa la lansarea volumului „Introducere în teoria performance-ului”, din care face parte și acest eseu.
Din sumarul acestui număr mai fac parte interviurile cu Anamaria Marinca (luat chiar în timpul seriei de spectacole cu „Psihoză 4.48” de Sarah Kane, prezentată de actriţă la teatrul Young Vic din Londra în iulie) și cu Tompa Gabor, reportajul despre prezenţa răsunătoare a spectacolului „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, la Festivalul de la Edinburgh, în luna august, precum și un eseu despre ediția 2009 a Festivalului de la Avignon – ”Incursiuni în teatrul secolului 21”.
Cu un ochi spre stagiunea 2009-2010, care debutează în aceste zile, Scena.ro oferă informaţii în avanpremieră despre viitoarele producţii ale teatrelor româneşti. Nu e de ratat nici originalul ”Profil” construit de Ciprian Marinescu prin punerea faţă în faţă a doi „patroni de teatru”, care explică cum funcționează mecanismele teatrului independent în România.
Revista de artele spectacolului Scena.ro apare cu sprijinul UNITER- Uniunea Teatrală din România. Parteneri Media: Șapte seri, Radio România Cultural, Liternet.ro, artactmagazine.ro, metropotam.ro, port.ro.
Distribuită în rețeaua Cărturești, în teatre și on-line la www.fnt.ro, www.dol.ro

La ţară la Caragiale

Fosta comună Haimanale, locul în care s-a născut dramaturgul Ion Luca Caragiale, poartă acum numele „marelui om”, dar asta e singura sa legătură cu teatrul. proiectul "I am special" a mai schimbat cate ceva.

Pe vremuri, funcţiona şi aici, ca în orice comună care se respecta în regimul comunist, un Cămin Cultural. Activitatea de bază era discoteca, serile se mai proiecta câte un film, iar o „formaţie de muzică” făcea repetiţiile în incintă. Acum, pe uşa Căminului Cultural atârnă lacătul. Într-una dintre camerele acestuia se află Biblioteca, însă de câteva luni nu mai are cine să împrumute cărţile, fiindcă ultima bibliotecară a găsit un serviciu mai bun, iar salariul pe care îl oferă consiliul comunal nu motivează pe nimeni.
Totuşi, în ultimele zile de vară, ceva s-a întâmplat şi a adus puţină animaţie în acest loc pe care oamenii ajunseseră să-l ocolească. Curtea mare din faţa Căminului Cultural, unde a crescut iarba înaltă, nederanjată de nimeni, a devenit un loc de parcare ad-hoc, iar lacătul de pe uşă a dispărut. Am ajuns în comuna I.L.Caragiale, la 25 de km de Ploieşti, ca să văd spectacolul „I am special- Sunt special” din cadrul Turneului la ţară organizat de un grup de tineri actori şi regizori. Ideea proiectului, organizat cu sprijinul AFCN şi al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti, era să se joace acelaşi spectacol în cămine culturale din mai multe sate din ţară, pentru a reanima din interior activitatea lor. Ideea tinerilor organizatori era să-i ajute pe oamenii din respectivele comune să-şi amintescă de Căminul Cultural şi să încerce să-l redea vieţii comunităţii. Un drum lung care a început greu.
Ca spectator, am întâmpinat şi eu obstacole: în ciuda indicaţiilor, m-am rătăcit, iar când am întrebat un trecător, chiar în centrul comunei, lângă monumentul dedicat dramaturgului, unde e Căminul Cultural, omul a declarat senin că... nu există aşa ceva! La faţa locului, oamenii care veniseră – convinşi prin discuţii „om la om” că nu au de ce să se sperie – erau timizi şi crispaţi, de parcă ar fi urmat să asiste la o întâlnire cu extratereştrii. Copiii care se împungeau şi râdeau erau admonestaţi imediat, iar părinţii lor păreau că-şi cer scuze tot timpul.
Spectacolul „I am special” spune povestea unei femei de serviciu care a ajuns să îndeplinească şi rolul de profesor de engleză în şcoala de ţară la care era angajată, caz povestit şi de presă la data „descoperirii lui senzaţionale”. Prezentat atunci ca un caz nemaiauzit, prilej de critică severă la adresa Ministerului Educaţiei, care a pierdut de sub control sistemul, mai ales când vine vorba despre şcolile de la ţară, cazul este mai atent explicat în spectacol, astfel încât minţile oamenilor să fie deschise: nu e nimic greşit în a face două munci, chiar dacă atât de diferite, cu condiţia să le faci bine. Rezultatul e că le oferi copiilor şansa de a învăţa o limbă străină într-un colţ de lume unde nu vrea să vină nici un profesor calificat. Regizorul Bogdan Georgescu şi colegii lui Andreea Eșanu, Sever Bârzan, Monica Marinescu, Sînziana Nicola, Vlad Georgescu au jucat un spectacol viu, cu soluţii interactive, care să implice câte puţin şi publicul, atenuând distanţa dintre sală şi scenă, dar şi cu ideea foarte contemporană de a face trecerea de la o scenă la alta prin scurte intervenţii de rap cu accente sociale în versurile lui.
Reacţiile spectatorilor, dintre care mulţi nu fuseseră în viaţa lor la teatru, ar fi dat speranţe oricărui oficial preocupat de gradul de educaţie al cetăţenilor din mediul rural – cu condiţia să fi fost vreunul pe acolo! Consilierul cultural al Primăriei din comună a „luat cuvântul” la discuţia ce a urmat spectacolului ca să spună că tinerii actori „i-au deschis orizontul”, să-şi facă apoi autocritica fiindcă ţine clădirea Căminului închisă cu lacătul şi consumă bani de la buget numai „pentru întreţinerea clădirii” şi să promită că, cine va veni peste un an va vedea că „alta va fi situaţia”.
Excursia m-a adus brusc cu picioarele pe pământ, pregătindu-mă pentru începerea stagiunii. Cum spuneam în Gândul, trăim cu toţii acasă la Caragiale (http://www.gandul.info./opinii/acasa-la-caragiale-4870554).

Politizarea culturii – un pericol național!

În cei aproape 20 de ani de după schimbarea regimului comunist, un pericol major a pândit permanent cultura din România și pe cei activi în acest domeniu: politizarea. Continuând un model de colaborare defectuos datând din timpul comunismului, unii dintre operatorii culturali și organizatorii de evenimente (mai ales cei provenind din fosta elită comunistă) au întreținut o relație de subordonare permanentă cu clasa politică, indiferent de culoarea ei, plecând de la premisa complet eronată moralmente că se asigură astfel de sprijinul politicienilor sau al partidelor aflate la putere. Pe cale de consecință, politicienii în cauză – din nou, indiferent de culoarea politică - și-au arogat merite inexistente, întrucât de fapt, într-o lume normală, e datoria lor firească să investească în cultură, mai ales că o fac din banul public, nu din buzunarul propriu!
Cultura și instituțiile culturale sunt esențiale pentru dezvoltarea oricărui oraș, mai ales a Capitalei unei țări. Integrarea europeană ne-a demonstrat - din păcate numai teoretic, deocamdată - că instituțiile culturale trebuie să fie parte integrantă din comunitate și să ofere, împreună cu școlile și organizațiile non-guvernamentale accesul la cultură. Modelul european de relație între operatorii culturali și stat arată beneficiile imense ale investiției pe termen lung în cultură, rezultatul fiind o societate de calitate, cu cetățeni responsabili, în stare să lupte pentru drepturile lor și să-și apere standardul de viață, uneori chiar prin presiuni concrete asupra politicienilor iresponsabili care gestionează defectuos banul public. Pe termen lung, instituțiile culturale funcționale, de tradiție, educă și inspiră mii de oameni și de copii și le ridică nivelul general de viață, ceea ce ar trebui să fie una dintre grijile principale ale unei administrații responsabile! În plus, cultura și instituțiile culturale ajută turismul, creează slujbe și generează, la rândul lor, taxe care se întorc la bugetul administrației. Toate acestea sunt argumente pentru buna finanțare a culturii, și nu pentru ”pedepsirea” ei prin reducere de buget, de către guvernanți în căutare disperată de surse pentru acoperirea golurilor financiare provocate de incompetența aparatului de stat.
În aceste condiții, este cu atât mai revoltător faptul că decidenții politici au hotărât în acest an de criză să reducă drastic fondurile destinate tuturor proiectelor culturale din toată țara, alegând în schimb să protejeze de orice dificultate financiară DOAR Festivalul Enescu.
Fără să contestăm calitatea acestei manifestări sau să criticăm felul în care este ea organizată, trebuie protestat în mod deschis față de o asemenea decizie arbitrară, luată fără nici un fel de evaluare a impactului real al tuturor manifestărilor culturale – cele grav afectate în 2009 prin scăderea bugetului lor - și cea protejată prin decizie guvernamentală. Bugetul de 7 milioane de euro al Festivalului Enescu este o sfidare pentru toate evenimentele culturale, mari sau mici, de tradiție sau noi, dar cu impact în comunitățile lor – evenimente care au fost periclitate sau anulate din cauza lipsei de fonduri!
Mai mult decât atât, declarația din caietul-program al Festivalului Enescu, sub care ministrul Culturii Theodor Paleologu își pune senin semnătura - anume că ”era de neconceput ca în numele crizei să amputăm bugetul unui festival care funcționează perfect” – demonstrează nu numai necunoașterea modului de funcționare a unui eveniment cultural (toate sunt departe de a fi ”perfecte” într-un sistem absolut imperfect, ce pune obstacole incredibile bunei desfășurări a unui eveniment și ucide inițiativele), ci și disprețul față de toate celelalte evenimente culturale. Care, se poate înțelege de aici, nu funcționează ”perfect”, prin urmare pot fi ”amputate” fără grijă. Este expresia perfectă a unei lipse totale de strategie culturală pe termen lung și de viziune de care dă dovadă și acest Guvern, cum au mai dat și altele.
Protejarea unui singur eveniment cultural, nu întâmplător cel mai costisitor dintr-un an întreg – dar și cel care oferă cea mai strălucitoare vitrină pentru clasa politică într-un an electoral – este o decizie ce trebuie denunțată public, ca fiind un efect al periculoasei politizări a culturii, care se manifestă agresiv în această toamnă electorală în România. Și căreia ar trebui să-i punem punct, măcar acum, după 20 de ani de la Revoluție.
Cristina Modreanu,
director artistic al Festivalului Național de Teatru

Hot Summer of Romanian Theatre

This is the end of a hot summer for Romanian theatre: you can read all about it in the third issue of Scena.ro.

JUNE Scena.ro has prepared in its third issue a report from Paris about the tour of the „The desease of M Family”, directed by Radu Afrim in Timisoara National Theatre and invited for the end of the season by Odéon Théàtre in Paris.

What are the managerial secrets of Sibiu theatre leader, Constantin Chiriac, who runs the most toured theatre in the country, you can find out from the interview given to Scena.ro magazine. The editors and collaborators of the magazine write about „Woyzeck”, the latest production of Ukrainian director Andriy Zholdak, about an outstanding Japanese Titus Andronicus, about Silviu Purcarete’s premiere with „Metamorphosis” after Ovid and about other events in the well-known festival that marked the end of the season in Sibiu/Romania.

JULY The summer continued with a rich presence of Hungarian Theatre in Cluj in Avignon – OFF, with „Naître a Jamais” by Visky Andras, directed by Tompa Gábor. Interviews with the director an the playwright in the next issue, middle of September.

AUGUST Of course, the most important success remains the invitation of „Faust”, an adaptation after Goethe, directed by Silviu Purcărete, a production of National Theatre from Sibiu, in the official section of Edinburgh Festival between 18 and 22nd of August. Actress Ofelia Popii was awarded The Herald Angel Award for her performance of Mephistopheles in Purcarete’s Faust.

foto din Faust de Cristina Modreanu

Ofelia Popii – premiată la Festivalul de la Edinburgh

Performanța actriței Ofelia Popii în spectacolul ”Faust” în regia lui Silviu Purcărete (producție a Naționalului sibian) a impresionat criticii din juriul Herald Angel Awards, care oferă în fiecare an, cu sprijinul Bank of Scotland, câteva distincții pentru cele mai remarcabile performanțe din festival. Printre cei trei artiști premiați la ediția 2009 se numără și Ofelia Popii, a cărei transformare completă în rolul Mephisto a fost remarcată de către toți cronicarii și a electrizat publicul.
Actrița româncă s-a aflat alături de dirijorul Christian Bell (Archangel Herald) și actorul australian Frank Woodley (Angel Herald), pentru spectacolul Optimism, după Voltaire.
Premiile Herald Angel se acordă în cadrul Festivalului de la Edinburgh începând din 1996 și sunt stabilite de către un juriu alcătuit din prestigioși critici de teatru.

Revista Scena.ro merge cu ”Faust” la Edinburgh!

200 de exemplare din numărul 3 al revistei de artele spectacolului Scena.ro au fost achiziționate de Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu pentru a fi oferite cu ocazia prezentării spectacolului ”Faust”, în regia lui Silviu Purcărete în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh între 18 și 22 august.
Numărul 4 al revistei include un dosar dedicat ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru organizat de teatrul sibian și un amplu eseu despre spectacolul ”Faust”, toate articolele având rezumate în limba engleză. Pe coperta revistei se află o fotografie cu actrița Ofelia Popii în rolul Mefisto, pentru care a primit Premiul Uniter pentru cea mai bună actriță în 2008.
”Avem cinci reprezentații într-un spaţiu creat special pentru noi – un pavilion uriaş în afara oraşului, un spaţiu de trei ori mai mare decât hala noastră. Vom folosi această oportunitate pentru a promova artiştii importanţi pe care-i avem; vom prezenta DVD-uri şi cărţile pe care Silviu Purcărete le-a produs, activitatea lui Helmut Stürmer, a Liei Manţoc. Mihaela Marin va face o expoziţie cu imagini din spectacol. De asemenea, vom prezenta o serie de produse româneşti, pentru că e important ca acest brand să ajute România. Este o reclamă extraordinară, iar faptul că în acest moment nu mai sunt bilete pentru toate cele cinci reprezentaţii este, cred, cel mai important argument”, a declarat pentru Scena.ro directorul teatrului sibian, Constantin Chiriac.
Revista Scena.ro apare începând din martie 2009, o dată la două luni, cu sprijinul UNITER – Uniunea teatrală din România și include articole despre cele mai importante personalități, producții, evenimente din teatrul românesc și din teatrul lumii, adresându-se deopotrivă profesioniștilor lumii artistice românești și internaționale, cât și publicului pasionat de artele spectacolului.
Revista poate fi comandată on-line la www.fnt.ro

foto din Faust de Scott Eastman

A apărut Scena.ro nr. 3!

”Vara fierbinte a teatrului românesc” se regăsește cu toate evenimentele ei importante în nr. 3 al Scena.ro, revista de artele spectacolului.
Din sumarul numărului 3 vă recomandăm: Dezbaterea Shakespeare@yahoogroup la care contribuie regizori, traducători și critici de teatru, cu toții încercând să răspundă la întrebările ”trebuie retradus Shakespeare, de ce și cum influențează noile traduceri montările cu piesele lui?”
Din Dosarul Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2009 citiți:
*interviu cu Constantin Chiriac: ”Noi, din zona artelor spectacolului trebuie să privim cu alți ochi criza!
* interviu cu Andryi Zholdak: „Un regizor trebuie să aibă dreptul de a greși”
Eseu: ”Faust sau călătoria dincolo” și ”Teatrul postmodern, de la sens la senzualitate”. Reportaj: ”Tandrețea din pădurea ruginie”– despre turneul Teatrului Național din Timișoara la Paris
Voice-over cu Saviana Stănescu – ”Con(text) dramatic european la New York” și cu Cristian Tudor Popescu – ”Arestarea nisipului” (cenzurarea filmului ”Faleze de nisip” de Dan Pița).

Revista Scena.ro este editată cu sprijinul UNITER- Uniunea teatrală din România și poate fi comandată on-line pe www.fnt.ro

Woyzeck-ul lui Zholdak sau gustul anarhiei în teatru

Jucat într-un dintre halele industriale reconvertite de organizatori pentru teatru la Sibiu, ”Woyzeck”-ul lui Zholdak e un amestec de teatru, concert, expoziție, instalație, film și cercetare științifică. Mostră de teatru postdramatic, în care scenariul obișnuit de spectacol e pur și simplu aruncat în aer, spectacolul lui Zholdak sfidează locurile comune, uneori confortabile, ale teatrului și transformă întreg spațiul de joc într-un câmp de luptă. Nu dă nici o pauză nici celor ce joacă, nici celor ce privesc, implicați cu toții într-un antrenament dur al nervilor și simțurilor provocate la maximum. În fiecare dintre încăperile din plexiglas aflate în ”scenă”, se întâmplă permanent câte ceva, când nu au loc acțiuni simultane, muzica se aude la maximum tot timpul, iar sunetele complexe ce însoțesc unele dintre mișcările actorilor se adaugă și ele în această mixtură sonoră acidă. Care e concurată de amestecul de imagini ce curge pe cele trei ecrane aflate unul lângă altul. La fel ca în ”Viața cu un idiot”, montat în 2007 la Sibiu, fiecare spectator își poate alcătui propriul montaj, în funcție de ce alege să privească. ”Woyzeck” nu e numai un bombardament al simțurilor, ci și un curajos spectacol politic, regizorul găsind vinovate pentru alienarea individului sistemele totalitare care îl sufocă și îi distrug structura interioară altfel bună, în mod autentic. ”Omul sub vremuri” e teza regizorului, care însă oferă o răzbunare individului proiectându-l în eternitate – la final, cuplul pleacă cu ”nava cosmică Buchner” și se pierde printre galaxii.

citeste un dosar despre Festivalul de la Sibiu in numarul 3 al revistei Scena.ro aflat in pregatire

Philippe Decouflé la București: Coregrafia iluziilor optice

Coregraful francez Philippe Decouflé mărturisește că, tehnic vorbind, e cel mai influențat de legenda americană a dansului Merce Cunnigham, de la care a luat și lecții de video. Întâlnirea dintre cei doi a dat roade spectaculoase: amprenta lui Decouflé a devenit ușor de recunoscut – el nu face simplă coregrafie, sau mai bine zis nu folosește în desenul scenic pe care îl creează numai trupurile dansatorilor, ci le combină pe acestea cu reflexiile lor, cu imaginea lor filmată, le pune într-un dialog la limita realului, sfidând adesea capacitatea de înțelegere a spectatorului. Folosind camere video ce filmează în direct sau modifică imaginea filmată – mărind-o, micșorând-o, punând-o în perspectivă, etc – Decouflé înșală ochiul, dar numai pentru a bucura și a uimi și mai mult atât mintea cât și sufletul.

E o coregrafie a iluziilor optice, care și-a dat măsura mai întâi în creația sa ”Unghi infidel” (cu o dansatoare însoțită la fiecare mișcare de două replici ale imaginii ei, una mărită, cealaltă micșorată) și e reluată cu completări și adăugiri în ”Sombreros”, spectacol prezentat de Compania DCA-Philippe Decouflé, la invitația Institutului Cultural Francez, în turneu la București.

citeste tot articolul pe www.zf.ro/ziarul de duminica

A aparut Scena.ro nr. 2

Scena.ro pune în dezbatere soarta teatrelor naţionale

Numărul 2 al revistei de artele spectacolului – Scena.ro propune o dezbatere cu tema „Descentralizarea - moartea teatrelor naţionale?”, dosarul cuprinzând părerile directorilor de teatre naţionale din ţară, teatre aflate în prag de descentralizare într-un an de criză, pe fondul confuziei legislative create de neaplicarea noii legi a instituţiilor de spectacole. În intervenţiile lor, actualii directori ai teatrelor naţionale avertizează că instituţiile pe care le conduc ar fi puse în pericol de un proces de descentralizare elaborat de pe azi pe mâine.

O altă serie de articole din Scena.ro este dedicată Premiilor Europa pentru teatru, acordate anul acesta la Wroclaw, oraşul lui Grotowski, cu prilejul Anului Grotowski declarat de UNESCO.

Alte titluri din acest număr: Jurnal de repetiţii cu Silviu Purcărete, semnat de Oltiţa Cântec, Ca Loganul, dramaturgia.. de Alina Nelega, Cristal şi coral de Cristian Tudor Popescu, Faust la Edinburg de Jonathan Mills, directorul prestigiosului festival.

Scena.ro nr. 2 a fost lansata în două dintre cele mai dinamice din punct de vedere teatral oraşe ale ţării: la Sibiu în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru si la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, înaintea reprezentaţiei cu cel mai nou spectacol regizat de Radu Afrim – „Piaţa Roosevelt”, in prezenta jurnalistului Robert Serban.

Revista poate fi comandata on-line pe www.fnt.ro sau www.dol.ro sau poate fi cumparata direct in librariile Carturesti si la standurile din teatre

Furtuna de camera

”Furtuna” lui Cristi Juncu (productie a Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti) este o "furtună de cameră", nici un sens peiorativ nefiind implicat aici. E ca un concert de cameră, acustic, în care sunetele sunt elaborate ”la vedere”, iar trucurile sunt servite deschis, pe față, fără pretenția că magia vine de undeva de sus. Dar magia chiar vine, pe această cale, așa cum ar putea (eventual) veni și pe altele.

Pentru că spectacolul cameral al lui Juncu are tensiune, are suspans, are surprize și are, mai ales, umor. I s-a reproșat că ar avea chiar prea mult umor, în detrimentul magiei – de care această piesă a lui Shakespeare face vorbire mai mult decât oricare alta. Mi se pare însă că soluția găsită de regizor pentru a face clară ”lumea magică” stăpânită de Prospero – anume luarea în posesie de către Ariel a unora dintre personaje, prin trupurile cărora își face intervențiile vrăjite – este nu numai foarte plastică și bine dusă la capăt de actorii cu care a lucrat, ci și foarte originală. Iar asta creează un echilibru cu partea comică a spectacolului, care are într-adevăr forță.

citeste toata cronica la www.artactmagazine.ro
foto: Ada Simionica in rolul lui Ariel

Regizorul Radu Afrim și Naționalul timișorean – distinși cu Premiul Cultural Europa

*Radu Afrim, prezent în stagiunea europeană a Odeon Theatre de L’Europe din Paris alături de Ostermeier și Nekrosius

Teatrul Național din Timișoara pare decis să intre în prim-planul scenei europene: după ce a fost invitat să susțină un turneu de aproape o lună cu producția sa ”Boala familiei M” de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim, la Paris, a primit o altă veste bună. KulturForum Europa decerneaza Teatrului Naţional Timişoara şi regizorului Radu Afrim o importantă disctincție - Premiul Cultural Europa.
Preşedintele KulturForum Europa, Dieter Topp, a decis să acorde acest premiu Teatrului Naţional Timișoara, ale cărui spectacole le-a urmărit atât la sediu, cu prilejul Festivalului Dramaturgiei Românești, cât și la București, în cadrul Festivalului Național de Teatru ”pentru activitatea sa care, prin diversitatea repertorială si dimensiunea calitativa a pieselor - aduce un aport la dezvoltarea teatrului european”. Totodată, premiul îi va fi acordat regizorului Radu Afrim ”pentru temele abordate, care, într-un mod creativ, personal, contribuie la edificarea unităţii europene”, după cum se arată în motivația deciziei.
KulturForum Europa este o organizaţie înfiinţată de ministrul de externe german Hans-Dietrich Genscher în 1992, cu scopul de a promova o mentalitate culturală europeană comună, respectul şi pe toleranţa reciproce.
Premiul Cultural Europa este acordat personalităţilor şi instituţiilor care contribuie la conştientizarea faptului că Europa înseamnă şansa unui model de convieţuire paşnică. De Premiul Cultural Europa au beneficiat, în timp, Teatrul din Josefstadt (Viena), scriitorul american Jeff Baron, prof. dr. Dimitris Tsatsos - jurist grec, Avi Primor - consul israelian, Istanbul Foundation for Culture and Arts, cancelarul Johannes Rau, Eurovision, postul de televiziune 3Sat din Germania, Austria şi Elveţia etc. Decernarea Premiului Cultural Europa a avut loc sâmbătă, 2 mai, ora 19, în Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara, înaintea spectacolului ”Boala familiei M”.

După acest moment de sărbătoare Naționalul timișorean se pregătește de turneu – în perioada 11-21 iunie trupa teatrului va susține o serie de reprezentații cu spectacolul ”Boala familiei M” în regia lui Radu Afrim și scenografia Velicăi Panduru (premiată cu Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala Uniter de saptamana trecuta). Afrim a fost ales să facă parte dintr-o scurtă listă de regizori europeni remarcabili ce își vor prezenta spectacolele de-a lungul stagiunii Odeon Theatre de L’Europe din Paris. Pe aceeași listă se află doi regizori celebri: berlinezul Thomas Ostermeier (cu spectacolul ”John Gabriel Borkman” după Ibsen) și lituanianul Eimuntas Nekrosius (cu Faust de Goethe).

Turneu de lansare a revistei “Scena.ro”

Printre titlurile din primul număr: ”Dezbatere: Starea teatrului românesc”, Dosar: Legea teatrelor, poveste fără sfârşit”, Interviu cu Dorina Chiriac, nominalizată la Premiul Uniter pentru cea mai bună actriţă în rol principal, cronici ale spectacolelor nominalizate Regele Lear (regia Andrei Şerban) şi ”Trei surori” (regia Tompa Gabor), precum şi contribuţii speciale de la Cristian Tudor Popescu (despre Lucian Pintilie), Alina Nelega, Visky Andras şi regizorii Theodor-Cristian Popescu şi Radu Afrim.

Programul lansărilor:

Sâmbătă, 11 aprilie, ora 18.30 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ
Detalii: lansarea revistei Scena.ro se va face în foaier, înainte de premiera Teatrului Tineretului – „Râs nervos” de Christopher Durang, regia Szabo Istvan.

Duminică, 12 aprilie, ora 18.30 la Teatrul Naţional din Iaşi
Detalii: lansarea se va face în Sala Studio, înainte de premiera Teatrului Naţional din Iaşi – „Uriaşii munţilor” de Luigi Pirandello, regia Silviu Purcărete.

Scena.ro se poate comanda pe www.fnt.ro sau pe www.dol.ro

Întoarcerea Cătălinei Buzoianu

Pentru cine se întreabă, Cătălina Buzoianu n-a fost, de fapt, plecată nicăieri. Numai că, timp de câţiva ani buni, prezenţa ei pe scenele româneşti a fost destul de rară, dar mai nou – mai exact din toamna trecută şi până acum, în martie – se poate vorbi despre o nouă, serioasă, „descindere” a unuia dintre cei mai creativi regizori români. La Comedie se joacă „Ioana şi focul” de Matei Vişniec, pentru care Dorina Chiriac tocmai a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, la Teatrul Mic a intrat în repertoriu spectacolul cu piesa „Furtuna” de W. Shakespeare, iar la Naţionalul din Cluj a avut loc la început de martie premiera cu piesa „Când noi, morţii, reînviem” de Ibsen.
Revenirea Cătălinei Buzoianu a fost marcată ceva mai devreme, în stagiunea 2006-2007 la Teatrul Naţional din Timişoara, unde regizoarea a dramatizat „Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu semnând spectacolul numit „Visul”, jucat cu succes atât în ţară cât şi în afara acesteia (turneul la Marsilia a adus multe aplauze trupei teatrului, aproape în întregime implicată în spectacol). Au urmat apoi noi invitaţii care au readus-o pe cunoscuta creatoare în prim-planul vieţii teatrale, unul dintre cei mai prezenţi regizori ai stagiunii în curs. De unde şi acest articol în două părţi.

cititi articolul in Ziarul de duminica/supliment al Ziarului financiar
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cronica-de-teatru-intoarcerea-catalinei-buzoianu-i-4057593/

„Lear” în viziunea lui Andrei Şerban: România sfâşiată – o societate a intrigilor, corupţiei şi trădării

Cea mai nouă producţie a Teatrului Bulandra se programează foarte rar, fiindcă are o distribuţie greu de reunit: actriţe din mai multe teatre bucureştene se întâlnesc cu personajele shakespeariene şi le dau, sub îndrumarea regizorului Andrei Şerban, un relief impresionant. Ceea ce mişcă cel mai mult este interpretarea actriţei Mariana Mihuţ, care construieşte un Rege Lear fără vârstă, trecând credibil de la orgoliul orb la înţelepciune şi iluminare tardivă, ieşind din viaţă după ce a înţeles câteva adevăruri esenţiale, ceea ce nu poate spune majoritatea oamenilor. Pe această interpretare se bazează bună parte din spectacol, însă nu poate fi lăsată deoparte lectura neaşteptată – curajoasă şi justificată – a regiei, care vede în ţara împărţită de Lear fiicelor sale chiar România, a cărei hartă e sfâşiată la propriu şi oferită fiecăreia dintre ele. Traducerea nouă folosită în spectacol, pentru care au lucrat Ioana Ieronim, Dana Dima şi regizorul însuşi, vorbeşte despre o lume în care „răul începe de la Palat”, o lume animată de „intrigi, corupţie şi trădare”, ţara în care „bastardul îl pune în ţeapă pe legitim”, şi în care tânăra prinţesă Cordelia este decăzută din drepturi pentru că reprezintă o generaţie care n-a învăţat „să ţină discursuri de dragoste pentru profit” şi nici nu practică „limbajul linguşelii”. Este memorabilă definiţia dată aici „esenţei autorităţii” în această lume coruptă în ultimul hal şi cu puţine şanse de salvare: „cât timp este la putere, şi-un câine este respectat”. Un ultim îndemn al supravieţuitorului tragediei, Edgar, este unica rază de lumină proiectată în viitor pentru această societate: „să spunem ce simţim, şi nu ce se cuvine”.
Producţia Teatrului Bulandra este impresionantă prin energia bună strânsă în scenă, datorită aducerii în acelaşi spectacol a unor excelente actriţe din toate generaţiile: Mariana Mihuţ, Valeria Seciu, Dana Dogaru, Ioana Pavelescu, Andreea Bibiri, Dorina Chiriac, Rodica Lazăr, Ada Navrot, Daniela Nane, Emilia Bebu, Irina Ungureanu, Ilinca Manolache, Cristina Casian şi multe altele. Nu mai puţin, decorul lui Dragoş Buhagiar, care transformă complet sala „Toma Caragiu” a teatrului şi costumele Liei Manţoc completează unul dintre cele mai incitante spectacole ale stagiunii în curs.

Cum sa-ti salvezi ziarul?

Din cand in cand, criticul de teatru isi aminteste de componenta de jurnalist cultural - mai ales cand constata ca nici un ziar din Romania nu mai are in paginile sale o rubrica constanta de cronica teatrala - si se intreaba care este/daca mai este viitorul ziarelor? e motivul pentru care recomand calduros tuturor (in special managerilor de presa, redactorilor-sefi si nu in ultimul rand proprietarilor de asemenea intreprinderi din ce in ce mai putin producatoare de profit) dosarul din ultimul numar al revistei Time, un grupaj despre starea actuala a presei scrise din lume, sub titlul "Cum sa-ti salvezi ziarul?"
Chiar daca atrage atentia asupra problemelor generate de gratuitatea editiilor on-line, articolul se gaseste si in mediul virtual, la adresa:
http://www.time.com/time/business/article/0,8599,1877191,00.html?iid=sphere-inline-bottom

"Molto gran impressione" la TNB – un trecut care nu spune nimic

"Molto gran impressione" la TNB – un trecut care nu spune nimic
Revizitarea trecutului e un exercitiu pe care modernii si postmodernii l-au facut dintotdeauna, cu rezultate uneori remarcabile. Motivat in sine, exercitiul devine futil atunci cand "vizita" e numai una de circumstanta, facuta fiindca "da bine" sa scoti trecutul din sertar sau, si mai rau, doar pentru ca un teatru are in programul sau un proiect in acest sens – fie el si Teatrul National din Bucuresti.

citeste articolul la: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cronica-de-teatru-molto-gran-impressione-la-tnb-un-trecut-care-nu-spune-nimic-3959753/

Dan Puric – un ”spărgător profesionist” de limbaje teatrale

O sală plină l-a aplaudat și i-a cântat la mulți ani saptamana trecuta, de ziua lui. Unii au stat în picioare mai bine de două ore ca să participe la ”mărturisirea” publică făcută de sărbătorit. Dacă mâine ar înființa vreun cult, Dan Puric ar avea imediat, cu siguranță, sute dacă nu mii de adepți. De ce? Pentru că oamenii au nevoie să creadă în ceva, au nevoie să li se povestească lucruri frumoase, să întâlnească oameni buni, să trăiască sentimente înălțătoare și să experimenteze emoția, în cel mai adânc și adevărat sens al ei. Simplitatea unei povești și umorul cu care o spui poate să-i cucerească imediat. Iar Dan Puric, un actor inteligent și intuitiv, a înțeles cât de puternică este forța pe care o poate avea ”povestașul” și a construit un anume fel al său de a spune povestea plecând tocmai de la acest adevăr.
Publicul care a umplut sala Rapsodia de pe Lipscani la spectacolul creat special pentru aniversarea a 50 de ani ai actorului și 10 ani de existență a Companiei Passe-Partout pe care el a înființat-o, era unul extrem de divers: de la spectatori obișnuiți de teatru, critici, colegi actori și regizori, până la sfinți părinți, călugărițe, pensionare fericite că l-au urmărit pe actor la TV și acum îl văd în carne și oase. Dar acest amestec era expresia unui adevăr: acela că tipul de teatru fără cuvinte pe care îl face Dan Puric – dar și, nu mai puțin, cele două cărți scrise de el recent, cărți ce au înregistrat un record de vânzări – au găsit calea directă spre inima spectatorului, indiferent din ce clasă socială provine el sau ce nivel intelectual are. Cum spune chiar Puric, ”arta e ca o pâine, unii pot mănânca doar coaja, alții mănâncă și miezul, dar pe toți îi hrănește măcar un pic”.
Pe lângă spectacol, alcătuit dintr-un schetch imitând un talk-show TV, proiecția unui film cu fragmente din spectacole, turnee, interviuri ale lui Puric și ale companiei, dar și, mai ales, dintr-un ”duel” pantomimic între componenții vechii trupe Dan Puric și actualii colaboratori ai actorului, seara aniversară a conținut și lansarea unui album ce face istoria Companiei Passe-Partout în imagini. Ceva din esența fiecărui spectacol pe care Dan Puric și-a pus amprenta în ultimii zece ani se păstrează în fotografii sau în citatele alese și prezervă memoria unui fenomen teatral distinct în peisajul de gen de după 1990. Cum spunea personajul din talk-show-ul TV încercând să-l definească pe Dan Puric, e vorba aici despre ”un spărgător profesionist de limbaje teatrale”.


http://www.youtube.com/watch?v=PSCYVv1z4TA&feature=related

Nimic nou despre Hamlet

O să mă întrebați – ei, și ce mai poți să spui nou despre ”Hamlet” după ce a fost trecut prin atâtea filtre de interpretare, după ce a fost montat în atâtea feluri și pe atâtea scene, înăuntrul teatrului și afară din el,”transcris” în filme sau rescris în nimeni nu mai știe câte moduri? Dar întrebarea adevărată este – de ce să mai montezi ”Hamlet” dacă n-ai nimic nou de spus cu el? Dar nu e singura întrebare cu care am plecat de la Teatrul Metropolis după ce am văzut spectacolul ”Hamlet” de W. Shakespeare în regia lui Bocsadi Lazslo.

Citeste cronica in numarul de maine, 13 februarie al Ziarului de duminica la www.zf.ro, rubrica Ziarul de duminica.

Regizorul Alvis Hermanis a cucerit Moscova

Cea mai simplă cale: să le spui oamenilor poveşti despre ei înşişi. Cea mai simplă şi cea mai complicată în acelaşi timp, fiindcă e greu să te creadă, dat fiind că subiectul le este atât de cunoscut. De aceea Alvis Hermanis – unul dintre cei mai premiaţi regizori europeni în ultimii ani, cunoscut românilor prin cele două spectacole jucate la Bucureşti, Long Life/Viaţă lungă şi Sound of Silence/Sunetul tăcerii – şi-a continuat cercetarea de tip antropologic şi a dat publicului din Moscova o serie de poveşti cât se poate de autentice. Plecând de la povestirile scurte ale lui Vasili Şuşkin, personalitate a vieţii culturale ruseşti – actor, scriitor, regizor – Hermanis a iniţiat o adevărată descindere în locurile de unde proveneau personajele poveştilor şi unde se petrecea acţiunea acestor, adică în satul siberian Srostki, locul unde s-a nascut Vasili Şuşkin. Actorii si echipa spectacolului au locuit in sat, i-au cunoscut pe sateni si felul lor de viata, au facut fotografii care fac parte acum din spectacol.
Spectacolul rezultat, o co-producţie a Teatrului Naţiunilor din Moscova cu Festivalul Wiener Festwochen şi Theaterformen (Hanovra), este deja în topul preferinţelor spectatorilor moscoviţi şi face parte din Showcase-ul organizat în cadrul Festivalului „Golden Mask” care va avea loc în luna aprilie.

Despre Vasili Şuşkin (1929-1974): „Personalitate proeminentă a decadelor 60-70 în cultura rusă. Strigătul său pornit din inimă într-una dintre povestiri – „Ce se întâmplă cu noi?” reverberează de-a lungul ultimelor decade ale Uniunii Sovietice şi până departe în cultura rusească Post-sovietică.”

foto: Alvis Hermanis la Strotski

Independenții din teatru – cei mai activi pe timp de criză

Criză sau nu, teatrele independente încep anul mai bine decât instituțiile de stat, blocate în stadiul de proiect de lipsa unui buget național, prin urmare și de buget propriu, de schimbarea legii pe baza căreia se face salarizarea în instituțiile de spectacol și de spectrul schimbării de directori – fiindcă atunci când funcțiile din ministere și administrația publică se dovedesc insuficiente pentru a hrăni toată trupa de sprijinitori politici, se trece și la fotoliile mai modeste, cum ar fi acelea de directori de teatru, operă, balet etc.
Așa se face că până se pune țara pe roate și se împart toate funcțiile care au mai rămas de împărţit – să sperăm că înainte să dea colțul ierbii – principala activitatea teatrală, cel puțin în București, este aceea a teatrelor independente. N-au ele mulți bani, dar ideile, talentul, creativitatea nu costă mare lucru. Și nici nu sunt periclitate de schimbările de guvern. Cum ar zice un personaj al unuia dintre spectacolele despre care vreau să vă vorbesc: ”Jos sistemul!!!”
G.O.D. coboară în aceste zile pe Calea Victorie La Teatrul Luni de la Green Hours, sub forma unui spectacol după texte de Eric Bogosian semnat de Marcel Țop şi avându-l în centrul său pe actorul Toma Dănilă pe care îl ştiţi probabil din telenovele. Aici e altfel, dar merită întâlnit. Tot la Teatrul Luni nu rataţi Concreţii după Vladimir Sorokin, în regia lui Alex Mihăescu. Poate vreţi să ştiţi cum veţi arăta şi cum veţi vorbi într-un viitor nu prea greu de prevăzut. Şi, mai ales, faceţi-vă timp să treceţi pe strada Mântuleasa colţ cu Calea Călăraşi. Teatrul Arca din podul clubului La Scena e din nou activ şi tocmai a avut o premieră: Hipioţi şi bolşevici de Amiel Gladstone în regia recent absolventului Felix Crainicu. Dragoste, dezamăgiri şi speranţe în timpul scurtului răgaz de fericire pe care l-a avut omenirea - mişcarea hippie: un spectacol bine făcut şi bine jucat.


G.O.D. - actorul sau regizorul?
Veteranul teatrelor independente – Teatrul Luni de la Green Hours – programează la acest început de an două spectacole ce au avut premiera toamna trecută, dar au fost până acum nedrept de rar jucate. Actorii sunt implicați și în alte proiecte, unii lucrează și în teatrele de stat, așa încât producțiilor din spațiul independent le vine rândul mai greu. Merită totuși să le urmăriți. G.O.D. un spectacol de Marcel Țop după texte de Eric Bogosian este, de fapt, un amplu monolog susținut fără ezitare de unul dintre cei mai interesanți actori ai generației noi – Toma Dănilă. Din păcate, de la rolul de absolvire la studioul Casandra în regia Anei Mărgineanu, Toma Dănilă a revenit destul de rar în teatru și nu întotdeauna cu roluri relevante (cea mai recentă producție în care face o pereche remarcabilă cu Tudor Aaron Istodor fiind tot o producție Teatrul Luni – Deformații), concentrându-se mai mult asupra rolurilor din telenovele care l-au făcut cunoscut unui public foarte larg.
Chiar dacă la Green Hours nu încap nici o sută de oameni, actori de toate vârstele urcă pe această mică scenă ce încă rezistă ca un nucleu al ”off-off-Broadway-ului” românesc, dacă prin ”Broadway” înțelegem zona teatrală subvenționată. În G.O.D. se văd foarte bine doi oameni talentați, însă talentul lor dă rezultate diferite: dacă actorul se concentrează și desenează personaje extrem de diferite cu aceeași autenticitate, foarte aproape fiind uneori de performanța lui Florin Piersic jr. „Cu Sex, Drugs & Rock’n Roll” (o producție care a dus cu câţiva ani în urmă Teatrul Luni la Premiile Uniter, ”reduta” mainstream-ului românesc), regizorul este cel care aruncă în aer spectacolul debordând de idei pe care însă nu reușește să le pună în ordine. Marcel Țop e o figură aparte a generației sale – dispune de o energie uriașă, convinge performeri dintre cei mai diferiți să i se alăture și, mai ales, nu se mulțumește să meargă pe căi bătute. Dar de data aceasta excesul său de manifestare – o ploaie de proiecții video, muzici peste muzici și un personaj înregistrat pe video (jucat de Marius Bodochi) care mai mult încurcă decât ajută la punerea în valoare a textului sau a interpretului – te face să te întrebi oare cum ar fi dacă toat această agitație ar dispărea ca prin farmec? Mai ales că actorul, atunci când reușește să rămână singur cu publicul său, îl captivează și îl ține în mână (sau de mână).
Bungee-jumping în ficțiune
Și fiindcă tot este Teatrul Luni un loc deschis experimentului, un alt tânăr cu o incitantă viziune asupra a ceea ce ar trebui să însemne teatru azi a montat aici un text numit Concreții după Vladimiri Sorokin (da, o să spuneți după Deformații vin Concreții... dar poate că e felul acestei generații de a spune că se întâmplă ceva în neregulă cu oamenii din epoca asta). Concreții lui Alex Mihăescu par coborâți dintr-un film SF sau dintr-un desen animat manga. Sunt trei – două fete și un băiat – dar nu aparțin acestei lumi, ci poate unei versiuni viitoare a ei, un upload robotizat care i-a dotat cu un limbaj codat, un outfit avangardist și trăiri de neînțeles pentru cei de azi. Dar mai e oare atât de mult până când creațiile de pe podiumurile de modă vor ajunge în dulapurile noastre, până când comunicarea o sa devină cifrată de atâta combinare între termenii recognoscibili la scară planetară și limbile noastre ”mici” sau până când o să ne mai intereseze cărțile numai dacă putem să ne amestecăm în poveștile lor? Parabola propusă de Sorokin și dramatizată de Alex Mihăescu ne arată ceea ce am putea deveni, fără nici o intenție moralizatoare – se poate foarte bine să trăiești cele mai palpitante ”trip-uri” intrând în carnea ficțiunii, plonjând în acțiunea cărților ca și cum ai face bungee-jumping. Dar partea și mai interesantă decât propunerea adusă de text este stilul de joc elaborat de regizor împreună cu interpreții Andreea Bibiri, Katia Pascariu, Marius Damian (am înțeles că Andreea Bibiri a fost schimbată între timp, dar nu știu să vă spun cât a câștigat sau pierdut spectacolul din acestă cauză) – o sumă de ticuri verbale și mișcări robotizate care îi transformă cu adevărat pe cei trei în reprezentanții unei specii diferite de cea umană. Sau în expresia evoluată/ involuată? a acesteia. Partea mai puțin bună este că acest neobișnuit stil de joc pretinde concentrare deplină și constantă, ceea ce nu e ușor de atins nici măcar de către cei trei tineri actori foarte buni pe care i-am văzut eu în spectacol.
Debut strălucit la Arca
Teatrul Arca din podul clubului La Scena a revenit în peisajul independent toamna trecută, dar cu premiera de săptămâna aceasta și-a câștigat din nou locul pierdut pe harta destinațiilor off din Capitală. Spectacolul cu piesa Hipioţi și bolșevici scrisă de dramaturgul canadian Amiel Gladstone este pur și simplu ceea ce se cheamă ”un debut strălucit”, el legându-se de numele lui Felix Crainicu, care absolvă cu această producție primii trei ani de școală. Într-o lume normală n-ar mai fi nevoie să continue, ci ar intra direct ”în producție”. Pentru că, deși debutant, tânărul regizor a parcurs cu succes toate etapele ”muncii de regizor”, adică a ales un text foarte bine scris, cu o temă ce garantează empatia publicului de toate vârstele – o poveste de dragoste în timpul mișcării hippie – a alcătuit o distribuție potrivită, a impregnat spațiul de joc cu atmosfera epocii respective, i-a condus convingător pe actori și a construit excelent mai toate momentele spectacolului. Nu e ușor să vorbești atât de limpede despre alegeri de viață, despre cum e bine să trăiești și cum să fii tu însuți, evitând o lume și o existență planificată (laitmotivul spectacolului fiind ”cum poți să-l faci pe Dumnezeu să râdă? povestește-i planurile tale”). Dar Felix Crainicu reușește să pună corect și accentele dramatice și pe cele comice, semnând un spectacol conectat la contemporaneitate, echilibrat, mișcător și pe alocuri jucat chiar excepțional – mai ales în unele scene dintre Star (o așteptată, excelentă, revenire face actrița Ela Ionescu, pe care teatrele ar trebui să se bată) și Jeff (Lari Giorgescu).
Menţiune: folosesc toate cuvintele mari de mai sus fără rezerve, mai ales că nu prea a fost nevoie de ele în ultimul timp pentru a descrie spectacolele de teatru de la noi.

jurnal de selectioner

anul incepe cu o veste buna pentru cultura - in ciuda vesnicelor discutii despre criza care au invadat opinia publica: aparitia revistei culturale on-line www.artactmagazine.ro lanseaza o platforma de comentariu cultural care a inceput sa lipseasca din presa cotidiana. toate domeniile culturii sunt acoperite aici prin rubrici sustinute de diferite personalitati.
site-ul are si o varianta in limba engleza!
in exclusivitate pentru artactmagazine autoarea acestui blog semneaza o rubrica intitulata "Jurnal de selectioner". o gasiti la http://www.artactmagazine.ro/index.php?id=jurnal_de_selectioner. lectura buna!