Se dezbate de la un timp, la noi, un trecut care ne-a intimidat pana acum vreme de 16 ani. Si daca CNSAS-ul, cand e vorba de unul sau altul dintre politicienii care vor si mai multa putere si functii, se impiedica inca in tot felul de bariere si face lumina numai pe portiuni, arta este cu un pas inainte. Dupa spectacolele lui Alexandru Tocilescu de la Teatrul Mic (O zi din viata lui Nicolae Ceausescu), Teatrul National (Comedie rosie) si Bulandra (Elizaveta Bam), procesul comunismului continua in acest din urma teatru cu un spectacol de Catalina Buzoianu. Dramaturgul Matei Visniec a scris piesa Richard al III-lea nu se mai face din dorinta de a comenta raporturile artei cu puterea, iar regizoarea a vazut in acest text (redenumit Richard al III-lea se interzice, in memoria tuturor spectacolelor interzise de la Bulandra) un prilej de a reconstitui, odata cu imprejurarile tragice in care a disparut un creator ce a marcat istoria teatrului, Vsevolod Meyerhold, profilul unei epoci care a castrat cu buna stiinta, in mod organizat, gandirea creatoare.
Reusita este cu atat mai demna de apreciere cu cat scenariul de spectacol pe care il propune Catalina Buzoianu nu este unul simplu. Ceea ce vedem este infruntarea permanenta dintre lumea scenei, adica a libertatii totale, acolo unde creatorul isi concepe sistemul sau revolutionar, intrat in manualele teatrale cu numele de biomecanica, si ochii atenti ai cenzurii. Repetitiile pentru ultimul spectacol al lui Meyerhold, cu Richard al III-lea de Shakespeare, sunt pretextul pentru un alt spectacol, acela al luptei ce se da in interiorul unei constiinte. Fiindca Meyerhold a fost unul dintre cei care au crezut in binefacerile sistemului sovietic, pe care l-a si sprijinit la inceput, pana cand a simtit ca a participat la o uriasa frauda, pana cand a inteles ca utopia nu trebuie pusa mai presus de oameni si adusa cu orice pret in practica. Faptul ca a tinut la ceea ce el numeste obsesiv de-a lungul spectacolului "libertatea din propriul cap", aparand-o chiar cu pretul incarcerarii si, apoi, al pierderii vietii, a facut din el o victima a sistemului. Un prizonier paradoxal, fiindca si-a petrecut detentia fiind, de fapt, in sfarsit, liber.
In ciuda subiectului, spectacolul are multe momente pline de umor, fiindca rasul este reactia fireasca la absurdul ciocnirii dintre creativitatea aflata in plin avant si pretentiile sistemului de a o controla si "ajusta" ideologic. Un exemplu in acest sens este raportul intocmit de comisia de cenzura despre "cetateanul Shakespeare", pe care comisarii au fost nevoiti sa-l citeasca, pentru a descoperi daca nu se ascund in opera lui aluzii periculoase. Aluzia este, de altfel, considerata o adevarata arma, iar efortul cenzorilor de a cauta cu lumanarea acesti "dusmani", lupta lor impotriva "actualizarii", considerate un afront la adresa tovarasului Stalin personal, amintesc absurdul acelor vremuri. Nu stiu daca cei foarte tineri, care par amuzati de multe dintre replicile si momentele spectacolului, inteleg exact amploarea dramei pe care au trait-o generatiile anterioare. Dar cu siguranta si ei sunt strabatuti de un fior in momentul aparitiei unei "armate" de stalini, toti actorii din trupa lui Meyerhold punandu-si masti cu chipul acestuia.
Desi figura protagonistului este cea importanta (greutatea rolului apasa pe umerii lui Virgil Ogasanu, care pierde in unele momente capacitatea de concentrare, reusind insa, spre final, sa ne arate cu simplitate ca demnitatea poate face din sfarsitul unei singure fiinte un adevarat simbol), spectacolul reuseste mai ales prin personajele secundare. Acestea refac o adevarata fresca a societatii sovietizate pana in straturile sale profunde, acolo unde mamele, tatii si chiar copiii - adevarati "oameni noi" - se ocupa voluntar cu aducerea la ordine a fiilor si tatilor lor, intru apararea sistemului atotputernic. Interpretand mai multe roluri, Coca Bloos, Doru Ana, Radu Amzulescu si Petre Lupu, dar si Valeria Ogasanu (in rolul sotiei) devin centrii de interes ai constructiei si pilonii ei de rezistenta. Nu mai putin, modernitatea acesteia vine din folosirea mijloacelor multimedia care traseaza subtil granita dintre zilele noastre si acea epoca de care ar trebui sa ne reamintim cu totii cat mai des, pentru a evita sa o retraim, sub o forma sau alta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu