Faceți căutări pe acest blog

joi, 28 iunie 2007

Terorismul nostru cel de toate zilele

Ca într-un puzzle, construcţia imaginii porneşte dintr-un punct oarecare pentru ca la final, după câteva capitole desemnate ca atare, să vezi imaginea de ansamblu care poate spune fiecărui spectator altceva. Un bărbat ajunge la aeroport şi constată că nu poate pleca în călătorie de afaceri pentru că o alarmă cu bombă a anulat toate cursele pentru nu se ştie cât timp. După discuţia cu alţi doi călători decide, spre deosebire de aceştia, că nu se va lăsa terorizat de aşteptare, aşa că se întoarce acasă. O femeie e legată de pat de către amantul ei, care se culcă lăsând-o aşa, iar fiinţa crucificată astfel devine o imagine a terorismului exercitat între sexe. Două bătrâne povestesc pe o bancă, în parc, despre viaţa lor, plănuind chiar otrăvirea ginerelui uneia dintre ele, după o „reţetă” utilizată deja de cealaltă asupra propriului soţ. Între timp, nepoţelul uneia dintre ele se joacă, terorizând vecinii cărora le sună la uşă. Angajaţii unei firme constată, abia după ce una dintre colege e găsită spânzurată în „camera de relaxare”, că sunt terorizaţi de şeful lor lipsit de calităţi. Un soldat e terorizat de alţi doi, sub privirile locotenentului, în timp ce toţi sunt terorizaţi de colonel. Între timp, vorbesc cu toţii despre accidentul la care au intervenit, o explozie oribilă din cauza gazului uitat deschis într-un apartament, explozie declanşată de o banală scânteie provenind de la soneria la care se juca un puşti. În ultima scenă, bărbatul de la început revine la aeroport şi le povesteşte colegilor de scaun cum a ajuns acasă, şi-a găsit soţia legată, împreună cu amantul adormit, a lăsat gazele deschise, sub privirile ei terorizate şi a plecat. Între timp, este el însuşi terorizat de aceştia, iar vocile lor sună ca şi cum ar da glas propriei lui conştiinţe.
Nu e deloc întâmplător faptul că explozia a avut loc nu în aeroport, unde evenimentul era aşteptat şi se luaseră deja măsuri pentru a se înregistra cât mai puţine victime, ci în apartamentul unei familii obişnuite, a cărei viaţă a fost distrusă. Cei mai cunoscuţi dramaturgi ruşi ai momentului, fraţii Presniakov, autorii textului Terorism, jucat deja cu succes la Royal Court, construiesc cu abilitate o demonstraţie ce spune foarte multe despre omul contemporan. Absorbit de evenimente exterioare, încercând să evite teroarea vizibilă, acesta uită adesea de terorismul pe care îl exercită asupra altora sau a cărui victimă este el însuşi, „terorismul invizibil”.
Regizoarea Gianina Cărbunariu are nu numai meritul de a fi descoperit acest text, ci şi pe acela de a experimenta în continuare pentru definirea unei estetici personale. Ea nu foloseşte efectele video pentru a impresiona, aşa cum fac alţi colegi de generaţie, ci înglobează de la bun început conceptul video în structura spectacolului. Douăsprezece monitoare încastrate în cutii metalice sunt suficiente pentru a construi, prin felul în care sunt aranjate, dar şi prin imaginile care „curg” sau îngheaţă pe ecran, ambianţe diferite. Imaginile funcţionează ca sugestii la lumea concretă, ceea ce generează, la un moment dat, şi un nou tip de umor, provenind din comentariul implicit asupra realităţii. Corpurile desfăcute în bucăţi ale amanţilor, se devin întregi numai dacă priveşti toate monitoarele, picioarele atârnând pe băncuţă ale bătrânelor apar şi ele pe ecrane şi par să aibă o viaţă independentă de cea a posesoarelor lor, atmosfera de birou e redată prin afişajele tip desktop, iar apropierea aeroportului e sugerată prin difuzarea imaginii recompusă din fragmente a unui avion rulând pe pista de decolare. Remarcabil este faptul că regizoarea nu uită nici un moment de lucrul cu actorii şi nici nu e prea absorbită de efecte video pentru a-şi aminti că un gest simplu, al unei fiinţe umane, poate avea un efect cu mult mai profund: spectacolul se încheie cu mişcările simultane a trei stewardese arătând publicului binecunoscutele măsuri de siguranţă pe care trebuie să şi le ia cei ce călătoresc cu avionul. Repetat obsedant, gestul închiderii centurii de siguranţă ajunge să concentreze în el mesajul spectacolului: nici o măsură de siguranţă nu e exagerată când e vorba să ne salvăm propria fiinţă.

TERORISM
de OLEG și VLADIMIR PRESNIAKOV
un proiect Teatrul Fara Frontiere in coproductie cu Teatrul Foarte Mic și Arcub

4 comentarii:

ana spunea...

f misto..cand se joaca piesa, pe mine m-ai cucerit, te pun la favorites si in blogroll ;)

ana spunea...

cand se joaca piesa?

Cristina spunea...

ana,
din pacate nu se mai joaca anul asta, iar la anul depinde cand o va mai programa teatrul foarte mic. se joaca rar, dar chiar merita vazuta urmareste la http://www.teatrulmic.ro/spectacole/ELEVATOR.htm

ana spunea...

iti multumes de informatie. astept cu interes si alte cronici.